*
*
„Puțin anticipat, tocmai a apărut numărul al doilea din acest an al excelentei reviste Alternanțe, editată în Germania de o mică și foarte activă echipă distribuită în întreaga Europă – Eugen Popin (conducătul revistei) și poetul Andrei Zanca în Germania, Miron Kiropol la Paris și vechiul meu prieten Vasile Gogea la Cluj. Poate pentru că este un număr de primăvară conține multă poezie – asta neînsemnînd că ar lipsi celelalte genuri literare! -, fiind prezeți cu grupaje consistente Andrei Zanca, Miron Kiropol, Mircea Petean, Mircea M. Pop, Dan Dănilă, Rodica Braga, Monica Pillat, precum și poeți ai lumii în traducere. Să nu uit de grupajul lui Eugen Popin, cu poezii, după cred eu, din viitorul volum aflat încă în laborator. Da, sînt și eu prezent cu poemul 70 care, după cum văd, s-a bucurat de vreo 4 – 5 preluări după publicarea pe acest blog… ” – scrie pe blogul său
( https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/03/29/alternante-2-aprilie-2018/)
prietenul meu și al ALTERNANȚE-lor , poetul, prozatorul și teoreticianul culturii, Liviu Antonesei.
Dar, iată lista completă a celor care semnează în acest număr:
Andrei Zanca, Iulian Boldea, Mircea Petean, Liviu Antonesei, Miron Kiropol, Magda Ursache, Mircea Braga, Radu Ciobanu, Eugen D. Popin, Monica Pillat, Hans Magnus Enzensberger, Mircea M. Pop, Horea Porumb, Dan Dănilă, Rodica Braga, Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Liliana Danciu, Günter Kunert, Anișoara Violeta Cîra, Günter Eich, Juan Ramon Jimenez, Saskya Jain, Wolfgang Bächler, Hans Dama, Elisabeth Anton, Luminiţa Rusu, Luca Cipolla, Eduard Filip Palaghia, Paul Sârbu, Bertolt Brecht, Aurelian Sârbu, Tanikawa Shuntaro, Werner Göbl, Maximilian Dengg.
Îi mulțumesc pentru calda și generoasa prezentare și adaug urările redacției adresate tuturor celor care sprijină revista, dăruindu-i colaborări pentru alcătuirea fiecărei ediții, donînd volume în format pdf pentru biblioteca virtuală a revistei sau, pur și simplu, citind-o..
Și vă invit și eu să citiți revista, cu un simplu click mai jos:
REVISTA ALTERNANTE Nr. 2 (19 ) 2018
*
REDACȚIA REVISTEI ALTERNANȚE urează tuturor cititorilor și colaboratorilor
UN PAȘTE FERICIT!
DIE REDAKTION WÜNSCHT ALLEN LESERN UND MITARBEITER FROHE OSTERN !
*
Posted on martie 31, 2018
0