Virgil Rațiu despre „ANAMTEME II”: o „invitație la lectură”

Posted on mai 5, 2018

6



 

Invitație la lectură

Anamteme II

(Ed. Eikon, București, 2017), microeseuri de Vasile Gogea

„Anamtemă”, s.f. – licență lingvistică introdusă de Vasile Gogea; procedeu de fixare a memoriei; prin exerciții repetitive poate conduce la obsesie asupra memoriei și folosirea memoriei exclusiv ca armă împotriva uitării. Termenul poate conduce cititorul și la procesul descrierii unei boli, a unei afecțiuni psihice, dar și la facultatea mentală de întipărire și reproducere a experienței din trecut a unui idivid. Anamtemă este antinomic amneziei, dar și „fluture transformat din omida anatemă”. Odată cu aceste încercări de descifrare este obligatoriu să recurgi la expresii și definiții despre și asupra MEMORIEI. Conștiința memoriei umane este un dar unic și de neînlocuit. „Cercetători” ai lumii, se spune, susțin că plantele, vietățile, insecte, animale, păsări ar avea memorie. Asta doar pentru a așeza aceste existențe pe un rang spiritual înalt, care a dat, apoi, lumii glorificările, dar cu siguranță numai ființa umană are însușirea de a stoca și reproduce ceea ce a trăit. Vasile Gogea exersează cu dese trimiteri, sub nenumărate forme, această facultate mentală, MEMORIA.
După Monica Lovinescu „Literatura este memorie. În primul rând memorie”. După Ana Blandiana deviza Muzeului Memorial de la Sighet este: „Atunci când justiția nu reușește să devină o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”. După Milan Kundera: „Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria”. După Vasile Gogea: „Memoria nu este, nu a fost și nu va fi niciodată «republică». Ea rămâne mereu supusa – mai mult sau mai puțin loială – a adevărului. Acesta, și numai acesta, rămâne mereu suveran. Chiar și atunci când, în diverse circumstanțe, este vremelnic detronat”. Și astfel, din pas în pas, după ADEVĂR se poate ajunge la LIBERTATE, pe urmă la ISTORIE, dar se mai poate ajunge la PROSTIE, iar în urma acesteia din urmă se poate ajunge la NIMIC. Oare acesta să fie parcursul României din ultimii treizeci de ani, de la adevăratul sens al revoluției din decembrie ’89 (până acum niciodată rostit oficial), de la Adevăr la Nimic? Se pare că da. Numai că propunerea lui Vasile Gogea, Anamteme II, este o încercare de a oferi, gratis, o cale de salvare a României prin rostirea Memoriei și evidențierea Adevărului care o păzește. Volumul Anamteme II înmănunchează o sumă de fapte, cărți și autorii lor, refugii de câștigat, proiectate izbânzi, nedorite eșecuri.
Memento Brașov 15 noiembrie 1987 este mărturia fundamentală la care Vasile Gogea apelează frecvent, mișcare emblematică pentru români care nu trebuie dată uitării, cum pare că ar fi. Prin intermediul revistei „Confesiuni”, prin mijlocirea Gogea’s Blog, evocarea evenimentelor de atunci în care Vasile Gogea a fost direct implicat, încercarea de a salva prin memorie și rememorare tot ce se mai poate salva din faptele acelei zile de 15 noiembrie 1987, sunt dovezi clare că în România ceva nu este în regulă. Țelul multor netrebnici care de atâția ani au dus țara noastră în derizoriul existenței pare împlinit. Liniștea socială dorită de mai marii noii epoci „pentru ca guvernul să poată lucra pentru popor” (sau guvernele, cele succedate de atâtea ori) s-a așezat peste trupul patriei. O suită de aparențe sociale și politice creează la noi iluzia unei vieți tihnite. Am ajuns în ipostaza să cred că românii chiar iubesc minciuna și adulează orbirea. Pledoaria lui Vasile Gogea pentru exigența ca evenimentele majore să fie scrise de istorici profesioniști, neînregimentați, nesubordonați decât adevărului istoric, care pot să-și pună în paranteză propria subiectivitate, evocă necesitatea unei vegheri permanente asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Dar cui îi mai pasă?
Din fericire, volumul Anamteme II chiar spre astfel de figuri emblematice conduce și le descrie după cugete și fapte. Locuri, cărți și autori, cum am mai spus.
