Vă redăm o postare scrisă pe Facebook de către preşedintele Academiei Române,
Ioan Aurel Pop:
„Din afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem neîncetat ,,nostra culpa”. Se poate și așa ! De exemplu, eu îmi cer scuze tuturor acuzatorilor mei fiindcă am ales deliberat să mă nasc în 1955, în loc să fi fost contemporan cu Alexandru cel Bun; fiindcă am făcut grădinița în trei limbi (română, maghiară, germană), deoarece așa prevedea ,,internaționalismul proletar”, în loc să-mi fi început copilăria la Londra, în engleză; fiindcă am “cerut insistent” să fiu făcut pionier, utecist și comunist, în loc să fi participat la rezistența anticomunistă, așa cum au făcut toți românii; fiindcă am terminat, ca șef de promoție, Liceul Teoretic nr.1 (,,Andrei Șaguna”) din Brașov, în loc să fi rămas repetent; fiindcă am ”optat” să fac armata cu termen redus, în loc să fi protestat contra militarismului; fiindcă am ales să fac facultatea la Cluj în loc să fi profitat de târgurile de oferte universitare de studii și să plec în SUA sau Germania; fiindcă am “cerut” profesorilor mei să mă facă șef de promoție la Universitatea din Cluj, în loc să fi rămas un student șters și anonim; fiindcă am insistat să fiu profesor, vreme de patru ani, la un liceu industrial de la periferia Clujului în loc să fi acceptat postul de cercetător la Oxford; fiindcă am fost membru de partid, ca să-mi pot face doctoratul, în loc să fi rămas, cu modestie, la nivel licență … Acești ,,fiindcă” ar putea continua, dar ar fi în zadar. Am fost și suntem (considerați), eu și contemporanii mei, pleiade de proști, inculți, semidocți, politruci, tarați de ideologia marxistă, autohtoniști, protocroniști și naționaliști. Prin urmare, astăzi suntem (priviți ca) adevărate pericole publice sau, dacă nu chiar așa, atunci complet inutili, relicve ale unei lumi revolute și blamate de istorie. Mă simt, ca și mare parte din generația mea, maculat de un ev comunist catastrofal, pe care și noi l-am construit din moment ce am trăit atunci, și mă aștept ca dl.Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe (mai mult sau mai puțin morale) să ne ceară, spre a se face dreptate, condamnarea la moarte”, spune Ioan Aurel Pop.
*
În absența oricăror probe minimal concludente, subscriu fără ezitare Declarația Profesorului Ioan-Aurel Pop în legătură cu mîrșăvia incalificabilă pusă la cale de mutanții holocaustului axiologic – mai toxic și cu efecte mai durabile în timp chiar decît bombardarea Hiroșimei – comis de comunism.
Cunosc, din proprie experiență cum puteai să fi trecut pe listele de „atenție” ale fostei DIE (Direcția de informații externe a fostei Securități comuniste): doar pentru că am primit din Franța cărți (precum memoriile lui Raymond Aron) sau pentru că „am primit pentru completare formulare de la International Biographical Center – cunoscută a fi oficină a serviciilor de spionaj engleze” (am citat din dosarul personal de urmărire informativă, D.U.I. „Oșanu” 3357, adresa nr. 0018033/7 februarie 1989) am fost „luat în supraveghere informativă” de U.M. o544 din București și U.M. 0647 din Iași (făcîndu-se legătura cu Liviu Antonesei). Toate documentele legate de aceste „verificări” se află încă în arhivele D.I.E/S.I.E. Ar putea fi „folosite”, la „o adică”, trunchiate, scoase din context, (re)interpretate tendențios etc.
Sînt, de asemenea cu totul de acord cu poetul și disidentul Dorin Tudoran care notează (pe blogul său CERTOCRAȚIA. https://www.dorintudoran.com/vivat-academia-vivant-professores-oamenii-filozofului-aristotel-stamatoiu/), cu directă referire la acest „caz”: „Desecretizate ar trebuie să fie nu doar asemenea liste, ci și dovezile colaborării celor listați cu Securitatea. Altfel, clarobscurul va continua să-i apere pe vinovați și să-i nedreptățească pe nevinovați.”
