Cea mai lungă „noapte”: chiar și numai cîteva minute în proximitatea lui Alex Ștefănescu

Posted on decembrie 21, 2018

20



Mă pregăteam să scriu despre solstițiul de iarnă. Din iarna anului 1989. Despre o noapte agonală trăită la Brașov în primele momente ale Revoluției.

Dar…

Un bun și „antic” prieten (după aprecierea lui), îmi semnalează, cu o tristețe pe care i-o înțeleg și împărtășesc integral, o „opinie” a celui mai recent laureat al Premului Național pentru Literatură, Alex Ștefănescu:

Să vă spun sincer, eu am o părere foarte proastă despre disidenţii noştri. Nu vreau să dau nume, pentru că unii dintre ei poate au suferit, alţii sunt priviţi cu respect şi nu vreau să jignesc sentimentele celor care îi respectă. Eu am o părere foarte proastă despre toţi scriitorii disidenţi, nu mă refer la alţi disidenţi. M-am gândit la fiecare în parte. Toţi mi se par nişte indivizi recalcitranţi, puşi pe scandal, care în orice regim ar face scandal. S-a văzut că, după ce a căzut comunismul, au continuat să fie puşi pe scandal. Sunt răi, sunt egoişti, au o vanitate exagerată şi-mi fac o impresie proastă. Eu nu consider, deci, că am avut disidenţi.

Și, folosind cuvintele ipochimenului, „vă spun sincer” că, deși e dimineața zilei de 21 decembrie, la o oră la care cu întîrzierea astronomică stabilită soarele a răsărit totuși, s-a făcut brusc noapte.

Noaptea inexpugnabilă a prostiei, a uitării și a înfumurării. 

În apropierea publicanului Alex Ștefănescu se face mai mereu, nu astronomic ci cultural și moral, noapte.

Noapte bună, Alex Ștefănescu!

*