Sandra Cibicenco la Cenaclul U.B.B. Poezie „filosofică”

Posted on iunie 10, 2018

1



*

„…Sandra Cibicenco scrie altfel…Scrie cerebral, aproape calculat, aproape cifric, aproape cibernetic, aproape sticlos, aproape glacial… Scrie cu o încredibilă detașare, cu un teribil sânge rece. Este precum un autopsier al conștiințelor care trepanează, incizează, decupează, autopsiază, etalează, analizează și decriptează patologicul mentalului psihotic din care extrage imagini, reflexe, stări, obsesii, angoase, depresii și fel și fel de trăiri și scene care mă duc undeva în ascunzișurile lumii complicate ale tărâmurilor paranormalului, ale imaginarului din teatrul absurd, ale dramaturgiei sugestive postmoderniste.”

„Am siguranța că tânăra și talentata creatoare va atrage atenția multor exegeți și că opera ei poetică va fi o revelație pentru acest început confuz de mileniu al contrastelelor și fatalismului.”

(Romeo Tarhon, în NAȚIUNEA,

http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/12/24/poeziile-sandrei-cibicenco-par-a-fi-inspirate-din-lumea-lui-faust/ )

Tot de acolo, iată un poem exemplificator:

 

SUNET

 

Sunetul…

e un fior ce îți interzice căderea în abject…

e un miros înțepător de formol amestecat cu iasomie…

e o lumină orbitoare ce îți permite să percepi…

e un orgasm efemer ce te împiedică să simți…

e o contradicție între verbe…

e un strop de sudoare ce ți se scurge pe tâmplă…

e o insomnie ce refuză lucidul…

e sunet…

cadavru al miilor de afecte…

…doar sunet…

 

Să aruncăm cu noroi în cei care nu au urechi pentru note…

saliva noastră e mai prețioasă decât ei…

Strig către voi…

-Luați-mă!!!!

Aruncați în mine cu voci…

Tăvăliți-mă prin răcnete de bovine secate de dureri…

Loviți-mă cu sunet!!!!

____________________

În ce mă privește, simt că trebuie să adaug la cele de mai sus, că Sandra (Gabriela) Cibicenco este în pezent un excepțional assistant manager al directorului Editurii Școala Ardeleană și a susținut o temerară, provocatoare și bine argumentată teză de doctorat în filosofie, la UBB Cluj-Napoca, cu tema Folclorul românesc în opera lui Mircea Eliade.

*

Reclame