Am impresia, deloc liniștitoare, că C.N.S.A.S. se transformă, împotriva menirii lui, într-un fel de D.N.A. „ocult”. Cred că Academia Română, Universitățile, uniunile de creație, intelectualii lucizi și onești ai acestei țări ar trebui să ia atitudine deschisă și fermă împotriva acestor atacuri imunde care echivalează cu niște „crime în oglindă”.
Vasile Gogea
16 aprilie 2018, Cluj
*
Liviu Antonesei
aprilie 16, 2018
Problema ar fi ca dl academifcian răspunde la intrebari pe care si le pune singur, la acuzatii care nu i s-au adus! Nu e in chesrti4, cum observase si CTP-ul.
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Liviu Antonesei
Iată opinia unui specialist incontestabil în „chestiune”:
„Confirm autenticitatea documentelor publicate în Revista 22. Indubitabil, avem de-a face cu înscrisuri întocmite de Securitate, însă este nevoie de o clarificare esențială: documentul la care ne referim reprezintă o listă de lucru a Securității, ceea ce înseamnă că nu toți cei care apar acolo cu nume și prenume au fost colaboratori. Am mai răsfoit astfel de documente. În realitate, lista publicată de Revista 22 conține, pe lângă numeroși informatori asupra cărora nu am niciun dubiu, și o serie de nume pe care Securitatea își propunea să le racoleze.În dreptul lui Ioan Aurel Pop apare un ‹nu›, ceea ce – e evident – nu înseamnă un ‹da›. Pe cale de consecință, și în lipsa altor documente care să-i probeze fără niciun dubiu colaborarea, nu-l poți acuza pe Pop că a fost informator, tocmai pentru că nu ai probe în acest sens”, a declarat Marius Oprea. (citește mai mult aici: https://psnews.ro/marius-oprea-revista-22-nu-a-demonstrat-ca-ioan-aurel-pop-a-fost-omul-securitatii-exclusiv-210824/)
Liviu Antonesei
aprilie 16, 2018
Nu mă îndoiesc că expertul are dreptate, doar că eu mă refeream la declarația Dlui Pop, care nu se referă decît în trecere la asta. Pe de altă parte, în caietul alfabetic cu perosoanele de sprijin ale Secu de la Iași, la fiecare literă paginile erau compartimentate- membri PCR pesoane de sprijin, membri PCR asupra cărora se încerca racolarea și membri PCR pentru care se cerea acordul pentru începerea urmăririi… Desigur, lista în sine nu spune mare lucru în lipsa altor documente… Mai așteptăm!
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Liviu Antonesei
Am înțeles: nu ești adeptul îndemnului „democratic” și „tolerant” al lui Liiceanu – „No, hai!”
Liviu Antonesei
aprilie 16, 2018
Fiecare caz trebuie discutat individual, cu toate documentele găsite, altfel… Dl GL, ca orice anticomunist de ora 25 este mai frenetic!
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Liviu Antonesei
Adică, dacă am înțeles bine, de umplut cu rahat ne umplem la grămadă, dar de spălat ne spălăm fiecare cum poate!
(ref. „anticomunist de ora 25” – teologul Radu Preda crede că „la noi ceasul comunismului a avut 25 de ore”, v. lucrarea lui „Comunismul. O modernitate eşuată” (Editura Eikon, 2oo9).
Liviu Antonesei
aprilie 16, 2018
Nu, nu, si umplerea cu rahat si desrăhățirea se fac individual! Discutăm despre indivizi reali, nu facem sociologie sau statistică! Eu cred că experiența noastră comunistă a avut 24 de ore foarte lungi! N-a lipsit nimic!
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Liviu Antonesei
O.K. Bine că nu vorbim de… 22 de ore… „pierdute”!
Liviu Antonesei
aprilie 16, 2018
Nu-s pierdute, viețile noastre, experiențele, bune și rele, ne-au făcut ceea ce sîntem. Și pentru că era evocată generația, care e și a noastră, din ea fac parte și cei care se simt maculați pe nedrept, și cei care au motive clare să se simtă așa, pentru că au și fost, și puținii penru care problema nu se pune. Ca să fii maculat trebuie să fii mai întîi maculabil!
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Liviu Antonesei
De acord!
Liviu Antonesei
aprilie 16, 2018
Nu mă îndoiam că în chestiunile importante cam sîntem de acord!
