Paul Goma și memoria (conspect de duminică)

Posted on septembrie 1, 2019

0



Citesc cu întîrziere un eseu al Silviei BERDAN cu un titlu, voit sau nu, polemic: Rezistenţa prin memorie în opera lui Paul Goma (În Hyperion, 4-5-6/2017, http://www.eminescuipotesti.ro/docpdf/Hyperion4-5-6_2017.pdf). În acest text se inventariază o sumă de funcții (narative dar și existențiale) și valori (estetice și etice) ale memoriei în scrierile lui Paul Goma.

Citez, azi, doar un mic pasaj:

„În romanul Astra, Paul Goma vorbeşte şi despre memoria depozitată în inimă, stomac, buricele degetelor, o memorie senzorială, prin urmare, dar şi de o memorie asemenea unui apendice, de care trebuie să ai grijă cu dăruire, pentru ca să nu ţi-l opereze cineva fără voia ta şi, în sfârşit, o memorie asemenea unei aure protectoare. Uitarea este văzută drept un act volitiv, dat fiind faptul că <<omul uită ceva nu ca să facă loc la altceva, ci fiindcă vrea el să uite ceea ce nu-i convine, ori că e ceva de ruşine, o faptă rea, ori că e ceva de durere>>”. ( Paul Goma, Astra. Oradea, Editura Ratio et Revelatio, 2014, p. 190.)

Scurt va fi și comentariul meu.

Așadar, memoria poate fi, în aceeași ordine, sîngele și hrana omului, ochiul lăuntric al nevăzătorului, posibilă sursă de infecție, ce poate deveni letală atunci cînd se transformă în septicemie dar și zeu protector. A uita este echivalent cu a rămîne doar om („Menschliches, Allzumenschliches” – ar spune Nietzsche), chiar a-i mînia pe zei.

*

Posted in: Jurnal duminical