Gaudeamus, Cornel Teulea! Un dramaturg „minut cu minut”

Posted on aprilie 22, 2018

3



 

Claudiu Groza, Cornel Teulea, Vasile Gogea, Vasile G. Dâncu

la prezentarea volumului Teatru minut, al dramaturgului Cornel Teulea (Editura Școala Ardeleană, 2017), în cadrul Tîrgului de carte „Gaudeamus” – Cluj – 2018

 

Este, acesta, un fapt de necontestat: în ţara lui Caragiale, Ionesco şi Vişniec, dramaturgii cu adevărat originali şi de valoare apar mai rar. De aceea, atunci cînd te întîlneşti cu un autor de dramaturgie, gata „năpîrlit” de pieile începutului, cunoscînd pînă în cele mai mici amănunte știința de a prezenta lumea ca dialog, cu forţă expresivă şi simţ dramatic (scenic) numaidecît se cade a-l saluta.

Fac aceasta cu o bucurie amplificată de împrejurarea că îl cunosc pe Cornel Teulea cam dintotdeauna! Prietenia care ne leagă acum nu s-a născut spontan, ci a crescut organic, încet, adăugînd în timp temeiuri tot mai adînci pentru o legătură intelectuală și umană hrănită de identitatea valorilor culturale și estetice dar și a principiilor morale care ne mobilizau, oferindu-ne nu o dată prilejuri de solidaritate activă, de loialitate netrădată și respect reciproc.

O voi spune de la început: Cornel Teulea este un dramaturg, un scriitor matur, pe deplin stăpîn pe arta lui, perfect conștient de valoarea creației sale. Regretatul Mircea Ghițulescu îl caracteriza astfel: „Un dramaturg foarte experimentat, îndrăzneț pînă la insolență, cu limba ascuțită și replica promptă”. Cred, însă, că pe lîngă prestigioși critici, teatrologi ori chiar regizori, cel mai bine și-a expus programul, crezul său de artist, de creator chiar el însuși.

Aș vrea să-l citez, așadar, considerînd că nu aș fi capabil să formulez mai limpede, mai coerent și mai expresiv esența teatrului pe care îl scrie, a angajamentului și mizelor pe care piesele lui, chiar cele „minut” le exprimă și le transmite cu un fel de sentiment al urgenței.

Într-un interviu: „De ce suntem noi aşa cum suntem?”

Pentru că am dormit prea mult şi sîntem somnolenţi încă. Pentru că ne-am ascuns prin văgăuni prea mult timp, pentru că lumina puternică ne-a orbit mereu. Altfel cum se explică faptul că noi românii am deschis întotdeauna umbrelele cînd ploua la Moscova, şi asta vreme de o jumătate de secol? Urâtă vreme. Vreme de câine. Cum se explică, pentru altă parte şi alt secol, că noi românii ne deschidem umbrelele cînd încă n-a început să plouă pe la UE? E suficient să se audă, aşa un zvon, că lanţul câinelui nu trebuie să fie mai scurt de nu ştiu cîţi metri că noi, zeloşi nevoie mare, îl mai lungim cu nu ştiu cât şi exemplele cu vremea urâtă de cîine pot continua, din păcate. Noi, cu alte cuvinte, nu trebuie să supărăm pe nimeni, noi trebuie să fim „loiali”, noi trebuie să fim atît de devotaţi încît să uităm complet de noţiuni precum minte, coloană vertebrală etc, etc. Noi huiduim şi fluierăm în draci spiritul aristocrat (puternic) de care făcea vorbire Nietzsche şi aplaudăm prelung spiritul de sclav caracterizat de acelaşi filosof. Am auzit de curînd pe un istoric reputat spunând că Stefan cel Mare i-a cerut urmaşului său să se pună bine cu Poarta. Adică îl sfătuia pe Bogdan să aplice, la noi, politica umbrelei deschise pe timp de ploaie, la ei. Constantin Rădulescu-Motru scria într-o lucrare de referinţă pe tema calităţilor şi defectelor românului: „ Sufletul industriaşului de aiurea, este stăpânit de frigurile muncii inventive şi de riscul luptei; în sufletul industriaşului român găsim desfăşurându-se abilitatea politicianului. Profiturile capitalistului român provin de cele mai multe ori din măiestria cu care acesta îşi aserveşte bugetul Statului. Capitalistul român nu are niciodată încredere în forţele lui individuale. El (românul, n.m.) are un suflet gregar , şi atîta tot.”  

În prefața semnată de autor la o piesă amplă, mult prețuită nu numai de el, Capitalul lui Marx se întoarce ca eveniment cuantic și ucide pisica lui Schrodinger (considerații valabile și pentru alte texte teuliene):

”Piesa mea nu este o piesă ideologică, și nici ideologică. Ea nu are de-a face cu o doctrină, cu o ideologie, și nici cu dialoguri interminabile, cu contemplări mai mult sau mai puțin plicticoase, sau cu concept abstracte despre lumea în care trăim. Este adevărat că un personaj din piesă spune că se numește Michel Foucault, iar altul Louis Athusser, dar lucrul acesta nu schimbă cu nimic datele problemei. O spun răspicat: m-am limitat la a scrie o piesă de teatru în care am depus, în virtutea experiențelor mele, o modestă mărturie despre niște smintiți și despre absurdul și grotescul devenirii istoriei generată de ei. Am scris, în fond, o poveste despre cel mai banal rău politic politic: crima. Curge mult singe în piesa mea, așa că s-ar putea să fie o piesă bună. Am făcut ceea ce trebuia.”

