Ori de cîte ori „carnavalul” politic autohton e cuprins de „turbulențe” – cum se întîmplă în aceste zile cu „proiectul” alegerilor anticipate – cei mai vocali, vizibili și vigilenți analiști, formatori de opinii, comunicatori ai partidelor, jurnaliști sau simpli cetățeni ne avertizează docți că ne aflăm în plin Caragiale! Are, n-are treabă cu „cestiunea”, nenea Iancu e „citat” la bară!
A început să mă irite această obsesie care, de această dată, în chestiunea zilei n-are nici un temei în afară de incultura opinenților. O spun foarte apăsat, ca unul care, scriind două cărți despre Caragiale (Oftalmoftologia sau ochelarii lui Nenea Iancu și Mofteme), am citit cam tot ce a scris acesta. Nicăieri, nici (în primul rînd, cum am putea crede) în O scrisoare pierdută, nici un „catindat” nu cere alegătorilor să nu fie ales! Dimpotrivă: nu-l asigură Trahanache pe candidatul „de la centru”, Agamiță Dandanache, cel temător de „vrun balotaz” că „…la noi opoziție nu încape… suntem tari, stimabile… tari…”, „nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile…”?
Cel care va candida cerînd alegătorilor să nu fie ales, va fi Alexandru Filimon din Omul care a văzut moartea, al lui Victor Eftimiu. Altă „prăvălie”, altă „pălărie”…
Să-l mai lăsăm să se odihnească pe Caragiale!
*
P.S. Așa cum nici Irina Rimes, „ambasadoare onorifică a Zilei Naționale Constantin Brâncuși 2020”, nu are nimic comun cu Brâncuși. În ambele situații nu e vorba decît despre „coloana fără de sfîrșit a prostiei” și imposturii!
*
Gogea's Blog 
Liviu Antonesei
februarie 15, 2020
Numai că dragul de Nenea Iancu e neodihnit de felul lui…
vasilegogea
februarie 15, 2020
Cu asta sînt de acord!
qwykx
februarie 15, 2020
Bine venită revolta dumneavoastră despre Caragiale, dar despre Post Scriptum, permiteți-mi dacă considerați oportun, un addendum, mai bine spus o altă perspectivă. Intr-o societate care nu și-ar fi declinat prin ambasadorii săi academicieni negocierea pentru intrarea in UE, admiterea rămânerii sub pragul de referință al Germaniei, Franței și Angliei în ceea ce privește educația în școli, ceea ce spuneți ar fi fost perfect valabil. Atunci noi eram deasupra lor.
Acum lucrurile stau altfel, precum ați observat și taxat. De aceea orice voce, cunoscătoare sau mai puțin cunoscătoare ar lansa un apel direct unui public țintă neinstruit minim într-o cunoaștere obligatorie, cred că este bine venit. Pentru că nu știi niciodată ce și cum poate fi atins un spirit spre o anumită deschidere.
Mircea Pora
februarie 15, 2020
Noi avem de-a face acum cu ignoranţi, abuzivi, proşti în stare pură , cu mult tupeu din partea acestora. O aură caragialiană poate pluti peste „ţărişoară” dar fără atingeri directe cu vreo realitate. Ţoapele actuale şi imbecilii actuali nu au nimic în comun cu caricările lui Caragiale. El ne-a intuit însă.
vasilegogea
februarie 15, 2020
Caragiale s-a luptat – în scris – cu „moftangiii” de toate soiurile și calibrele, pe mitici i-a ironizat cu tandrețe dar a fost învins de proști! Într-o scrisoare expediată de la Berlin, din exil, prietenului său Al. Vlahuță, îi mărturisea acestuia oroarea pe care i-o provocau proștii! Pe aceștia – și zgomotul continuu din capitala dîmbovițeană – nu le-a suportat niciodată nenea Iancu.
Acum, iată că cele două „forțe” invincibile și-au dat mîna!
vasilegogea
februarie 15, 2020
@qwykx
Ignoranța nu se tratează cu ignoranță, așa cum vorbitul mîțîit al copiilor mici nu se corectează dacă și părinții vorbesc mîțîit. Dar în acest caz, „ambasadoarea” e „inocentă”, vinovați sunt cei care au pus-o într-o asemenea flagrantă inadecvare.
qwykx
februarie 15, 2020
Da, inteleg ce doriti sa spuneti, asa e, aveti dreptate, ca vorbim de dl. Ștefănescu, putea fi macar cineva care stie ce spune sau din branșă dar cred că frica de a nu se simti ridiculizati cei care nu stiu mai nimic, a fost si optica prin care s-a facut aceasta alegere. Cand ceva pare prea sus, nu-ti prea vine sa te mai atingi