*
ADRIAN POPESCU
„Există în creaţia poetică a lui Adrian Popescu o stăruitoare căutare a drumului spre credinţă – mărturisită autobiografic – şi o „poezie a ecourilor biblice”, nu în sensul versificării unor fragmente din Biblie, ci în recreerea lor cu semnificaţii şi emoţii artistice. Arghezienele convorbiri din Psalmi, cu o divinitate nenumită, sunt rare la Adrian Popescu; mai frecvente sunt celebrările imnice pentru minunile creaţiei, tot cu accente psalmice, sau poeziile-colindă, cu ritmul lor duios-legănat. Sentimentul compasiunii pentru suferinţele semenilor, o evocare duioasă a confraţilor, înălţaţi la cele veşnice, o serie întreagă de poezii-dedicaţie aduc aceeaşi caldă înţelegere creştină.” (Ion Buzaşi)
*
Arsura
Carnea mea toată e o lumânare
Dar eu sînt flacără într-un cerc străveziu,
Ca păsările, mort, voi cântări mai mult decât viu.
Ochiul arzând se hrăneşte cu ceară
Şi face un strop de rouă fierbinte…
Odată am ştiut să zbor, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.
Trupul meu tot e o lumânare
După ce se va fi scurs tot în ţărână
Şi flacăra se va topi în albastru,
Veţi mai simţi o arsură pe mână…
*
Gogea's Blog 
Mircea Pora
aprilie 2, 2018
Cu meditaţiile ar trebui să stăm mai bine, nu doar la „ocazii”. Se petrec atâtea în jurul nostru şi, iată, nu putem face altceva decât să comentăm steril, eventual cu citate semnificative. Spre exemplu, după „meditaţii” contra crimelor odioase, grosolane, gen Soţ îşi ucide familia pentru a o trimite într-o lume mai bună, unde pe el însuşi nu s-a trimis, nu e posibil să se facă ceva mai mult?. Concret, cu legea, cu instituţiile cu ce-o mai fi şi să nu-i mai trimitem pe toţi aceştia pe la psihiatrii, să-i supunem expertizelor, să-i tot dăm cu „discernământul,etc. Sunt necesare „meditaţiile”, dar dacă nu reduc mai nimic din „sfera răului”, atunci seamănă cu nişte concerte pe care nu le ascultă nimeni.