*
Foto: Gogea’s Blog
*
Reclame
Posted in: Anamnesis
Din „curtea interioară” (dar nu a lui Mircea Nedelciu)…
Posted on iulie 7, 2019
Subscribe:
RSS feed
"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri." (Regele Mihai I de România)
5 Responses “Din „curtea interioară” (dar nu a lui Mircea Nedelciu)…” →
Lasă un răspuns
Comentarii recente
Reclame
dezideriududas
iulie 7, 2019
AL, sau A…, lui Mircea Nedelciu ? E vorba de curte sau chiar de bloc ? Incredibil, dar am fost odată acasă la Mircea Nedelciu, la bloc ( în contextul FORUMULUI TEHNOCRAT co-organizat de mine în 27 noiembrie 1997 )….Da, nu seamană.
Actual pentru mine, o întrebare mai presantă : Soljenitin, se afla prin acel discurs de la Harvard ( PS ), într-un siaj AL Occidentului, AL Orientului, sau « doar » într-o simțire mai profundă A ideii de Om, de Țară ( ma refer la ce a urmat în biografia lui în limitele expuse de el…), de societate ( mă refer la ce ar trebui să se-ntâmple, delimitat, și la îndatoriri, cum scrie el…) ?
PS https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2010/07/26/soljenitin-la-harvard-iunie-1978-discursul/
vasilegogea
iulie 7, 2019
@dezideriududas
Am în minte „curtea interioară” existențială din excepționala nuvelă a lui Mircea Nedelciu, „Aventuri într-o curte interioară”.
„Aventurile” din curtea mea „interioară” nu se… „văd”!
(Dezacordul din titlu a scăpat din tastatură! Mulțumesc pentru delicata semnalare!)
ontelusdangabriel
iulie 7, 2019
tratament fabulatoriu// e numele cărții lui mircea nedelciu pe care am primit-o drept premiul al doilea/ în iunie 1988 la sfârșitul clasei a zecea/ și zic că e corect/ pentru a face față unor aventuri într-o curte interioară/ doar un tratament fabulatoriu e procedura tehnică recomandată/ nici nu mai contează dacă-i vorba despre creier inimă gândire ori suflet/ e noul modern baudelaire-ian care se prăvale peste mine/ nici pravila nu mai ajută/ doar mirabila conștiință
Mircea Pora
iulie 7, 2019
Dacă-i vorba de o „curte interioară” îl las la o parte pe Nedelciu şi-mi amintesc, trecând pe lângă simboluri, că în prima curte de care-mi amintesc au pătruns prin „anii 49-50” vreo 5 indivizi, unii cu uniforme, alţii, fără, şi repede s-au pus pe o straşnică percheziţie. Il căutau pe un unchi de-al meu care încă mai era „prin păduri”. Apoi, tot din curtea respectivă, alţi indivizi, rude cu primii, i-au luat proprietarului un tractor şi o ,batoză iar pe măcelărie au pus un lacăt cât un arici de mare. Cum se spune, Mă am şi eu cu „curtea interioară”…au mai fost acolo şi altele, dar lăsăm pe altă-dată.
dezideriududas
iulie 8, 2019
@ Mircea Pora
Redau mai jos un mesaj de pozitionare dinamica fata de “convergentele viitorului » pe care o sa-l promovez intr-o structurare tridimensionala printr-o strategie mai ampla despre care o sa va transmit date prin d-nul Vasile Gogea, care sper ca va mai rezista “asaltului meu » pana cand voi putea demonstra ca este de fapt vorba de « asaltul nostru »…..Am mai comunicat de-a lungul timpului cu inca 3-4 « luptatori » de pe blogul d-lui Vasile Gogea. Vor fi si ei apelati de mine.
“Am trecut de legitimitatea sustinerii interesului national, de cea a sustinerii drepturilor omului, a societatii deschise, a statului de drept…etc., ducand totul inspre aceasi miscare browniana a luptei tuturor impotriva tuturor, exact ca imediat dupa revolutia din 1989….Pe rand, am pierdut toate bataliile. Parafrazandu-l pe Camus ( via Dorin Tudoran ), cum dupa bine si rau nu se mai stie ce e bine si ce e rau, dupa acel nivel status-quo-ului romanesc nu i-a fost greu sa simuleze sau sa disimuleze….Nu cred insa ca marele razboi, cel romanesc, este pierdut. Toti « infrangatorii », ne-am dat seama ca, per global, am pierdut cu totii, chiar daca victorii efemere particulare au mai tinut si tin inca unele elite partial in tabara status-quo-ului. Cum suma româneasca ramane mica, nu vad cum se va mai putea escamota aceasta realitate si va oferi in continuare justificare si indreptatire sociala acelor scăzători pentru care dezbinarea sociala pare a le fi devenit a doua natura. »