Eveniment editorial: Autobiografia poiEtică a lui Dorin Tudoran

Posted on septembrie 4, 2020

9



Semnalul ediției definitive a volumului lui Dorin Tudoran De bunăvoie, autobiografia mea ( Ediție și postfață de Florin Daniel Dincă, Cuvînt înainte de Dorin Tudoran, Ed. Amphion, Bacău, 2020).

*

CUVÂNT ÎNAINTE

Sticla. Apa. Malul. Oamenii

            Wikipedia oferă o scurtă prezentare a „mesajului în sticlă”. Iată câteva din informațiile care ni se oferă:

„Mesajul în sticlă este o formă de comunicare care constă în punerea în valurile mării a unei sticle (bine etanșată cu dop, pentru a nu pătrunde apa în ea, ca să poată pluti) în care este pusă o hârtie pe care este scris un mesaj. Pentru mesaj este indicată utilizarea unor culori care să reziste ani de zile la efectul de decolorare al razelor de soare. […] De remarcat că timpul scurs până când cineva va găsi mesajul poate atinge 10-20 de ani, sau mai mult. De aceea se poate spune despre acest mesaj că este pus într-o capsulă a timpului. Există posibilitatea ca mesajul să nu fie găsit niciodată. […] Această formă de comunicare este folosită de naufragiați, de persoanele izolate pe insule, sau pentru a face noi cunoștințe. Plutirea acestor sticle este o metodă științifică de studiu a curenților maritimi. Conform BBC, în 2011, în Rusia (Kaliningrad), un băiat de 13 ani a găsit o sticlă cu o scrisoare lansată din Germania Federală, cu 24 de ani în urmă,  de Frank Uesbeck, care la momentul lansării sticlei avea 5 ani. «Dacă găsești această scrisoare, te rog să-mi răspunzi și eu îți voi răspunde». Expeditorul și-a dat adresa poștală în mesaj. În momentul lansării, libertățile cetățenești precum libertatea de exprimare și libertatea de comunicare dintre persoanele din Rusia și Germania erau imposibile din cauza Războiului Rece (19471989).”

Vehicul de comunicare oarecum rudimentar, Wikipedia nu oferă întotdeauna toate detaliile necesare. Dacă pomenește despre sticlă și apă, uită să vorbească despre mal și oameni. Iată mai jos câteva amănunte despre un anume mal și câțiva oameni, culegători de mesaje în sticlă. În 1984, după ce devenisem un scriitor interzis, ba și ostatec politic în propria țară, am lansat în apele mării o sticlă. Mesajul pe care îl conținea era o dactilogramă intitulată De bunăvoie, autobiografia mea.

Ajunsă la mal, grație unor „curenți maritimi favorabili” (Nicolae Manolescu, Mihai Horia Botez, Géza Szöcs, Dana Dumitriu, Vlad Georgescu, Mihnea Berindei, Lia Covino, Paul Goma şi Marie-France Ionesco), poeziile cuprinse de acea dactilogramă au fost comentate de Virgil Ierunca și citite de Alain Paruit într-un ciclu de emisiuni al Europei libere.

O copie a dactilogramei a bătut la ușa lui Ion Caraion, aflat deja în Elveția, la Lausanne. După ce a citit dactilograma, Ion cel Bun i-a trimis o copie lui Victor Frunză, exilat în Danemarca, unde pusese pe picioare propria-i editură – NORD.

Ajuns în Statele Unite în august 1985, primeam de la Ion Caraion mai multe scrisori. Într-una dintre ele îmi cerea să-i trimit o introducere, un cuvânt înainte, niște rânduri care să prefațeze volumul care avea să apară la NORD.

La 4 septembrie 1985, Ion Caraion îmi scria: „Îmi place titlul volumului tău de poeme, îți închipui că n-am să mă amestec în text (n-am făcut-o niciodată și nu mi-a convenit ca altcineva să intervină în paginile mele), însă dacă va fi cazul de ceva care să avantajeze reușita inițiativei, atunci o să te previn. Simplu și clar. Însoțește-l de un text în proză, nu mai mult de 10 pagini, în care să povestești cum ți-au fost ultimele săptămâni acolo și plecarea. <Povestirea> aceasta n-o mai încredințezi nimănui spre difuzare, păstreaz-o doar pentru carte și scrie-o în așa fel încât să te satisfacă, să rămână ca o mărturisire la mijlocul vieții tale. De îndată ce le primesc, versuri și mărturisire, mă ocup în continuare.

I-am trimis un fel de minijurnal intitulat Mai mult ca perfectul singurătății. Cartea avea să apară în 1986. Un foarte apropiat prieten al lui Caraion – Ion Solacolu, editorul excelentei reviste Dialog, scoasă în Germania – mă asigura că, înainte de a părăsi această lume, Ion cel Bun apucase să țină în mână volumul apărut prin truda lui și a lui Victor Frunză.

După ce primea „povestirea” mea, la 20 noiembrie 1985, Ion Caraion îmi scria: „Te rog să înțelegi că nu am abandonat proiectul, dar el va suferi o deplasare în timp și o să ceară altă strategie, pentru ca <auto-biografia> ta să vadă lumina tiparului. Nu voi precupeți nici un efort, ca să ne vedem visul cu ochii, numai să nu-i închid înaintea ajungerii la liman – acești ochi obosiți de privit la abjecții necurmate.

