Ziua care nu se uită
Brașov, 15 noiembrie 1987, după 30 de ani
Marius OPREA
„Atîta vreme cît Braşovul, vechiul Kronstadt, după numele ctitorilor săi saşi, sau Brasso, cum îl numeau maghiarii, s‑a numit Stalin, parcă nimic nu se putea întîmpla în oraş. Localnicii aveau parte de un prezent cenuşiu şi duşmănos, vegheat de o imensă inscripţie cu numele dictatorului sovietic, trasată cu brazi plantaţi în pădurea de foioase de pe un versant al Tîmpei, iar cartierele muncitoreşti, asemenea unor ghetouri, ocupau fiecare margine a oraşului. La sfîrşitul anilor ’50, cînd despre Stalin nu mai vorbeau cu emoţie nici măcar comuniştii români, oraşului i s‑a permis să‑şi reia numele. Singurele evenimente care răsturnau viaţa politică şi socială a noului oraş industrial rămîneau vizitele-fulger întreprinse de Gheorghiu‑Dej, apoi ale cuplului Ceauşescu. Pînă într‑o zi din toamna anului 1987. 15 noiembrie 1987 nu era o zi obişnuită – nici măcar pentru comunişti. Aveau loc alegeri, steagurile cu secera şi ciocanul colorau în roşu străzile Braşovului, iar mesele festive erau deja întinse la Primărie şi Comitetul judeţean de partid. Se aşteptau rezultatele, adică bine cunoscutul procent de 99,9% participanţi la un scrutin în care candidaţii erau doar cei propuşi de partid sau de anexa sa, Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Dar, în jurul orei 10, liniştea oraşului a fost spulberată. O parte dintre muncitorii uzinei „Steagul Roşu“ au ajuns în centru, strigînd sloganuri anti‑Ceauşescu şi anticomuniste. Pe drum, coloanei – care număra cîteva sute de muncitori – i se alăturaseră braşoveni cărora nu le venea să creadă ce se întîmplă. Pe străzi nu mai putea fi văzut nici un miliţian, circulaţia era blocată, şoferii troleibuzelor abandonau maşinile şi se alăturau revoltei. Mii de oameni, printre care elevi şi studenţi, aveau, în sfîrşit, curajul să protesteze. Pentru ei și pentru toți românii pentru care dictatura lui Ceaușescu părea eternă, această zi a însemnat că se poate, că trăiesc începutul sfîrșitului ei, trăiesc ziua care nu se uită. Cele două relatări de mai jos deschid o fereastră către istoria din spatele unei fotografii, în care apar chipurile a trei tineri în hala unei întreprinderi, către trecut, către acea zi care a făcut din simpli muncitori ai unei întreprinderi socialiste oameni ai istoriei.”
*
Citește tot articolul în Observator cultural :
https://www.observatorcultural.ro/articol/ziua-care-nu-se-uita/.
*
Cartea Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987 va fi lansată la Braşov şi Bucureşti. La Braşov, pe 15 noiembrie, la Muzeul Judeţean, unde va fi prezentată şi expoziţia 15 noiembrie 1987. La Bucureşti, la Tîrgul de Carte „Gaudeamus”, pe 25 noiembrie, la ora 15.00, la standul Editurii Polirom, într‑o lansare susţinută de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
*
Recitește și
Braşov. 15 Noiembrie 1987. Documentar Gogea’s Blog
*
Reclame
Posted in: Anamnesis, In Memoriam
magda ursache
noiembrie 14, 2017
Nu suntem un popor vegetal.magda u.
vasilegogea
noiembrie 14, 2017
@magda ursache
Cu siguranță!
Dar, nici de „oi”!
