*
Al o sută unulea poem:
APROPIEREA DE NECUNOSCUT
Ceea ce simt mi se pare şi mie incredibil,
Acum, în puţinul ce-l mai ştiu
– Ca un puls neaşteptat şi intermitent –
După ce am uitat totul cu totul,
E numai amintirea a câte ceva
De parcă n-aş fi fost eu acolo şi atunci,
Şi nici faptul că-mi amintesc,
Acum şi aici, n-ar fi întru totul real,
Ca şi cum aş afla cu surprindere despre ceva necunoscut,
Abia bănuit, un fel de aromă promiţătoare dar repede stinsă,
Rarefiată ca aerul viclean din Lassa
– Chiar l-am văzut într-un relanti vag şi difuz –
Ca o pânză veşnic dezlânată, din nou şi-n fiece clipă,
Din care curg chipuri prelungi, fără formă,
Le recunosc, tot atât de familiare
Precum norii leneşi de vară
Şi care nesmintit – îndărătnică viaţă –
Îmi bântuie visările, mişcările,
În timp ce-mi urmăresc mâna care se-ntinde spre ceva,
Orice aş putea apuca ori aşeza pe o masă,
În timp ce privesc urmele paşilor mei
Simţiţi încă în văzduh şi sub ape,
Dar, de fapt, în tot acest timp, aştept fără-ncetare
Nişte instrucţiuni sau coduri de bună folosire
A fiinţelor vii, în caz că aş fi şi eu cuprinsă
În repezita lor nemişcare
Şi-aşa, deocamdată, tot butonez ilicit şi empiric
Clapele unui mecanism
Pe care nu-l înţeleg, nici nu ştiu în ce limbă
Aş putea citi instructajul lămuritor,
În tot acest timp stau să aleg
În ce duh să mă urc, să nu mai rămân
Acel statornic corp ce nu-şi află asemănarea
Cu propriul chip, despărţit de toate celelalte persoane,
Ce mişună ţanţoşe prin respitaţia mea,
Fiindcă toate întrebările sunt nişte fiinţe aievea,
Care stau culcate pe spate
Ca două inconştiente linii orizontale şi
Cu care te obişnuieşti,
Precum nedumeririle ce-ţi devin părinţi, fraţi şi surori
Până-n clipa în care toată această umbrire de sine
Coboară fulgerător în vedenia ascunsului:
Mi s-a arătat, în biserica din Larnaca,
Demonul păzitor pe sarcofagul lui Lazăr,
Cel mort a doua oară în insula Afroditei,
După treizeci de ani de la adevărata lui înviere.
*
*
Gogea's Blog 
Posted on septembrie 12, 2019
0