Un „bust de zăpadă” salvat de la „topire” de Virgil Rațiu într-o povestire de Crăciun

Posted on Februarie 3, 2018

9



Bustul de zăpadă

       VIRGIL  RAȚIU

Primarul din Uifélia și-a pus profesorul de desen de la Școala Generală din Uifélia să procedeze cum știe, cum se pricepe mai bine în calitate de artist plastic profesionist, să vegheze asupra vremii, să hotărască mometul potrivit cu zăpadă potrivită, și să-i sculpteze în fața Primăriei bustul. Bustul primarului, sculptură în zapadă. Așa a văzut el la japonezi și la chinezi și la alte popoare dotate din mila lui Dumnezeu cu har artistic. Ninsese „abudent din plin”, zăpada era troiene, moale ca puful de pinguin.

În ziua prognozată de badea Ilă Fătălău ca fiind cușere pentru „joacă de oameni mari” – cum spuse el – profesorul Alifat Tischler șe apucă de treabă cu tactică, conform învățăturilor de pe Google. Își dădu sieși start la ora 7.00 AM (la lumina de balsam a neoanelor și a ledurilor făcute șomoioage ca draperii sub streșinele clădirii Primăriei, aprinse cu prilejul Crăciunului anului 2017), și până la ora 19.00 treaba cu modelatul zăpezii fusese încheiată spre bucuria primarului și a profesorului și a celor câțiva gură-cască care au asistat la înălțarea bustului, a minunii nașterii în scuarul nașterii de iarnă din fața clădirii din centru, ridicare prin metoda adăugirii materialului straturi straturi, apoi a sculptării în sine, cu unelte specifice, după modelul pe care îl avea fixat în memorie. Fiindcă primarul nu avusese răbdarea să pozeze ca vedetele, era sfârșit de an și avea de lucru căcălău. De bucuria muncii cu zăpada a profesorului Alifat Tischler, în jurul lui se bucurau copiii care cât e ziua de lungă s-au bulgărit, au construit ziduri de cetăți albe, modelând și ei pe crenelurile de nea cai, ponei, găini, curci și un porc, pe care copiii plănuiseră să-l pună la vânzare de Ignat.

Mai mare a fost bucuria edilului când seara se lăsa tot mai geroasă, temperatura aerului era favorabilă, dată de Dumnezeu. În Uifélia absolut totul și toate sunt date de la Cel de Sus. Bustul era cuprins de ger asemeni suflării divine când Dumnezeu crease pe om.

Primarul, pe numele său Gravil Șuluțiu-Scuturici organiză vernisajul operei de artă la ora 20.00. Convocase fanfara țăranilor din comună și vestitul taraf comunal (care a văzut în numeroase turnee artistice Parisul și Roma și Berlinul, frații noștri de la apus și de la nord), care, în aplauzele asisțenței numeroase și curioase sosiră pe „scena” din centrul comunei. Bustul de zăpadă era acoperit cu o pâză albastră cu reflexe portocalii, pentru ca să de-a impresia de auroră boreală.

La debutul ceremoniei, formația de alămuri intonă marșul „Toba bate”, iar taraful interpretă „Ciocârlia”, cântecul iubit al tuturor, cunoscut cântec care stoarce lacrimi de bucurie și emoție în orice împrejurare, când vioristul își etalează virtuizitatea fără de egal. Pe fondul acesta sonor, însuși primarul trase de sfoară și deszveli spre admirație generală bustul de zăpadă al celui mai iubit primar comunal din mileniul al III-lea.

La eveniment au luat parte managerul cu atribuții de secretar de stat în Ministerul Culturii și reprezentat misit al Centrului Județean de Cultură, Ailioaei Țorcorcodean. După aceea primarul a oferit câte o cupă de șampanie frapată, udeală pentru bărbați, siropuri din fructe de pădure pentru femei și ciocolată pentru copii.

̶  Nasul îi samănă perfect, apreciase insinuant Cuculea, fierarul satului.

̶  Ba și urechile îi samănă, mâncai-aș auriculele, se băgă în vorbă lelea Meliția a lui Tută, care-și rodea colțul năframei de ciudă că bărbații întotdeauna se bagă primii să spună una și alta.

