…cum m-a-mbrăcat, în graiul lui, poetul Gheorghe Pârja de Desești

Posted on septembrie 2, 2018

2



*

Un om în loden

.
Regret că, marţi 7 august, nu am fost la masa de cristal rezemată de partea dreaptă a cerului. Că în acea zi cerul coborâse pe pământ. O parte albastră, s-a aşezat la Cluj, iar una şi mai albastră, la Sighetu Marmaţiei. Eu eram, atunci, deasupra unei ape imense, unde cerul era alb. Între aceste culori naturale, stătea rezemat de un tron, ca un nobil ce este, scriitorul Vasile Gogea.
Deşi e mai tânăr decât mine, întotdeauna l-am considerat un om înţelept. După rânduiala uliţei, pe la noi, doar cei mai bătrâni au aura de a fi ascultaţi de cei mai tineri. Dar Vasile a devenit un om învăţat şi de aceea reverenţa i se cuvine. Numele lui îmi era cunoscut, deşi omul nu mi se arătase. În librăria din municipiul Sighetu Marmaţiei, păstorită de poetul Simion Şuştic, se ştia despre Vasile, chiar dacă nu avea numele pe o carte.
Şi a venit ceasul cel bun. L-am întâlnit tocmai în oraşul naşterii sale. Cred că era îmbrăcat într-un loden şi avea prestanţă. Un loden din stofă tiroleză, ca o pănură maramureşeană. După ce am fost doar cunoscuţi, ne-am făcut prieteni pe veci. El cu drumul lui, eu pe cărarea mea. M-a fascinat la Vasile Gogea curajul de a gândi revoltat, mulţi dintre noi stăteam după uşă, pe când el se plimba liber pe drum. Prin 1969, a luat parte la revolta elevilor Liceului militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza. A fost martor implicat în revolta muncitorilor din Braşov, în 1987. A fost pe baricade, în 1989. Recunosc că Vasile a fost sortit să fie acolo unde se încerca schimbarea lumii încremenite.
Dar el rămâne scriitorul curajos, aprins în idei, cu creionul justiţiar pe masă. Ar dori ca toate detaliile realităţii să poarte nume de floare. Criticii spun că Vasile Gogea este un scriitor cu program. A scris cărţi de poezie, proză, filozofie, eseistică, critică şi istorie literară. A lucrat multă vreme la Hanul lui Mânjoală, unde mai adăsta şi I. L. Caragiale. Când nu plouă cu zgomot pe acoperiş, Vasile Gogea stă de poveste cu Hegel. Este un generos, cu stofă fină de prieten. Care nu te lasă singur, dar nu te iartă când apuci peste grădini…
Este atât de generos, că vede în jur numai autori cu glorie. Criticul Mircea Popa s-a mirat de descoperirile lui Vasile, a căzut de acord că fiecare generaţie îşi are zeii şi purtătorii ei de cuvânt. Uneori i se „reproşează” că este prea bun prieten – asta da imputare! Am citit multe dintre cărţile lui Vasile Gogea, mi-a rămas ca reper pentru admiraţie dialogul cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, din aprilie 1990, reveniţi în ţară după 40 de ani. Vasile crede că datorită celor doi, mulţi scriitori din România n-au semnat pactul cu diavolul.
Îi admir discursul impecabil, limba română suplă, de o frumuseţe interbelică, fără cusur. Prin statura sa morală şi intelectuală, Vasile Gogea se situează la înălţimea celor două voci salvatoare. Respectul confraţilor pentru statura scriitorului este o meritată mărturie pentru un om de excepţie. Ca un evantai, te răcoreşte când îţi este mai greu în viaţă. Gheorghe Crăciun îl vede ca pe un personaj din Camil Petrescu. Gheorghe Mocuţa sesizează la Vasile o mostră de scriitură demnă şi înfrigurată. Criticul Gheorghe Grigurcu este mai tranşant: „Vasile Gogea acordă libertăţii un înţeles auster, expiator. O conectează la mistica împotrivirii faţă de infernul concentraţionar”.
Vasile ne spune că lumea s-a schimbat. Dar nu cum ar fi vrut. El vede în jur oameni buni, dar cere primăriei ca oraşul să miroasă a busuioc. Cum Vasile Gogea este Cetăţean de Onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei, în care s-a născut, mă adresez sărbătoritului ca de pe baricada franceză: Cetăţene, să ne trăieşti pentru frumuseţea lumii! Cei 65 de ani te aşază pe tronul meritat. Rămâi omul în loden (nu cel din film), îmbrăcat în stofa aceea tiroleză, care s-a ţesut şi în Maramureş.
*
*
    Mulțumesc frumos, dragă poete! Om trăi și om… grăi! Cu său fără… loden!
*