In memoriam Andrei Zlătescu (1966-2017)

Posted on aprilie 7, 2018

4



*

L-am întîlnit prima oară pe Andrei Zlătescu prin noiembrie 2015, la „Cenaclul lui Mury”, Cenaclul UBB –  condus de Ion Mureșan. Am fost surprins de poemele lui ample, un adevărat fluviu de melancolie gravă, meditație cu adîncimi și înălțimi metafizice, pe care navighează o aparent exotică corabie plăsmuită în vis și purtată de magie. A mai participat, ca „auditor”, în cîteva rînduri, venind cu mașina personală de la București, la ședințele cenaclului. M-au impresionat delicatețea, aproape retractilitatea omului, politețea lui engleză dar neepatantă, generozitatea și empatia în fața textelor altor autori, orizontul cultural larg pe care îl deschidea în fiecare comentariu, părînd că își cere scuze de la asistență, dimensiuni ale firii sale care îl făceau să pară desuet, cînd el era pur și simplu rar, esențial și unic. Mi-am dat seama de asta cînd, solicitîndu-i colaborarea la revista Alternațe, mi-a trimis un grupaj consistent de poeme. Propunerea mea a fost imediat acceptată de colegii mei din redacția de la Munchen, și cîteva poeme au apărut în nr. 2(11)/2016 (http://www.revista-alternante.de/REVISTA_ALTERNANTE_Nr._2___11___2016.pdf) al revistei.

Apoi, chiar în zilele Sărbătorilor Pascale în urmă cu exact doi ani, ne-am întîlnit, fără nici o premeditare, la Sighetu Marmației. Eu mă aflam acolo într-o „vizită particulară”, el a sosit însoțit de poeții Ion Mureșan și Adrian Popescu pentru a lua parte la o „petrecere poetică” tradițională, la Muzeul satului arhaic maramureșan, desfășurată sub genericul „Paști în Maramureș”.

După care nu ne-am mai întîlnit. Corespondența noastră s-a întrerupt. Și, prima „știre” pe care am descoperit-o, în decembrie 2017, despre el a fost evocarea, in memoriam, semnată de Fevronia Novac în revista Viața românească (http://www.viataromaneasca.eu/revista/2017/12/in-memoriam-andrei-zlatescu/). Șocul a fost maxim! Discutasem cu el să publicăm în Alternanțe un eseu în foileton despre Shakespeare… Dar o altă furtună l-a luat pe Andrei Zlătescu pentru totdeauna de pe această insulă vremelnică pe care ne agităm cu toții, un timp… Prospero l-a înșelat pe poet, deși acesta i-a descifrat ritualurile-i amăgitoare… Jocul n-a ținut pînă în zori…

Dumnezeu să-i dăruiască Pacea Eternă pentru care, avem semne în poemele lui, Andrei s-a pregătit fără grabă, dar profund.

În această zi în care am nedrept de multe lumînări de aprins, am să adaug una și pentru el. Și reproduc un fragment dintr-un poem amplu epic de o mare tensiune lirică.

*

ANDREI  ZLĂTESCU:

 

Mas venenosa la mordedura de la serpiente emplumada, mai înveninantă

muşcătura şarpelui casei decât chiar

pereţii stropiţi cu cobalt împotriva întoarcerii premature a umbrelor, după ce

înghiţiseşi flăcări toată seara înconjurată

de privirile lacome ale soferilor opriţi în Mariscal Sucre.

Mai adâncă fuga ta, adâncind tunelul de lavă

neagră şi limpede deschis în privirile tale celor căzuţi prea aproape,

apărată de propria-ţi aură, făcând să sclipească trotuarele inundate de pulbere,

confundându-se cu zăpada vulcanului

din cerul de piatră ponce,

pierzându-te apoi în nimicul dintre stopurile interminabile

de pe Ventiuno de Diciembre.

 

Şi bineînţeles atingând capotele cu părul, lăsând rugina să înflorească,

prefăcând pentru o clipă o scenă până atunci încărcată de viaţă

într-un morman de fier vechi căutându-şi drumul la cer, deturnând astfel

 

atât cursul înserării cât şi muzica astrelor. Şi uite, culmea coincidenţei,

plecarea ta subită grăbind înserarea

în Mirador El Panecillo, unde curgând prin burlanele mânjite cu drojdie

păpuşile de caolin cu tichie de matador să intre

în antecamera lumii. Aşa,

adunându-ţi puterile pentru invazie, înteţind vuietul

stelelor stinse pe olanele columbarelor,

sorbindu-le cenuşa, luând lumea drept o minge de pâine.

 

Şoptind apoi în timpanele

fecioarelor cafenii adormite în prag unacancion linda

noua litanie a dezmăţului suprafiresc,

Contând pe răspunsul spontan al copiilor lustragii si al vânzatorilor noduroşi de tamales, al îngerilor din bătrâni în formă de fulgere globulare şi al şoferilor firavi de Andino,

contând pe spiritul tutelar al bătrânei Olympia şi al sfetnicilor ei, al păsării-bondar polenizând visul oraşului pierdut şi al paiaţelor căzute din lună

cerşind aer pe rutele Interparohial,

 

Răsucindu-ţi de trei ori în jurul gâtului vitriolat de o veche arsură

eşarfa împletită din perii turcoise ai unei lăcuste celeste, frivole

bâzâind abadonic, demonizată cu puterile călăuzei, ocrotită

de întunericul verde al junglei pe piept

şi pe umeri, după ce alungaseşi mai întâi ploaia pocnind de trei ori cu tocul

în caldarâm şi boloborosind în dialectul costeno: oh moreno,

 

morenito, que castigo divino, espada que te mata en sueno, arată-mi tu zborul

păsării-paradis, dă-mi acul scorpionului şi pieptarul de fier al invadatorului,

fă-mă din nou umedă si indiferentă ca pe o fecioară cubană,

como una virgen cubana,… lasă-mi în pază trompeta de lut, morenito

şi dă-mi puterile de pe urmă, los lindos poderes del mundo puto.

 

Aşa, liniştind pe rând

câinii fara pace Borax, Juanito si Morenito, urcând apoi

la mine în casita cu o biblie de căpătat şi căte un cub bont de marihuana

ascunse in jartieră, aplecându-te deasupra mea, străin căutându-ţi copca,

aducându-ţi sânii deasupra inimii ca şi cum ai ascunde acolo un ou de struţ,

strecurându-te mie la suflet, spectatorului rămas inert în faţa mareei celeste şi

lăsându-mă sa îţi ghicesc claviculele de coral

sub gulerul de coral. Apoi

 

crucificându-mă fără veste la pieptul tău plin de pistrui cât şi de amulete

minuscule. Înşelătoare trecerea ta, nu a lăsat

nici o urmă, ci dimpotrivă, abia coborâtă din columbar despletită, rebelă,

strecurându-te  în pantofii mei lungi si obscuri,

ai şters, în beznă, fiece pas. Gata să fugi apoi, adormindu-mi însă pe prag

inspirând praf stelar, expirând noapte:

aşa, pentru invazia zilei de mâine,

pregătindu-ţi de astăzi puterile.

 

*

Posted in: In Memoriam