S-a stins Mircea Sevaciuc – liderul fondator al „Mișcării 15 Noiembrie”, participant la Revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987 de la Brașov (n. 1954, Dorcești-Suceava – d. 12 aug. 2019, Brașov)

Posted on august 13, 2019

15



Ne-a părăsit prematur Mircea Sevaciuc încă unul dintre eroii care au scris în istoria comunistă a României o zi  „a demnității”, într-o epocă a lașității și abdicării morale generalizate. Participant alături de soția lui, Elena, la Revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987 de la Brașov, condamnat și

foto: newsbv.ro

deportat pînă la Revoluția din Decembrie 1989, revenit la Brașov imediat după Revoluție, a fondat (împreună cu alți „novembriști”, dar și cu cîțiva intelectuali) Sindicatul independent anticomunist „Mișcarea 15 Noiembrie”, fiind primul președinte al acestuia (alături de care m-am aflat, încă de la fondare, în primele luni ca vice-președinte), a inițiat prima comemorare a lui Liviu Babeș, acest Jan Palach al României, a fost sufletul Primei Întruniri a Rezistenței Anticomuniste din România, a editat săptămînalul Mișcarea 15 Noiembrie, a fost printre fondatorii Alianței Civice și membru în Consiliul Director, a luptat cu o energie inepuizabilă și o claritate rară în epocă a ideilor susținute pentru decomunizarea societății românești, pentru democratizarea profundă a instituțiilor statului, pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor dar și pentru cele profesionale ale salariaților, a stabilit relații de colaborare și sprijin cu sindicate similare din alte țări post-comuniste (și nu numai), atrăgînd simpatia, solidaritatea și sprijinul unor personalități, foști mari dizidenți precum Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Ana Blandiana, Vl. Tismăneanu, Stelian Tănase, Vasile Paraschiv, Iulius Filip, dar și Lech Walensa, Ws. Havel, Vl. Bukovsky și mulți alții).

Și-a iubit familia, țara și nu și-a pierdut nici un moment credința. Și speranța într-o Românie mai bună, mai dreaptă, mai demnă.

Am fost mai mult timp alături de el,  considerîndu-l în acele zile de început de an 1990, un echivalent posibil al lui Lech Walensa în România. Am trăit și împărțit cu el cîțiva ani de luptă, speranțe și deziluzii, bucurii și suferințe, solidarizări și demonizări, victorii și înfrîngeri, solidarități și diferențieri…

Va rămîne în amintirea mea un camarad de nădejde, un caracter puternic și un luptător neobosit…
Nu pot evoca în aceste clipe triste tot ceea ce ne-a unit în mod fundamental, esențial, nici ceea ce ne-a separat, uneori, accidental…

A lăsat, însă, o carte fundamentală despre acei ani: 15 Noiembrie 1987. Ziua Demnității.

Îl regăsim acolo întreg, cu convingerile lui, cu îndoielile lui, cu lupta lui…

Dumnezeu să-i dea pacea mult meritată! Iar familiei, putere sufletească!

*

Marți, 13 august, la ora 16.30, va avea loc priveghiul, la camera rece de la Biserica din Triaj, iar înmormântarea va avea loc miercuri, 14 august, începund cu ora 13.30, la cimitirul de la aceeași biserică.

În Brașov.

*

Reclame
Posted in: In Memoriam