Marea Unire din 1918 și armenii
În aceste zile friguroase de început de iarnă s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire a românilor sub sceptrul Regelui Ferdinand l, cel Loial, cum a fost și supranumit pentru abnegația și devotamentul cu care a condus poporul român. Un german la origine, care s-a contopit în plămada neamului românesc, trecând la ortodoxie și lăsându-se exclus din casa nobiliară de Hohenzollern din care făcea cu onor parte. Ar fi multe de pritocit din acest punct despre destinul lui Carol I, al lui Ferdinand și al întregii lor familii. În aceste zile de peste veac comemorăm eroice fapte de arme, dar și energice și entuziaste gesturi politice care au făcut posibilă crearea României Mari. În aceste zile de sfârșit de an, la Alba Iulia s-a consfințit, prin osârdia și patriotismul fruntașilor politici și a celor 1228 de delegați ( credenționali, adică cu mandat de vot din partea diferitelor comunități locale) unirea cu Țara. După secole de năzuinți, visul unui întreg neam de a fi un popor ( Ein Volk, cum strigau germanii în 1988 și au dărâmat rușinosul Das Mauer, Zidul, Zidul Berlinului, care prăbușea un întreg sistem comunist și unifica poporul german) a devenit realitate.1 Decembrie pentru poporul român momentul de solidaritate și uniune națională după secole de dezbinări și potrivnicii ale istoriei. La acest moment astral al istoriei – cu o formulare faimoasă a lui Ștefan Zweig – și-au adus contribuția și obolul de sânge și etnici armeni. Soldați, ofițeri și chiar generali – precum Iacob Zadik, eliberatorul Cernăuților și al Bucovinei – armeni care au murit pe câmpurile de luptă sub stindard românesc. O placă memorială din Catedrala Armeană din București reține numele câtorva. O alta de la Cimitirul din Pantelimon ar fi una mai completă. Dar nimeni nu poate garanta că nu există și eroi omiși de pe această listă. Iată numele lor:
Sarkisian Manug – voluntar
Torosian Toros – voluntar
Aznavorian Garabet – Sublocotenent(r)
Deșliu Ștefan – Cercetaș
Babic Daniel – Locotenent
Mazilu K. – Maior
Ionescu Mazlâu Gr.- Căpitan
Unanian Ardașeș – Căpitan
Pruncu Gabriel – Locotenent
Melik Grigore – Locotenent
Măgărdici Ion – Sublocotenent
Branov Agop – Sergent
Calust Arșac – Sergent
Cerchez Popovici – Sergent
Cristescu Gabriel – Sergent
Ovanez Mihail – Sergent
Aslan Ion – soldat
Davidoglu Artachi – soldat
Garabedian Carnig – soldat
Hacian Armenac – soldat
Hacian Garabet – soldat
Ionescu I.Sârbu – soldat
Nerghis Ioan – soldat
Tacorian Alex – soldat
Toma G.Simion – soldat
Câteva observații. Ar fi interesant de descoperit și cercetat prin arhivele MApN câteva elemente biografice ale fiecăruia. După nume și prenume putem desluși și gradul de integrare în sânul societății românești. Poate găsim documente și fotografii în familiile lor. Nu e imposibil să recuperăm fabuloase povești și istorii. Voluntarii puteau să nu fie cetățeni români – cum a fost Eduard Șahabian, un văr al mamei, în al Doilea Război Mondial – dar restul în mod cert erau cetățeni. Unii, ofițerii mai ales, cu școală militară. Doar Gabriel Pruncu, căzut în luptă în Gara Mărășești este o figură mai cunoscută și are parte de o posteritate care-i recunoaște meritele. Ar fi frumos și recuperator să știm mai multe și despre ceilalți. Armenii din 1918, mulți din ei topiți deja în plămada românilor și a istoriei lor, au fost împreună parte la acest moment istoric. Cinste lor. Comemorarea Generalului Zadik din aceste zile este un pios omagiu adus tuturor ostașilor și ofițerilor de sorginte armeană care au căzut glorios sub steag românesc.
La mulți ani, România !
*
(Preluat, cu acordul autorului de pe site-ul ARARAT Online:
http://www.araratonline.com/bedros-horasangian-marea-unire-din-1918-si-armenii/)
*
Mihaela Stroe
decembrie 5, 2018
Armenilor luptători pe-atunci, un cuvânt de mai bună cinstire (acum, când se pare că e „corect politic” să uităm), prin glasul poetului Philippide:
Printre statui, mausoleuri plîng,/ sfinxi albi, păzind misterioasa poartă/ în dosul căreia e luna moartă…/ Şi printre străveziile cavouri,/ trecînd pe sub albastre porţi de nouri,/ şerpuitoare drumuri de lumină,/ la orizont, tăinuitor, se ‘nclină… // Pe scări mai diafane ca un fir/ fiori de-argint coboară ‘n cimitir: /— şi stelele alunecă ‘n tăcere/ pe fruntea monumentelor stinghere…// … La care alb mausoleu ascuns/ te-opreşti acuma, suflet nepătruns,/ pe’ drumul nourilor morţi pornit/ în infinit!… (Călătoria în nouri, poem scris chiar în anul 1918 de Al. Philippide)
Fie-le „drumul de lumină”!
MMS
Mircea Pora
decembrie 5, 2018
Frumoasă rememorare făcută de Bedros Horasangian. De altfel, din partea unui om de talia lui lucrul era de aşteptat. Nu pentru prima oară Bedros Horasangian recuperează fragmente din istoria conaţionalilor săi. Multe secvenţe sunt extrem de dureroase. Dar unde nu sunt de găsit acestea?