Gheorghe Iova (1950-2019). Autoportret „desemnat” și (con)textuat. In Memoriam

Posted on septembrie 10, 2019

5



                  „Să spun ce este. Dimineaţă este şi scriu. Spun că scriu. Un text în locul unei reclamaţii. Reclam să fiu lăsat să scriu: nu vreau să gândesc capcane pentru ceilalţi de orice caracter ar fi ei posesori. Domniile lor ei tovarăşii noştri. Ating cu pielea trupului meu scoarţa sau coaja copacului. Narez pe o nară. Erau numeroase bubuituri de violenţe diferite în uşă. Diverse violenţe. Bubuia cineva. El bubuia. Vecinul care nu mă suportă în preajma lui. Nu mă ucide. El bubuie. Înjură şi fuge sau şi se ascunde. Trage o uşă după el. Uşa se închide. Îşi savurează isprava în spatele uşii. Pentru că spatele uşii se află de partea lui. Înspre el. Eu nu rămân în faţa uşii. O deschid şi dau de el rânjeşte. El rânjeşte plin dinspre sine. „Formidabil, iar au învins ai noştri!” Destul despre el: ajunge. Să nu mai vorbim despre neajunsuri. Ne ajunge de ajuns. Am ajuns un neajuns. Am ajuns să spun despre mine ei gândesc că sunt un neajuns al lor. Nu exist unde trebuie când trebuie. Nu sunt inspirat. Sunt numai ins.”
*
(În foto: un autoportret „pixat” și atașat dedicației oferite pe volumul TEXTEIOVA, din 1992. Fragmentul: din volumul Gheorghe Iova, Excursia în plină desfăşurare – text cu text -, Editura Charmides, 2010.)
*
Posted in: In Memoriam