Mircea Pora
noiembrie 14, 2017
Două luni încărcate de evenimente, Noiembrie şi Decembrie. Totul însă trebuie dus corect mai departe. Şcolile sunt atât de importante acum. Vorbim, deja de un car de ani despre asta. Disciplina în toate gesturile noastre. Respectul pentru valori, respectul pentru om în general. Altfel, rămânem doar cu comemorări ce din an în an vor fi tot mai goale de conţinut. Îmi cer scuze pentru scrierea acestor „banalităţi esenţiale”.
vasilegogea
noiembrie 14, 2017
@Mircea Pora
Aceste „banalități esențiale” trebuie reținute, nu „prețiozitățile” goale de conținut!
nicolaeiuga
noiembrie 14, 2017
La două săptămâni după „evenimente”, de 1 Decembrie 1987 am fost la Brașov la Zilele revistei „Astra”. Am sosit din Maramureș cu un tren înghețat, undeva pe la ora 3 după miezul nopții. Pe peronul gării, dar nu aproape de tren, mă aștepta Vasile Gogea și am mers pe jos să dormim la el acasă. Până să ajung să-l îmbrățișez pe Vasile, la coborâre din tren a trebuit să trec prin vreo două cordoane de milițieni, înarmați cu AKM-uri de război și ținând în lesă câini lup. A doua zi am urcat cu soția mea, cu Vasile și doamna Luci cu telecabina pe Tâmpa. Am stat afară pe terasă la o cafea, acolo era frig dar măcar nu puteau fi microfoane, iar orașul se vedea tot, ca o machetă. De acolo Vasile mi-a arătat străzile pe care s-au deplasat coloanele de muncitori până la județeana de partid. Am trăit atunci niște momente pe care nu le-am uitat niciodată.
vasilegogea
noiembrie 14, 2017
@nicolaeiuga
Mulțumesc, dragă Nicu!
Dorin tudoran
noiembrie 14, 2017
Ma bucur ca Marius a coordonat alcatuirea acestei carti. Era mare nevoie de ea. Iar tie, Vasile draga, omul care de-a lungul atator ani a tinut vie amintirea acelei zile de noiembrie – mii de multumiri.
vasilegogea
noiembrie 14, 2017
@Dorin Tudoran
Dragă Dorin, eu n-am făcut – și nu fac – altceva decît să amintesc ceea ce și să-i amintesc pe aceia care, mai ales la „momentele festive”, sînt „uitați”… dar, fără de care unii dintre „eroii” care-și umflă piepturile azi, n-ar exista!
Ca întotdeauna în istorie, unii o trăiesc și alții o scriu!
Dar, e bine să nu uităm, cel puțin noi, cei din generația asta ultimă de „mohicani”, pentru că pe tineri nu-i interesează: o spun direct, în față! (Vezi, mîine seară, de la 18,30, pe TVR, filmul documentar – cu lacunele lui, și el, și nu tocmai „mici” – realizat de Liviu Tofan, dedicat acelei zile din istoria Brașovului, României și Europei! – ce răspund tinerii „rezistenți” de azi, la numai cîțiva pași de monumentul-memorial închinat la Brașov revoltei din 15 noiembrie 1987!)
Dar, să mai auzim și de mai bine!
Mulțumesc pentru aprecieri! Cînd vin de la tine, valorează mult pentru mine!
dezideriududas
noiembrie 15, 2017
Et in Arcadia ego….Eram student atunci la Brașov. Am văzut dezastrul chiar în acea seară ( nu mai era niciun geam nespart…), dar și reparatia în 3 zile de parcă “Arcadia” n-a fost vreodată…..După 1989, parcă a ramas, in continuare aievea….Poate nu la Brașov, Timișoara, Iași, Cluj, București ….trebuie să căutam “Arcadia”….Poate, mai bine, la ea, acasă…., deși, mi-e frică, cu Hagi, de Papahagi….
Dorin Tudoran
noiembrie 16, 2017
Cred ca, atunci cand vei avea vreme, n-ar fi rau sa vorbesti si despre lacunele filmului – o discutie deschisa, onesta si in cunostinta de cauza l-ar putea ajuta pe realizatorul filmului.
Festina Lente
noiembrie 19, 2017
Un moment extraordinar, Brașov 87… Lăsat să se stingă, pentru că infractorii ce ne conduc (parcă dintotdeauna) nu vor să se știe că oamenii curajoși și uniți îi pot spulbera și-i pot trimite instantaneu unde le este locul. La pușcărie.