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Liviu Antonesei
Păi, vezi? „Ăsta-i cusuru’ nostru!”
Al.Florin Țene
aprilie 16, 2018
Subscriu și eu la cele spuse de domnul academician Ioan Aurel Pop.Sunt alături de dânsul.
Liviu Antonesei
aprilie 16, 2018
@Vasile Gogea
Nu putem avea numai calități!
vasilegogea
aprilie 16, 2018
Declarația aceasta a mea de susținere a Prof. Ioan_Aurel Pop a fost preluată și de „Gazeta de Cluj”: http://gazetadecluj.ro/scriitorul-clujean-vasile-gogea-subscriu-fara-ezitare-declaratia-profesorului-ioan-aurel-pop-legatura-cu-mirsavia-incalificabila-pusa-la-cale-de-mutantii-holocaustului-axiologic/.
Magda Ursache
aprilie 16, 2018
„Cazul” Ioan –Aurel Pop? Cum să placă Istoria, adevărul şi miturile
istoricilor cărora adevărul li se prelinge printre degete? Cum să le placă
intelectualilor anemiaţi din nou moral, lesne adaptabili Puterii şi puşi pe dez-
naţiune, cărturarul de la Cluj care se opune ideii că naţiunea ar fi pe moarte
sau chiar defunctă, că statul naţional ar fi o entitate complet nefuncţională şi
că o conducere de la Bruxelles ar fi cea „adecvată”? Şi pentru că istoricul
ardelean nu se „încadrează” în viziunea că viitorul e o cauză pierdută pentru
România, de vreme ce ne-am afla într-o Europă post-naţională (dar gândirea
unora nu e, în formulare Giovanni Sartori, post-gândire?), pentru că nu
consideră spiritul trecutului o bazaconie, bineştiind că viitorul depinde de
trecutul pe care–l transmitem noii generaţii, atunci apare cercetătorul
„superior” Mădălin Hodor (de care, în fine, auzim cu toţii) să acuze fără
dovezi, în revista „22”,că Preşedintele Academiei Române, Ioan –Aurel Pop,
ar figura pe o listă de colabo Secu. M-am întrebat de multe ori dacă
cercetătorii istoriei şi istoriei literare vor folosi dosarele CNSAS, falsificate
de securişti. Acuma ştiu răspunsul. După un „mensonge gros comme le siècle”
(mulţumesc, Michel Castex!), iată o minciună la fel de mare.
vasilegogea
aprilie 16, 2018
…și pe http://www.romania24.net/scriitorul-vasile-gogea-subscriu-fara-ezitare-declaratia-profesorului-ioan-aurel-pop-in-legatura-cu-mirsavia-incalificabila-pusa-la-cale-de-mutantii-holocaustului-axiologic/
Ioana Haitchi
aprilie 16, 2018
A republicat asta pe Poetaria Journal.
Mircea Pora
aprilie 16, 2018
Domnilor, de s-ar termina cu lucrurile astea odată. Cred că prin ţările vecine, urcând şi ele „dealul” comunismului, poveştile cu colaboratori, informatori, provocatori, agenţi dubli, au luat sfârşit. Poate că prin alte zone au fost ceva mai puţini „adaptabili”. Îmi cer scuze pentru afirmaţie dar la noi miroase urât aproape peste tot. Evident, că pentru asta nu e de vină Regele Mihai. Dar dacă noi chiar nu suntem cum trebuie? Atunci ce vor mai zice teoreticienii? Ce explicațíi vor mai da? Eu, în „anii grei” am vorbit ce era de vorbit doar în faţa unor oameni pe care i-am socotit foarte de încredere. Şi, totuşi, „dosărelul” a apărut. Făcut parcă de Bau-Bau şi totuşi până la urmă au vorbit, au ciripit, au spus…Ăsta e şi felul unu şi doi şi trei…Altfel, să câştige C.F.R. Cluj, campionatul.
