…urările de Crăciun ale fiicei mele, Teodora!
*
Posted in: Anamnesis
Cu ce-am rămas în – suflet – după 30 de ani…
Posted on decembrie 18, 2019
Subscribe:
RSS feed
"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri." (Regele Mihai I de România)
6 Responses “Cu ce-am rămas în – suflet – după 30 de ani…” →
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Pagini
Articole recente
Top articole
- Un poem de Paul Celan pentru Ziua (lui) Brâncuși
- Brâncuşi. Esenţa şi zborul
- Întîlnire cu „caligrafii” de la „Caiete Silvane” și o privire în memorie prin „ferestrele” lui Flavius Lucăcel
- Nicolae Iuga despre Coloana lui Brâncuşi
- Vi-l mai amintiţi pe... Arpagic ? Dar pe "şoarecele intelectual"? De ziua Doamnei Ana Blandiana
Comentarii recente
Categorii
- Anamnesis (512)
- Cabaret Voltaire (86)
- Cenaclul lui Mury (63)
- Cuvinte împotrivite (131)
- D.U.I. 3357 (6)
- Din viaţa literară (590)
- Ex libris (141)
- In Memoriam (323)
- Ipote(nu)ze (84)
- Jurnal duminical (43)
- OftalMOFTologia (38)
- Pavilionul de oaspeţi (252)
- Premii (137)
- Propoieziţiile (79)
- Spune acum! (252)
- Uncategorized (338)
- Work in regress (13)
Arhive
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- aprilie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- mai 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- mai 2010
- aprilie 2010
Blogroll
- Aquileana
- Ashi Akira
- Cindy Knoke
- Despre Maramureş
- Dorin David
- Ion Barbu
- Laszlo Alexandru
- Leo Butnaru
- Liviu Antonesei
- Liviu Ioan Stoiciu
- Lumea formelor:sculptura în spaţiul public
- Mirela Roznoveanu
- Nicoleta Dabija
- Paul Goma
- PEN Club România
- Salut Sighet !
- toateBlogurile
- Turnuri cu ceas
- Valeriu Gherghel
- Vultureşti
- WordPress.com
- WordPress.org
- Zorin Diaconescu
Memoriale
Radio net
Reviste
Blog Stats
- 746.834 hits
Radu Mârza
decembrie 18, 2019
Frumos! Cu toate de acord! 🙂
Liviu Antonesei
decembrie 18, 2019
Foarte frumos!
ovidiu oana-pârâu
decembrie 18, 2019
Bucurie şi tristeţe laolaltă.
Ceea ce vom dobândi fiecare la un moment dat se numeşte libertate sau eliberare?
nicolaeiuga
decembrie 18, 2019
Cu adevărat impresionant! Mai ales că o cunosc pe Teodora de când era copil.
Vă doresc la toți trei Sărbători fericite!
Cătălin Bia
decembrie 18, 2019
Copiii înțeleg cel mai bine darurile .
Mihaela Stroe
decembrie 19, 2019
Da, copiii sunt minunați! Am și eu o amintire duioasă de pe-atunci. Câteva zile și seri fetița mea a suportat restricții (să nu stea în dreptul ferestrelor, să nu iasă din casă), a auzit împușcături, a văzut ferestre camuflate și urme de trasoare, iar pe noi, cei mari, ne-a văzut tensionați, mergând aplecați prin casă (în „unghiuri moarte”), plecând și venind de la proteste etc. În 3 ianuarie 90, am fost convocată la școală la primul consiliu profesoral „liber”. Când să ies pe ușă, micuța mea m-a îmbrățișat și mi-a zis „Mami, te rog eu mult ai grijă să nu te împuște!”