Marele Premiu FestLit Cluj 2018

Posted on iunie 4, 2018

2



Participanți la „Gala poeziei” – FestLit Cluj-Napoca 2018

*

Juriul FestLit 2018 (Irina Petraş, preşedinte, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, membri) s-a întrunit duminică, 3 iunie 2018, şi a luat în discuţie lista cărţilor nominalizate pentru Marele Premiu, stabilită de către Filialele USR:

În ordine alfabetică, acestea sunt:

Lăcrămioara Berechet, Supravieţuirile sacrului. scenarii posibile în literatura lui Mircea Eliade (Editura Institutul European, Iași, 2017);

Val Butnaru, Ultimul profet adevărat, Editura Prut International, 2018;

Vasile Dan, Focul rece şi alte poesii, Ed. Cartea Românească, 2018;

Dumitru Augustin Doman, Zbateri facile, strădanii futile, Ed. Bibliotheca, 2017;

Gellu DorianCalea de urmat, Ed. Cartea Românească, 2017;

Ion Dumbravă, Când cel care scrie este cel despre care se scrie, poeme, Editura Ardealul, Târgu-Mureş, 2017.;

Adrian Lesenciuc, Cimitirul eroilor, Ed. Libris Editorial, Braşov, 2017;

Ion Munteanu, O mie si una de femei. Amintirile unui hedonist, Eikon, 2017;

Dan Perşa, Dincolo, Editura Meditative Arts, Bucureşti, 2018;

Mircea Popa, Avanposturi ale Marii Uniri, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017;

Dan StancaDetonarea, Editura Polirom, Iaşi, 2018;

Liviu Ioan Stoiciu, Efecte 2.0, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017;

Alex Ştefănescu, Eminescu, poem cu poem, La o nouă lectură, Editura ALLFA, Bucureşti, 2017.;

Virgil Todeasă, Omul presupus, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017;

Alexandru Uiuiu, Iustin, Editura Charmides, Bistriţa, 2017;

Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Brumar, 2018;

George Volceanov, Margaret Atwood, Pui de cotoroanţă, traducere, Editura Humanitas fiction, Raftul Denisei, 2017.

În urma dezbaterilor, s-au detaşat, cu egalitate de puncte, două cărţi. Aşadar, laureaţii Marelui Premiu FestLit Cluj 2018, ex aequo, sunt Lăcrămioara Berechet şi Liviu Ioan Stoiciu.

Laureaţii Marelui Premiu la ediţiile precedente: Gabriel Chifu (2014), Corin Braga (2015), Ana Blandiana (2016), Niculae Gheran (2017). Laureatul Premiului special al primei ediţii: Ştefan Borbély.

*

Reclame