Gabriel Andreescu vs. Dorin Tudoran în „Cauza Mihai Botez”

Posted on iulie 5, 2018

7



Despre superlativele absolute, polemici și… spanac!

 

        Nu agreez, chiar mă sperie superlativele absolute atunci cînd e vorba de judecăți de valoare, cu atît mai mult atunci cînd obiectul/subiectul judecății este o persoană, un om, fie el „celebru” sau „anonim”. Nu știu dacă această respingere este rezultatul unui spirit critic accentuat, al unei tendințe de relativizare metodică sau este o predispoziție dobîndită într-o „iepocă” în care absolutul era confiscat și utilizat „inginerește” pentru a dizolva orice punere sub întrebare a ordinii sociale și politice, care a fost decretată „cea mai bună dintre toate cele posibile”. (Leibnitz nu avea, în cazul acesta, nici o „vină”!)

Scriu aceste rînduri incitat de polemica stîrnită în jurul „cazului”, dar, poate mai corect ar fi „cauzei”, lui Mihai Botez, reaprinsă, la temperaturi crescute  de apariția volumului MIHAI BOTEZ. Trei schițe de portret. Documente. Prefață de Denis Deletant. Radu Ioanid (editor), (Editura Polirom, 2018).

Dar, ce legătură are toată această „gîlceavă a înțelepților” cu… spanacul?

Iată care e sursa sinapsei :

La începutul anilor 2000, atunci cînd am scris cărțile despre Caragiale (citind aproape tot ce a scris autorul, dar și aproape tot ce s-a scris semnificativ despre el), am reținut aceste rînduri publicate de Nenea Iancu în Moftul român, la 23 iunie 1893:

„Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care creşte atâta spanac des şi abundent, a apărut, în sfârşit, zilele acestea şi un copac, şi e aşa de mândru şi aşa de puternic, că mii şi mii de recolte de buruieni se vor perinda, şi el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos şi mai trainic, înfruntând gustul actual şi vremea cu schimbările ei capricioase, şi făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre româneşti – un volum de Balade şi idile de George Coşbuc…”

Procedeul stilistic de care se folosește Caragiale pentru a semnala valoarea și originalitatea operei lui Coșbuc, în raport cu literatura care se scria în epocă, îmi pare că este reluat, azi, dar cu intenții contrare și efecte perverse. Mai pe înțelesul cititorilor: în bătălia care s-a declanșat în jurul umbrei lui Mihai Botez, așa cum a fost ea „conservată” (cu multe euri toxice) în dosarele mai multor instituții „specializate”, ori în „depozițiile” unor „martori” (cu egouri supradimensionate), văd o parte care ar vrea să facă din „spanac”  un… „stejar”, și o altă parte, care nu „vede” în el decît o… „urzică”.

Constat stupefiat că este inutil să explici, și unora și celorlalți, că numind pur și simplu spanacul spanac, nu comiți nici o crimă! Îi recunoști, ca un om de știință, doar specia și îl descrii ca atare, cu toate binefacerile pe care ni le oferă consumul lui. S-ar putea să nu-ți placă spanacul, dar nu-l numești mătrăgună! Idem în cazul lui Mihai Botez. (Fără nici o intenție de a-l identifica cu nevinovata și, în fond, atît de folositoarea, plantă.)

Dacă descrii o mămăruță, nu-i adaugi clești de rădașcă, după cum dacă descrii o rădașcă nu-i pui aripi de libelulă! „Încrucișînd” (la modul miciurinist) speciile, nici nu rezultă una nouă, nici nu le „îmbunătățești” pe cele existente!

Dorin Tudoran are dreptate: „De pierdut are — în mod sigur și nedrept — memoria lui Mihai Botez, târâtă într-un joc de umbre și penumbre vicioase, tocmai când este nevoie de o discuție serioasă, cu argumente etalate în deplină onestitate, susținute de dovezi relevante și mărturii dincolo de orice suspiciune.

________________________________________________

Pentru documentare, dau link-urile

la articolele de pe blogul personal, Certocrația, al  lui Dorin Tudoran:

Când tocmai onestitatea lipsește (I)

Când tocmai onestitatea lipsește (II)

 Când tocmai onestitatea lipsește (III)

A se scuti, dle Andreescu! (I)

A se scuti, dle Andreescu (II)

și la articolul lui Gabriel Andreescu, din Observator cultural:

Broderii manipulatoare în cartea lui Radu Ioanid despre Mihai Botez

*