La orizont: FestLit Cluj – 2018

Posted on Mai 16, 2018

1



 

FESTIVALUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ
FestLit Cluj 2018
Ediţia a 5-a (2-4 iunie 2018)
Iniţiat în 2014 de Uniunea Scriitorilor din România şi organizat de Filiala Cluj a USR, Festivalul Naţional de Literatură – FestLit Cluj – a ajuns la cea de a 5-a ediţie. El reuneşte în inima Transilvaniei reprezentanţi ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor, Clujul devenind, pentru trei zile, o veritabilă capitală a scrisului românesc. Anul acesta Festivalul e dedicat Centenarului Marii Uniri, celor 110 ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români şi semicentenarului Echinox.
Sâmbătă, 2 iunie, ora 17, în Auditorium Maximum UBB (Cluj-Napoca, str Mihail Kogălniceanu nr. 3), are loc deschiderea festivă (cuvinte de salut: Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Ioan Bolovan, Prorector al UBB, Vasile Sebastian Dâncu) şi Gala Poeziei Române Contemporane cu: Horia Bădescu, Leo Butnaru, Gabriel Chifu, Grigore Chiper, Ion Cocora, Adi Cristi, Ion Cristofor, Vasile Dan, Nichita Danilov, Ioana Diaconescu, Mircea Dinescu, Gellu Dorian, Dinu Flămând, Adrian Alui Gheorghe, Vasile Igna, Ioan Moldovan , Vlad Moldovan, Ion Mureşan, Aurel Pantea, Ioan Pintea, Ioan Es. Pop, Ion Pop, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Cassian M. Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu. Moderator: Răzvan Voncu.
Moment Lucian Blaga: Domniţa nebănuitelor trepte, spectacol cu Elena Ivanca şi Mihai Florian Niţu, actori ai Teatrului Naţional Cluj-Napoca, după un text de Constantin Cubleşan.
Reuniune de seară la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.
Duminică, 3 iunie, ora 10, la sediul Filialei, simpozionul Istorie şi literatură dedicat Centenarului Unirii. Participă: Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Adrian Lesenciuc, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu.
La Galeriile revistei Steaua, vernisajul Expoziţiei de desene Laura Poantă dedicată aniversării a
110 ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români.
Tot duminică, de la ora 16, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”: Parada nominalizaţilor pentru Marele Premiu FestLit Cluj: Lăcrămioara Berechet, Val Butnaru, Vasile Dan, Dumitru Augustin Doman, Gellu Dorian, Ion Dumbravă, Adrian Lesenciuc, Ion Munteanu, Dan Perşa, Mircea Popa, Dan Stanca, Liviu Ioan Stoiciu, Alex Ştefãnescu, Virgil Todeasă, Alexandru Uiuiu, Cornel Ungureanu, George Volceanov. În caz de vreme neprielnică, Parada se va ţine la Hotel Victoria.
Seara: Festivitatea de acordare a Marelui Premiu FestLit (ora 19.30, la Hotel Victoria).
Juriul FestLit 2018: Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Angelo Mitchievici, Irina Petraş, Vasile Spiridon.
Luni, 4 iunie, între orele 10 şi 12, desantul scriitoricesc la Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică, la Departamentul de Jurnalism al UBB, Colegiile/Liceele G. Bariţiu, N. Bălcescu, Lucian Blaga, G. Coşbuc, M. Eminescu, Romulus Ladea, Gh. Lazăr, Tiberiu Popoviciu, Emil Racoviţă, Gh. Şincai, la Seminarul Teologic Ortodox şi la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”. Invitaţilor din ţară li se alătură la desant scriitori membri ai Filialei clujene.
Închiderea Festivalului.
*
Parteneri: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Culturii, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Facultatea de jurnalism FSPAC, Institutul de Istorie al Academiei Române Cluj, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania/FICT, Teatrul Naţional Lucian Blaga Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj, Centrul Cultural Clujean, Societatea Culturală „Lucian Blaga”Cluj, Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura română „Ioana Em. Petrescu”, Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca, Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Transilvania, Societatea Culturală Carpatica/Revista Oraşul, revistele literare România literară, Viaţa Românească, Luceafărul de dimineaţă, Apostrof, Caiete Silvane, Echinox, Helikon, Mişcarea literară, Nord literar, Poesis, Steaua, Tribuna. Parteneri media: Radio Cluj, TVR Cluj, UBB Tv, Clujul Cultural, Făclia, Transilvania ReporterSinteza.

*

Reclame