În perioada 26-28 septembrie 2019, Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei a organizat a 49-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie, iar la Desești a avut loc a 41-a ediție a Serilor de Poezie „Nichita Stănescu”.
Ediţia din acest an a fost onorată de prezenţa unor scriitori din Serbia, Macedonia și Ucraina.
Juriul, alcătuit din poeții Ion Mureșan – președinte, Nicolae Scheianu, Vasile Proca, Marian Daniel și Vasile Muste – secretar, a acordat următoarele premii:
Antologie de autor:
Vasile Barbu, pentru volumul O PANORAMĂ A POEZIEI DIALECTALE BĂNĂȚENE A SCRIITORILOR DIN PROVINCIA VOIVODINA.
Secțiunea volum:
Cosmin Perța, pentru cartea CÂNTEC DE LEAGĂN PENTRU GENERAȚIA MEA
și George Vidican, pentru cartea UN INTERIOR GLISANT.
Nu s-au acordat premii la secțiunea debut și manuscris.
Premiile în bani au fost asigurate de Consiliul Județean Maramureș, iar cărțile, de Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Maramureș. Festivitatea de premiere a fost moderată de poetul Vasile Muste.
La Serile de Poezie „Nichita Stănescu”, Marele Premiu ”Nichita Stănescu” pe 2019 a fost acordat poetului Adrian Alui Gheorghe.
Moderator și gazdă: poetul Gheorghe Pârja.
*
Citește mai mult, aici:
Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, ediția a 41-a
și aici:
*
andrei gazsi
octombrie 8, 2019
Felicitări Andrei!
vasilegogea
octombrie 8, 2019
@andrei gazsi
Nu cumva ai vrut să scrii Adrian?