Și în postfața la această ediție a Teatrului minut:

         „Textele mele minut au un conținut actual, dar nu se reduc la actualitate pur și simplu, ci vizează condiția și natura umană. Referindu-se la subiectele mele, teatrologul Ion Calion scria că acestea „sunt luate din realitatea imediată, din clipa trăită acum, autorul conferindu-le, însă dintr-o întorsătură de condei, înțelesuri terifiante cu valoare general-umană”. Fiecare text de Teatru minut poate fi citit și/sau pus în scenă ca o mare sinteză dramatic constituind, în limbaj aristotelic, un întreg lipsit de întindere. Criticul literar Cornel Moraru scria că piesele mele sunt „niște microeseuri vorbite pe mai multe voci (…) Parabola, folosită cu precădere de autor, nu este un simplu procedeu rhetoric. Ea face parte din realitatea însăși distorsionată a unei lumi de tip Orwellian”. Aceste texte exprimă, la urma urmei, idea mea de teatru, nu doar în calitate de scriitor, ci și de creator de spectacole.”

      Spuneam că îl cunosc pe Cornel Teulea „cam dintotdeauna”.  De fapt, îl cunosc „de-o viaţă”. Sau, mai exact, „de două” vieţi: şi cea dinainte de 1989, şi cea de după. Nu ştiu (sau, n-are importanţă acum) dacă şi cît m-am schimbat eu în cele „două” vieţi, dar cu siguranţă Cornel a rămas acelaşi, egal cu sine însuşi, păstrîndu-şi – şi prin faptul că scrie teatru de mai bine de patruzeci de ani – neschimbată „poziţia fiinţei”. Chiar şi „locul lui în Lume”, temeinic „ocupat” şi „administrat” (născut într-un sat „aspru” de la poalele Munţilor Făgăraş, versantul nordic, Cornel n-a părăsit niciodată Făgăraşul, unde a practicat mai multe decenii, dedicate, profesiunea de dascăl). Nu „teatrum mundi” pare să-l fi pus în mişcare în toţi aceşti ani, ci o formă personală, asumată cu stoicism şi modestie, de „teatrum mentis”.  A suportat fără să se victimizeze (cu atît mai puţin, să se „heroizeze”) riscurile ce decurg din retragerea într-un „teatru” fără scenă şi spectatori. Cel puţin temporar, întrucît dramaturgia lui nu „refuză” totuşi „teatrul de scîndură”.  Chiar dacă textele lui Cornel Teulea, adevărate „cutii de rezonanţă” ale unei consistente culturi filosofice (autorul fiind absolvent al Facultăţii de filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj), dialoghează imaginar cu umbrele unor Heraclit, Cioran, Camus, Pascal, Nietzsche, Kant, Kierkegaard, Wittgenstein sau Don Juan, Bulgakov, Beethoven, Bach, Eminescu ori cu alţi dramaturgi ai absurdului precum Ionesco, Vişniec sau, mai puţin cunoscutul ungur Orkeny Istvan.

Cornel Teulea, „antrenat” să simtă „în ceafă țeava pistolului din mîna minciunii”, stă însingurat și unic, simplu și profund în continuare de pază, într-un oraș din centrul țării și în mijlocul lumii, la frontiera dintre memorie și uitare. Ademenit, dar niciodată păcălit de „viclenia rațiunii” istoriei. Iar „arma din dotare” cu care este echipat este dialogul . Un dialog între personaje, între acestea și istorie dar și un dialog al ideilor. Înțeleptul Mihai Șora ar spune, probabil, „un dialog generalizat”, singurul care poate conduce omul la adevăr, libertate și mîntuire. Cît timp lumea poate fi scrisă ca dialog, mai poate fi salvată. Doar cînd monologul își revendică atributul de absolut, lumea și, odată cu ea, lumea teatrului ratează „intrarea în lumea profundă a Ideii”. Sau, cum ar spune Ioan Petru Culianu, „a patra dimeniune” a „spațiului mental”, cel care ne oferă dezlegarea misterului trecerii de la „morfologia” lumii la „morfodinamica” ei. Teatrum mundi și teatrum mentis sunt identice pentru prietenul meu, și și le-a asumat nu doar la modul intelectual, ci chiar existențial, într-un mod exemplar.

Poate că durata „teatrului minut” al lui Cornel Teulea se măsoară în mai multe sau mai puține minute, dar tema acestuia ține, cu certitudine, de esența etern-umanului.

(Vasile Gogea, aprilie 2018)

*

„Teatru la microfon” cu actorii Tina Suciu și Tavi Căldărari, de la trupa Poethree. Lectură dramatizată a piesei Doamna Bovary și psihanalistul, a dramaturgului Cornel Teulea.

*

Spectatori…

…ca la teatru

*

Autografe…

*

Fotografii de Sandra Cibicenco

*