„Să spun ce este. Dimineaţă este şi scriu. Spun că scriu. Un text în locul unei reclamaţii. Reclam să fiu lăsat să scriu: nu vreau să gândesc capcane pentru ceilalţi de orice caracter ar fi ei posesori. Domniile lor ei tovarăşii noştri. Ating cu pielea trupului meu scoarţa sau coaja copacului. Narez pe o nară. Erau numeroase bubuituri de violenţe diferite în uşă. Diverse violenţe. Bubuia cineva. El bubuia. Vecinul care nu mă suportă în preajma lui. Nu mă ucide. El bubuie. Înjură şi fuge sau şi se ascunde. Trage o uşă după el. Uşa se închide. Îşi savurează isprava în spatele uşii. Pentru că spatele uşii se află de partea lui. Înspre el. Eu nu rămân în faţa uşii. O deschid şi dau de el rânjeşte. El rânjeşte plin dinspre sine. „Formidabil, iar au învins ai noştri!” Destul despre el: ajunge. Să nu mai vorbim despre neajunsuri. Ne ajunge de ajuns. Am ajuns un neajuns. Am ajuns să spun despre mine ei gândesc că sunt un neajuns al lor. Nu exist unde trebuie când trebuie. Nu sunt inspirat. Sunt numai ins.”*
(În foto: un autoportret „pixat” și atașat dedicației oferite pe volumul TEXTEIOVA, din 1992. Fragmentul: din volumul Gheorghe Iova, Excursia în plină desfăşurare – text cu text -, Editura Charmides, 2010.)
*
Posted in: In Memoriam
Lucian Vasiliu
septembrie 10, 2019
Pe Gheorghe îl cunoșteam de la cenaclul JUNIMEA, din podul Universității bucureștene, unde coordonator era redeșteptatul Ovid S. CROH. Mi-a zis preaistețul, iscusit capricorn: ,,Lucian, știi că eu nu am fost niciodată în urbea Junimii lui Ion Creangă? ”
L-am invitat pentru 2-3 zile. După o săptămână a zis: ,,Eu nu mai plec din Iași!” Și de atunci, duhul junimist al lui Iova ne iovanizează,
pe maluri de Ba(c) hlui!
Aleluia, alelui!
SALVE! LV
vasilegogea
septembrie 10, 2019
@Lucian Vasiliu
Fără nici un „apropont”, dragă Lucian, știi că eu n-am fost niciodată la Ipotești? O mare „vină”, dacă mă gîndesc că am scris și o carte despre/din Eminescu!
Mircea Pora
septembrie 10, 2019
Frumoase lucruri, evocări, pe unde am fost şi, mai ales, pe unde n-am fost. După mine o cauză „majoră” cum se spune că „n-am prea fost”, a fost lipsa banilor. De unde să-i scoţi în 40 de ani de comunism-socialism sau invers. Aşa că am stat mai mult în ogradă, ne-am obişnuit cu ea, a început să ne lipsească. Şi cu vecinii a fost la fel. Tembeli, netembeli, într-un anume fel au fost ai noştri. Ca în textul lui Gheorghe, în faţa uşii, în spatele ei, mai trăgând cu urechea, mai raportând. Ne-am cunoscut, hăt într-o altă istorie,apoi ne-am pierdut prin relieful patriei.
Mircea Pora
septembrie 10, 2019
Ne-am cunoscut demult, într-o altă istorie care încă ne apasă. Frumos cu evocările, cu călătoriile cu „am fost” dar, mai mult, „n-am prea fost”. Nici acolo, nici dincolo. Cred că un motiv „major” pentru „n-am prea fost”, a fost lipsa de bani greu de procurat peste malurile salariale în epocile anterioare, care, repet, ne urmăresc încă. Ca în „La Steaua”. E bine să te gândeşti la trecut cum va fi fost el şi-n gând să derulezi „La Steaua”. Şi pentru că „n-am prea fost” sau „am fost” când era prea târziu, ne-am interesat de uşă, am ascultat în dosul ei, am mai raportat, au prins interes vecinii tembeli sau ne-tembeli. Şi-aşa ne-a trecut miezul cel bun al vieţii. „La Steaua, că e de-o mare frumuseţe.
vasilegogea
septembrie 10, 2019
@Mircea Pora
Parcă „duhul lui Iova” s-ar fi „jucat” aici: „Askimet”-ul (programul antivirus) a trimis o variantă a comentariului tău în „spam”, pe a doua, direct la „gunoi”! „Exces de putere!” Le-am recuperat pe amîndouă, astfel, prin suprapunere cred că se „țese” un „text”. Mulțumesc pentru că nu te-ai dat bătut de „demonii” cyberspațiului!