Noi date despre familia Veronicăi Micle

Posted on septembrie 18, 2019

2



Noi contribuţii documentare la biografia

Veronicăi Micle

Profesorul dr. Gheorghe Pleş, preocupat de personalitatea poetei Veronica Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu, s-a angajat într-o muncă de documentare menită să limpezească o serie de perioade mai puţin clarificate sau uneori superficial tratate din biografia năsăudencei, mai cu seamă prin consultarea protocoalelor de la bisericile din târgul Năsăudului, dar nu numai. Redăm mai jos câteva fragmente dintr-un studiu mai amplu, pe care îl pregăteşte pentru apariţie în volum. Din pricina spaţiului limitat de care dispunem, am renunţat la numeroasele note şi trimiteri, în favoarea fluidităţii textului. (R.C.)

Anna Moldovan Mischinger (1810 – după 1869) – bunica Veronicăi Micle

            Protocolul nou născuților și botezaților de la Parohia greco-catolică din Năsăud ne oferă cu precizie informația că în 1810 s-a născut Anna Moldovan, care  după aproape un sfert de veac avea să devină cea de-a doua soție a lui Johann Mischinger – responsabilul sanitar (unterarzt) al regimentului năsăudean. De asemenea din Protocolul botezaților de le Parohia romano-catolică din același opid, rezultă că Anna Mischinger dă și ea viață la 1835 unei fetițe, botezată Anna Antonia. Consemnarea s-a făcut la romano-catolici deoarece tatăl, Johann Mischinger, născut la Guns/Köszeg în Ungaria, aparținea acestei confesiuni, oficială a Imperiului habsburgic.

             Revenid la Protocolul greco-catolic, constatăm că Anna Antonia Mischinger a devenit mămică (primipară) la 22 aprilie 1850 aducând pe lume tot o fetiță, botezată și ea Ana, și înregistrată ca fiică a cizmarului Ilie Campan. La naștere a participat cu emoții și noua moașă districtuală a Regimentului , tocmai Anna Mischinger care devine astfel bunica micuței Ana Campan.

            Descendentă a familiilor năsăudene înstărite Moldovan și Istrate,care includeau soldați și subofițeri activi ai regimentului, Anna fusese singura fetiță  cu acest prenume consemnată în Protocolul local al nou născuților greco – catolici pe durata anului 1810.S-a căsătorit în jurul anului 1832 cu  austriacul Johann Mischinger, născut la Guns / Köszeg, responsabil medical al Regimentului pe timp de pace între anii 1820 – 1847, rămas văduv. Cuplul a avut 4 copii: băieții Ioan – 1832, Franz – 1840 și Augustin – 1856, respectiv Ana Antonia în 1835 (viitoarea Ana Câmpan – mama).

            Anna Moldovan, aparținând  păturii de mijloc a comunității năsăudene a avut șansa de a învăța la Școala de fetițe cu limba de predare germană înființată în Năsăud din ordin imperial în 1826, pentru fetele cadrelor militare. Avea ca învățătoare pe Terezia Weber transferată de Comanda militară de la Sibiu și plătită din bugetul Regimentului grăniceresc. Cunoștințele de limbă și cultură germană i-au facilitat mai târziu calificarea de cadru sanitar, și probabil apropierea de viitorul său soț. După parcurgerea unui curs de pregătire la Cluj  și promovarea examenului de absolvire, a obținut calificativul de  moașă comunală.

            În decembrie 1849, după decesul moașei districtuale Agnes Ganz, pe care o găsim consemnată în documente începând cu 1820, Anna –  soția sanitarului Mischinger – a fost promovată pe acel post la Năsăud, începând cu 8 martie 1850, când împlinise 40 de ani. A funcționat până la desființarea Regimentului ultima sa acțiune ca moașă fiind înregistrată  la 15 mai 1851, activând direct la 28 de nașteri de copii greco-catolici în  perioada 8 martie-12 august 1850 și pe parcursul lunilor  ianuarie și mai 1851. Preoții locali romano – catolic și cel greco – catolic au continuat și după 1 iunie 1851 să consemneze nașterile din parohii în Matricole lor fără însă a mai preciza numele moașelor (care însă nu mai puteau avea rangul de districtuale).

            Anna Mischinger reușea să mai obțină o dată funcția de moașă districtuală , dar de această dată pentru districtul civil al Năsăudului, în urma câștigării unui concurs organizat în 1863. Și de această dată a reușit să reziste pe post până la transformarea acestui district în Comitatul Bistrița – Năsăud din 1876. Este interesant de precizat că după intrarea Năsăudului în componența Ungariei, își  menține în 1869 confesiunea romano-catolică semnând astfel fișa familiei sale la recensământul din acel an. A fost „recuperată” la religia unită cu Roma de vicarul Grigore Moisil, cu prilejul prohodului său din la 12 martie 1886

            La un anumit moment, între 1851 și 1869 familia sanitarului profită de o sesiune de privatizare a fostelor imobile grănicerești și cumpără casa cu nr. 267 de pe strada Dindărăpt, ceea ce revela un statut financiar solid: numai 37 din totalul de 125 amploaiați locali își permiseseră să operaționalizeze acest gen de oportunitate.