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Magda Ursache
Oricum ar fi, trebuie să fii extrem de naiv sau născut după 1989 să crezi fără nici o rezervă tot ce scrie în ceea ce a livrat Securitatea/SRI CNSAS-ului la „ordinul” lui Traian Băsescu!
maria vaida
aprilie 16, 2018
Draga Vasile,
Parerile tale transante sunt pe placul celor mai multi dintre ardeleni, cei care stiu, gandesc si simt romaneste, al elitei intelectuale, dar nu al semidocților. Acuzam in necunostinta de cauza, vorbim fara sa stim despre ce, condamnam fara a cântări; cine oare sa-i mai inteleaga pe fratii nostri dezbinatori; oare nu suntem destul de dezbinati. E atat de usor sa dai cu piatra, dar esti oare tu, frate al meu, fara de păcat?! Pe cine deranjează atât de tare președinția domnului Ioan Aurel Pop, de ce îi căutăm bube in cap, daca nu le are?? Maculam și albul cel mai imaculat, of! Săracă, țară săracă…
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Mircea Pora
Poate va cîștiga CFR-ul campionatul, poate nu. Ce schimbă acest lucru în România? Și pe vremea lui Ceaușeascu, în cea mai neagră perioadă, ziarele umpleau pagini „de mîndrie patriotică” cînd România învingea la Fotbal, în meci amical, Albania!
Dorin Tudoran
aprilie 16, 2018
Domnilor Gogea și Antonesei,
Câteva precizări:
1) Am citit și ei textul (excelent de altfel) lui CTP. Problema este că dl IAP răspunsese deja prin NU, așa cum îi cerea, post factum, s-o facă CTP.
2) Deși pe coperta dosarului scrie „Colaboratori”, eu cred că este vorba, mai degrabă, de o „listă-tentativă”, nume de oameni pe care Securitatea își propunea să-i atragă la colaborare. Altfel nu se explică acel „NU” notat în fața unor nume – este și cazul dlui IAP.
3) Fără dovezi (angajament, informări olografe sau semnate, rapoarte de îndeplinire a sarcinei etc. e greu de acuzat un om. Drept este, că în multe cazuri dovezile colaborării unor oameni au fost distruse de alți… oameni.
4) Dacă scoaterea pe tapet a colaborării sau a „colaborării” dlui Pop ar putea avea o explicație aceea cred că poate fi găsită în reacția unor oameni la planurile unui grup din PSD de a face din dl IAP candidatul bombă al PSD pentru viitoarele alegeri prezidențiale. Cred că aici trebuie urmărit cum vor evolua lucrurile…
Dorin Tudoran
aprilie 16, 2018
Domnilor Gogea și Antonesei,
Au fost declanșate mișcări neașteptate. Iată un anunț:
http://evz.ro/sie-atac-ion-cristoiu-andronic-noi-suntem-statul.html
Dacă este adevărat, de ce ar declanșa SIE un atac împotriva Gigantului din Găgești? De ce nu SRI?
Dacă informația oferită de EVZ nu e adevărată, de ce s-ar arăta EVZ îngrijorat de soarta Gigantului?
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Dorin Tudoran
Mulțumesc pentru intervenție!
Înțeleg că „miza” e mult prea mare pentru un „păgubos” ca mine…
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Maria Vaida
Acești indivizi nu dau cu „piatra”, ei dau cu… dosarul! care, culmea, e… strict secret!
Dorin Tudoran
aprilie 16, 2018
Pentru niste pagubosi ca noi, Vasile ,draga
vasilegogea
aprilie 16, 2018
@Dorin Tudoran
Ai dreptate, Dorin. Te rog să mă ierți: am fost egoist!
Dorin Tudoran
aprilie 17, 2018
Profesorul Vlăduțescu — posesor de adeverință de NECOLABORATOR— îI dă în judecată pe Mădalin Hodor (care nu a avut asentimentul CNSAS de a publica lista) și peProfesorul Giuruetă, care le știe pe toate:
http://evz.ro/istoricul-florin-abraham-praf.html
vasilegogea
aprilie 17, 2018
@Dorin Tudoran
Cred că asta e calea de urmat: ești liber să vorbești ce vrei dar ești și „liber” să plătești dacă spui prostii!
Camelian Propinatiu
aprilie 17, 2018
Emotia trimite la precedentul cu Cezar Ivanescu, poetul candidat la presedintia Uniunii Scriitorilor, anihilat printr-o procedura similara. Marea problema este incapacitatea vietii noastre intelectuale de a sanctiona o acuzatie invocând CNSAS fara a fi riguros probata:
http://cezar-ivanescu.blogspot.ro/2009/06/moartea-lui-cezar-ivanescu-radiografia.html