̶  Tacă-ți fleanca, babă! Dacă eu am spus că nasu-i samănă perfect, atunci numai organu’ ăsta îi samănă perfect! Și, cei doi, continuară tot așa.

Oamenii din jurul insurgenților care strigau unul către altul, se retraseră și făcură careu în jurul celor doi.

̶  Ni, domn primar, ce se ceartă ăștia ca proști-n fasole!…

̶  Purceilor, li se adresă tuturor dulcegăros primarul Gravil Șuluțiu-Scuturici, neluând în cosiderare bălăriile din gurile unora dintre cei de față, la mulți ani, dragilor! și sărbători fericite, scumpilor!, fiindcă dacă v-a plăcut vouă, mi-a plăcut și mie, țucu-vă!

De bucurie și plini de îndemnuri diavolești/serafice băieții au început să piște fete de funduri și de țâțe, încât chiuriturile și chihăielile se auziră până în satul vecin. Tot băieții au deschis smarturile și fiecare își fixă maneaua lui, dată la maximum, și jucară doi câte doi, câte trei, strânși strânși-strânși, ca niște sloiuri de văpaie și zăpadă. Bărbile și mustățile li se încărcară de chiciură pe care o topeau înfierbântați sărutând fetele pe gură și pe gât, mai mai să le rupă buzele și jugularele.

În ajunul Crăciunului localitatea a vuit de colindători, care păreau că au făcut pariuri și s-au luat la întrecere care pe care urlă mai tare: ”Aho! Aho! Leru-i ler!/ Primarul nu e pompier”… și alte prostioare, precum copiii Domnului. Au cântat colinde vechi și colinde nemaiauzite, cum ar fi asta:

„Cruce-n casă/ Cruce-n masă,/ Cruce-n patru corni de casă/ Maica Sfântă la fereastră/ Dumnezeu cu noi la masă/ Lumea mea!/ Lumea mea!”

Sărbătorile de Crăciun au trecut pe nesimțite, familiile, fiecare în sinele ei, crezându-se ocrotite de darul făcut lor de primarul Șuluțiu-Scuturici. Bustul de zăpadă strălucea în soare ca un jumătate faraon, jumătate neofaraon. Cu patruzecișiopt de ore înainte de sosirea mult așteptată a Revelionului și a miezului nopții, când anii se schimbă, când obiceiurile se schimbă, când politicile se schimbă, când femeile mai schimbă bărbații iar bărbații schimbă femeile, iar copiii de clasele mici prind fetițele și se joacă cu ele așa cum se joacă cu jucăriile lor de lemn, tocmai cu patruzeșiopt de ore înainte de…, vremea se încălzise brusc, streșinile curgeau, zăpada topită de pe ramurile copacilor ornamentali picura lacrimi de regrete. Era după-amiaza zile de 31 decembrie când primarul însoțit de profesorul de desen se întorceau dintr-o inspecție operată la dispensarul comunei, de-au rămas descumpăniți și panicați văzând cum arată bustul de zăpadă al edilului și se cruciră.

̶  Maică Sfântă Precestă! se închină profesorul. Na, de-astea n-am mai văzut! Ce ți-e și cu natura asta, domn primar!

Capul bustului de zăpadă se micșorase simțitor de mult, urechea stângă îi stătea să cadă, nu se știe cum, din gură îi ieșise ceva ca o lopată de zăpadă moale în loc de limbă, nodul lui Adam ce mai rămăsese din grumaz, iar sprâncenele îi arătau ca două ceterne mici, ca cele montate pe cotețele de găini. Arăta bustul a hâzenia hâzeniilor, murdar, muced de praful de la cărbunii ieșiți pe hornoaie.

Primarul Gravilă Șuluțiu-Scuturici, mai-mai să facă infarct. Izbi cu porthartul de omăt, îi șutase una de ajunse până în ușa Primăriei, profesorul Afilat Tischler îl luă în brațe pe omul urbei, ca să nu se răstoarne de pe picioare.

În seara aceea soarele nu mai apuse.

*

Anunțuri