Revenea la 30 noiembrie printr-o scrisoare din care citez: „<Prefața> viitorului tău volum de poeme e un document serios, foarte bine scris și emoționant. Am citit cu dureroasă atenție și încântare mărturisirea ta, în care n-am ce interveni, fiindcă nu e cazul. De-altminteri n-am făcut-o niciodată, decât în propriile-mi versuri și demersuri literare. Vin să întăresc făgăduiala de la început că mă voi strădui din răsputeri să-ți văd apărută cartea, chiar dacă lucrurile nu se vor petrece cu viteza ce o dorește sufletul nostru.

După încetarea războiului – ba rece, ba foarte fierbinte – dintre autoritățile române și „obiectivul Tudorache” (aka Dorin Tudoran), în 1999, Editura Fundației Culturale Române publica un volum bilingv intitulat Viitorul Facultativ – Poezii alese / Optional Future – Selected Poems. Volumul cuprindea 63 de poezii din cele 112 aflate în De bunăvoie, autobiografia mea.

Era o inițiativă Augustin Buzura – Carmen Firan inclusă în programul Romanian Gateways desfășurat în Washington D.C. Prefața era semnată de Ion Bogdan Lefter, iar traducerea poemelor din română în engleză îi aparținea lui Marcel Corniș-Pop. O bună mișcare PR pentru Fundația Culturală Română – cu propria-mi complicitate lirică, deveneam un pod între București și Washington. E timpul să zâmbesc.

În prima zi a lui martie 2020, primeam un mesaj din Bacău de la dl prof. univ. dr. Vasile Spiridon, care mă întreba dacă sunt de acord să-i dea adresa mea de e-mail unuia dintre doctoranzii săi, „care este pe punctul de a finaliza o teză cu titlul Dorin Tudoran – de la cenzură și autocenzură la pamflet”, doctorand care ar avea „nevoie de lămuriri necesare în redactarea lucrării”.

Așa am ajuns să corespondez cu dl Florin Daniel Dincă.

Nu știu cât de mult îl vor fi ajutat pe doctorandul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava lămuririle oferite de mine în legătură cu un episod sau altul al unei biografii sever fracturate.

Știu însă că nu-mi pot stăpâni mirarea că mesajul din sticla aruncată de mine în apa mării în urmă cu 34 de ani a trezit interesul editorial al doctorandului cu pricina și al tatălui său, dl Ștefan Dincescu – poet și gramatician de elită, ziditorul editurii Amphion din Bacău.

Am folosit o bună parte a lucidității de care mai sunt capabil pentru a-i descuraja pe domnii Dincescu și Dincă de a relansa la apă De bunăvoie, autobiografia mea. Se vede treaba însă că atât biografiile autorilor, cât și cărțile au o independență de zbor și de navigație mai mare decât ne închipuim deseori.

Ediția Caraion-Frunză cuprinde numeroase erori de tipar. Ele se datorează traseului contorsionat al dactilogramei, călătorie care a dus la deteriorarea calității unora din paginile expediate din România. Imposibilitatea autorului de a corecta șpalturile înainte de tipărirea cărții a ușurat și ea apariția erorilor de tipar. Editorii ediției de acum și autorul cărții au curățat paginile de erorile respective.

Față de ediția Caraion-Frunză, prezenta ediție cuprinde un ciclu final de șaisprezece poeme – Death by Invitation Only – selectate din sporadicele pagini de poezie scrise după plecarea din România, poezii ce nu au apărut în niciun volum publicat de autor după 1990. Prezența acestui ciclu vrea să sugereze un arc peste timp, finalul unei călătorii nedorite, dar care s-a dovedit de neocolit.

Dacă acel „De bunăvoie” din titlul cărții rămâne invocarea ironic-amară a finalului cinic-mincinos („Declar cele de mai sus de bunăvoie și nesilit de nimeni”) sub care erai obligat să semnezi declarațiile smulse într-un birou din subsolul Procuraturii din Calea Rahovei, astăzi mulțumesc – cu adevărat de bunăvoie și nesilit de nimeni – celor care au pus la cale această aventură editorială.

Ce nu pot face este să îi asigur că aventura lor editorială nu este de-a dreptul donquijotească – sticla va continua să rătăcească, apa mării a devenit apa oceanului, malul nu mai arată la fel ca altădată, oamenii au azi alte preocupări decât să citească mesaje purtate de o sticlă.

Cât privește viitorul literar al celui ce semnează mai jos, el s-a dovedit – așa cum intuise și declarase în 1985 – unul facultativ. Mai mult decât probabil, așa va și continua să fie.

Dorin Tudoran

Aprilie 2020

______________

Deoarece am nedorite probleme la redactarea textelor pe blogul meu, invit cititorii, pentru mai multe informații și puneri în context ale acestui eveniment editorial, pe blogul prietenului nostru Liviu Antonesei:

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2020/09/03/dorin-tudoran-de-buna-voie-autobiografia-mea-editie-definitiva-amphion-2020/

*