La fel cum la alți atâția scriitori, pentru Vasile Gogea locul copilăriei este locul magic. Pe Iza, de exemplu, în Ieudul bunicului său, Dumitru a’ Gogii Tăbăcaru’. Locul evocat pare mai încărcat de magie decât realitatea magică a lui G.G. Marquez din „Un veac de singurătate”. Chiar și prin ceea ce a mai rămas acolo, prin izbânda narațiunii: „Acum, deși s-au construit zeci de case mari, o nouă biserică de dimensiunile unei catedrale, Ieudul pare mai mic; bolovanii de pe prund s-au transformat în pietriș și nisip impur, apa Izei nu mai e tocmai curată; poarta, e doar o portiță; Biserica din deal e doar o bisericuță, care nu știi dacă stă lipită de pământ, sau agățată de cer; «uncheșii» sunt doar niște bătrâni uscați, aduși de spate, morocănoși, cu degetele îngălbenite de la țigări… Mi-e tot mai greu să regăsesc în memorie Ieudul fabulos al acelor zile”.
Sunt evocați „micii oameni mari” din Sighetul Marmației, care or fi trecut prin Primul Război Mondial, și Vasile Gogea găsește amănunte în „Istoria Maramureșului istoric în date”, de Marian Nicolae Tomi, în lucrarea „Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919”, de Const. Kirițescu, în cele opt volume de documente despre „România în Războiul Mondial” editate, începând din 1934, de Serviciul „Istoric” al Ministerului Apărării Naționale (expediate în vara lui 1987 de Bedros Horasangian din București la Brașov). Alte cărți analizate, apărute la diferite edituri între 2014-2017, și alți autori: „Lupii Chioarului”, roman (peste 800 de pagini) de Victor Tecar; „Chermeza sinucigașilor”, roman de Radu Ulmeanu; „Rețeta fericirii în 84 de poezii”, antologie de autor de Marius Oprea; „România ca părere” și „Luxul indiferenței” de Dorin Tudoran; „Oameni prin vremuri. Bucovineni în secolul XX” de Ștefan Ungurean și Mircea Ivănoiu; „Umbra nu își împarte prada cu nimeni”, poeme de Echim Vancea; comentariu la un fragment din „Peripețiile bravului soldat Ŝvejk în Războiul Mondial” de Jaroslav Haŝek; „Luca Pițu – Fărâmele meteoritului din Cajvana” (Ed. Charmides, 2015) – aici Vasile Gogea, pentru aduceri aminte, adresează mulțumiri doamnei Ana Pițu, poeților Șerban Foarță și Dorin Tudoran, prozatorului Bedros Horasangian.
Ca un pelerin al memoriei este pomenit în carte Gheorghe Grigurcu, la vârsta de 80 de ani. De ziua doamnei Doina Cornea, Vasile Gogea publică două fragmente dintr-un dialog mai vechi, din păcate întrerupt. În 12 iunie 2010 dă publicității trei scrisori rușinoase semnate de „oameni de bine”, adresate revistei „Astra” (1990), în paginile căreia era dezvăluită criminala descindere în București a minerilor din Valea Jiului în zilele de 13-15 iunie 1990. Alte mostre din paginile de manipulare a spiritului românilor puse la cale de regimul Ion Iliescu proaspăt investit la putere. „Întrunirea Rezistenței Române de la Brașov”, 7-9 septembrie 1990, este alt prilej de aduceri aminte, după treizeci de ani…, ani pierduți, desigur, după cum consemnează Gogea’s Blog în 4 septembrie 2010.
A murit poporul român?, se întreabă stupefiat Vasile Gogea, citind ediția electronică a „Ziarului Financiar” din 3 iunie 2016, zărind titlul „A murit Dan Ioan Niculescu, omul care l-a făcut pe Iohannis președinte”. Și se mai întreabă, revoltat, dacă nu cumva, mai ales după 2000, MEDIA nu a produs mai mult rău României și românilor decât toate guvernările luate la un loc? Pentru că prostia e mai toxică decât hoția și minciuna, luate la un loc! „Dintr-o proastă înțelegere a conceptului de libertate – răspunde la finalul unei conferințe Andrei Pleșu – decurg o mulțime de riscuri. Libertatea e un dar, dar poate fi și o capcană”… Mulți uită, dacă nu aproape toți, că „educația înseamnă libertate”. Numai că: „am pus mâna pe LIBERTATE (…), dar n-am mai pus mâna pe CARTE”. Scrisoarea lui Paul Goma adresată brașovenilor și nebrașovenilor în 15 noiembrie 1990 (destinată Mișcării 15 Noiembrie 1987) se încheie cu un avertisment: Din nefericire, comunitatea carpato-dunăreană a fost incapabilă de o revoluție anticomunistă (…) de aceea nu avem doar de recuperat, ci de luat de la început.
Vasile Gogea ne dă o carte adevărată, directă, neșovăielnică. Tocmai de aceea, foarte tristă și întristătoare. Iar vinovați de aceată stare aparent fără de ieșire nu suntem decât noi, toți.

*

(Preluat cu acordul autorului – căruia îi mulțumesc, astfel, de două ori! – din cotidianul bistrițean:

http://www.mesagerul.ro/2018/05/02/anamteme-ii-ed-eikon-cluj-napoca-2017-microeseuri-de-vasile-gogea).

*

Posted in: Anamnesis, Ex libris