Astăzi, la „Pavilionul de oaspeți”: Prof. Ioan Țiplea din Maramureș

Posted on decembrie 2, 2018

4



Apologia lui Constantin Noica

 

Parafrazându-l pe Creangă, nu știu alții ce fac, dar eu, din când în când, (re)simt nevoia de a (re)vedea unele cărți citite cu ceva timp în urmă. Sub acest imbold, de curând, am frunzărit Istoricitate și eternitate. Repere pentru o istorie a culturii românești, de Constantin Noica, unde am dat peste eseul Despre ființa Ardealului, publicat în Tribuna, în februarie 1976.

Recitindu-l, nu mică mi-a fost surpriza să constat că un regățean, născut în județul lui Marin Preda și Liviu Dragnea, al cărui fiu, Rafael, a devenit un vrednic călugăr ortodox, a închinat ființei Ardealului un admirabil imn de slavă, inegalabil în cultura română. Și ce ne spune Constantin Noica în cele două pagini ale acestui eseu apologetic ? El mărturisește, cât se poate de limpede, adevărul că ființa Ardealului este însăși ființa românească. Asta înseamnă că fibra noastră națională se confundă cu cea a românilor transilvăneni ori că spiritul românesc își are izvorul în Ardeal!

Invocându-l pe Hegel, care afirma că forța unei idei e dată de puterea de a se adeveri prin ceea ce o dezminte, filosoful de la Păltiniș ne amintește că Ardealul a fost singura dintre cele trei țări care n-a avut, până în 1918, independență românească. De aici rezultă că, politic vorbind, ființa românească din Ardeal a fost tot timpul dezmințită. Or, în ciuda acestui fapt, constată filosoful, spiritul românesc zămislit în spațiul intercarpatic a iradiat și s-a răsfrânt peste munți… prin descălecări de voievozi, de ciobani, de cuvinte …, a trimis tot timpul în celelalte două țări principii de afirmare, sfârșind cu învățătorii cei mari, de la Gheorghe Lazăr la Titu Maiorescu, prin care școala și cultura, în cele două țări românești libere, au căpătat puteri noi … .

În plus, convins de adevărul că ființa Ardealului este însăși ființa românească, autorul Devenirii întru ființă invocă Uniunea religioasă a românilor cu Biserica Romei, săvârșită sub episcopul Atanasie Anghel. Raportându-se la evenimentele din 1698, filosoful admite că această Unire a fost concepută de stăpânitorii de atunci cu scopul de a capta, dezminți și dezbina lumea românească. Numai că, în ciuda acestui fapt, deși sau sfădit frații între ei, deși s-au înfruntat biserică și biserică, așa cum vezi și astăzi, în nord la Rogoz, în cele din urmă, Unirea s-a dovedit a fi folositoare și ziditoare, întrucât din acest rău aparent, Ardealul a știut să facă un bine. Cum  și cine a convertit răul în bine? Ne-o spune limpede filosoful: Tocmai cei înstrăinați (greco-catolicii n.m.) au adus ființei românești regăsirea de sine, au adus neamului lor întreg conștiința vie a latinității, astfel încât de la numele latinești pe care le-au dat pruncilor, până la marile opere istorice dar mai ales lingvistice … , edificând în acest fel conștiința noastră națională.

Mai mult, autorul Rostirii filosofice românești accentuează că uniții sau latinizanții au fost cei care au pregătit descălecarea culturii în Muntenia și Moldova, că tot ei, prin Andrei Mureșanu, acest Faust al nostru, cum îl numea Mihai Eminescu, au contribuit la trezirea din somnul cel adânc  poporul român, convertind în mod fericit răul aparent al dezbinării religioase  într-un bine real, manifestat prin regăsirea și afirmarea ființei naționale.

Și dacă filosoful nu greșește, dacă ființa Ardealului este însăși ființa noastră românească, dacă această ființă s-a regăsit pe sine de-abia după Unirea cu Biserica Romei, când tinerii ardeleni școliți în urbea de pe malurile Tibrului, odată întorși acasă, răspândeau printre confrați ideile obârșiei romane, nu avem cum să nu recunoaștem rolul crucial pe care l-a jucat, vreme de peste două secole, Biserica Greco-Catolică – cu slujitorii și credincioșii ei, de la vlădică până la opincă –  în deșteptarea conștiinței naționale , în plămădirea noastră ca neam, în făurirea României Mari… .

 Prof. Ioan Țiplea

*

Vă recomand și două evocări emoționante dedicate participării maramureșenilor la Anunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și contribuției unor mari intelectuali din Maramureș la Actul Unirii, semnate de prof. Ioan Țiplea în revista Observator cultural:

Șapte delegaţi din Ieud la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Vasile Lucaciu, un cărturar al Unirii

*