Anna Antonia Mischinger (7 octombrie 1835 – după 1882…, căs. Campan), mama Veronicăi Micle

            Sub acest prenume este înregistrată în documentele Parohiei romano-catolice din Năsăud, de astă dată, fetița nou născută a sanitarului de regiment Johann Mischinger și a celei de a doua soții a acestuia, Anna.  În această familie cu 6 copii educația școlară era la loc de cinste: Carl avea să urmeze Institutul de Educație Militară din Năsăud, ajungând locotenent, Franz – Școala Normală Capitală locală, Andreas – dezavantajat de un mic handicap motor, învățase meseria de cizmar, iar Ana Antonia a fost eleva aceleași școli ca și mama sa în urmă cu două decenii.

            În aceste școli de stat predarea urmărea programa cursului primar austriac, în  limba germană pentru  50 – 80 de eleve dar cu o singură învățătoare – Caterina Capaci (1829 – 1857).  Elevele erau înmatriculate în  jurul vârstei  de 10 ani, însușindu-și cunoștințe și abilități de bază în cel mult 3 ani școlari.

            La început „…s-a predat religiunea, limba germană, cetit, scris, calculat până la regula de trei, apoi scrierea caligrafică și dictando și lucruri de mână mai variate, precum  brodăria, împletitul cu andreaua  împletitul de rețele etc”. La vârsta de 15 ani, chiar mai repede, fetele erau bine pregătite pentru viața de familie, astfel că nu a fost o excepție că Ana Câmpan  a devenit mămică  la 14 ani și 5 luni, iar peste 16 ani, la rândul ei, și fiica sa, devenită Veronica Micle avea să o  nască pe fetița cea mai mare Valeria.

            Anna Antonia avea să debuteze la vârstă fragedă ca familistă, în condițiile dramatice ale ocupării Năsăudului de către o ceată de insurgenți unguri în ziua de 2 ianuarie  1849.  În localitate nu mai rămăseseră decât femei cu copii și nepoții lor copii și persoane înaintate în vârstă. Chiar și bărbații care nu erau înrolați oficial în Compania a IX-a   locală au constituit detașamente de voluntari înarmate de colonelul Urban și cantonate la Vatra Dornei până în iunie 1849.

            Printre aceștia se afla și cizmarul Ilie Campan, de loc din Otlaca – Arad  care își făcuse un rost în Năsăud muncind alături de fratele vitreg al Anei Antonia, Andreas Mischinger, în atelierul de tăbăcărie al acestuia. Astfel s-a produs apropierea viitorilor părinți ai celei ce va deveni peste un sfert de veac Veronica, dulcea Doamnă a lui Mihai Eminescu.

            Ana Antonia  Câmpan avea să rămână alături de Veronica până la sfârșitul vieții asigurându-i  instalarea pentru întreaga viață cu domiciliul în Iași prin mutarea de la Năsăud din 1855, școlarizare la cel mai valoros institut școlar pentru fete din Iași, aranjarea căsătoriei cu Ștefan Micle, protejarea acesteia pe parcursul procesului de imoralitate intentat lui Maiorescu la Iași, în 1764.

Tatăl Veronicăi Micle – meseriașul Ilie Campan, din Otlaca – Arad

             Spre deosebire de „mueria sa Ana”, există doar două documente riguroase privitoare la biografia tatălui Veronicăi Micle.Acestea menționează: numele său complet, Ilie Campan / Elie Kimpan și, mai ales ,meseria sa „de cismariu”şi calitatea de moașă practicantă la numai 14 ani și jumătate, a soției sale „Ana Elie Kimpan”.

            Patronimul Câmpeanu, fiind extrem de rar pe Valea Someșului Mare superior, ținutul natal al cizmarului Ilie este de  căutat în altă zonă preponderant românească, cel mai probabil tot în Transilvania. Angajarea lui Ilie Campan ca cizmar în garnizoana Năsăudului se explică prin nevoia de forță de muncă calificată în domeniu: aici se confecționa și se reparau  încălțăminte și articole de pielărie pentru cei 3000 de soldați ai regimentului, dintre care, în permanență, cel puțin un batalion dacă nu două  erau dislocate în diferite teatre de război din teritoriul întins al Imperiului.

          Odată instalat în Năsăud, Ilie a fost nevoit să colaboreze cu alți cizmari locali, unul dintre aceștia fiind Andreas, fiul de 21 de ani al sanitarului regimentului Johann Mischinger, căruia familia i-a finanțat amenajarea unui atelier, probabil și de tăbăcărie – ținând seama de amplasarea de  pe strada Valea Caselor din Jos, la nr. 97. Astfel s-au putut  cunoaște  Ilie Campan cu Ana Mischinger, sora după mamă a lui Andreas. Idila lor atipică s-a derulat sub spectrul crâncen al gloanțelor ungurești, distrugerilor materiale și amenințărilor la care erau supuși cei rămași în Năsăudul ocupat de honvezi. Căsnicia lor, încheiată se pare aproape simultan cu debutul firesc, avea însă să eșueze în vâltoarea confruntărilor româno-maghiare care au afectat dramatic Năsăudul între ianuarie – iunie 1849. În urma acestora, cele două Ana Câmpan aveau să rămână: mama – văduvă, iar fiica – orfană.

Gheorghe Pleş

*

Citește articolul în revista Răsunetul cultural, aici:

literar sept 2019

*

Reclame