In Memoriam Radu Călin Cristea (30 aprilie 1955 – 17 octombrie 2020). O „postfață” de Dorin Tudoran

Posted on octombrie 18, 2020

7



Generația ’80, literatura română și România neînfrîntă a mai pierdut un scriitor, un om, un luptător. O minte de cristal și un caracter de bronz. Cred că cel mai bun lucru pe care pot să-l fac acum, e să reiau postfața semnată de Dorin Tudoran la temeinica și cu temei necruțătoare carte a lui Radu (două volume, însumînd cca. 1000 de pagini, pe care a documentat-o și a scris-o mai bine de patru ani!), ÎMPĂRATUL CU ȘAPCĂ. Regimul Traian Băsescu și elitele sale (Editura RAO, 2017). O prefață care, iată, capătă nedorit de repede valoarea unei prefețe la postumitate, un adevărat certificat de drept la memorie. La care Radu Călin Cristea are tot dreptul atîta timp cît necrologul „regimului Traian Băsescu” și al „elitelor sale” nu s-a scris încă!

Chipurile și chipiurile

       Există cărți care se scriu singure. Aceasta nu este dintre ele. E scrisă de Radu Călin Cristea. Calitatea ei esențială este curajul răbdării și al preciziei. Rezistența de a culege, scana, clasifica și analiza fapte. O imensă fișă de observație clinică.

Nu știu dacă ea va face vreun bine României, dar îi poate face foarte mult rău autorului, căci România n-are răbdare decît cu răul. Binele pe care le poartă cu ele precizia și luciditatea este pentru prea mulți dintre noi un dușman de moarte.

Băsismul nu e tuse măgărească – în ciuda unor imense măgării pe care a fost clădit și consolidat. Nu e nici pojar, în ciuda fierbințelii spasmodice resimțite cândva la nivel național. Nu este o boală a adolescenței politice. Este maladia mutanților maturi.

Împăratul nu a fost întotdeauna gol. A rămas așa, doar după ce pupinii l-au dezbrăcat pentru a-și pune botul între marii săi fesieri. El nu cerut nimănui să linga clanța Palatului. Pînă și clanței îi era jenă uneori de exaltarea cu care era linsă,

Există și pamflet în această mie de pagini? Ba bine că nu. Cum ar fi putut fi altfel, cînd România (îm)băsistă este ea însăși un pamflet uriaș? Dacă Parisul a meritat o liturghie, de ce n-ar fi meritat și lumpenelitele noastre o catedrală-pamflet?

S-a încumetat s-o ridice Radu Călin Cristea. Nouă ne rămâne să alegem între a umbla prin viață cu șapca Împăratului trasă peste ochi sau să facem ochii roată și să înțelegem că niciun împărat nu e gol fără abisul imens din „ființa” camarilei sale.

Nu vă lăsați furați de culorile vitraliilor din care vă face cu ochiul diavolesc pamfletul vitriolant. Uitați-vă bine la temelie, la pereți și la cheia de boltă. Astfel veți descoperi soliditatea construcției. Dovezile irefutabile. Analiza – tranșantă.

Eu, unul, mă pot afla în dezacord cu o caracterizare sau alta a unui om. a unei situații sau a unui context care apar în această nici tocmai divină, nici tocmai veselă comédie. Dar mă găsesc în acord – și asta contează – cu imaginea de fundal.

Sigla de țară propusă de cel mai aiuritor scutier a fost chipul unui „Henric al V-lea”. Poza de grup a curtezanilor și a camarilei ne arată o coadă la care stau puzderie de capete (unele luminate; altele – nu prea) spre a primi o șapcă mirosind a coroană.

Mâna de ajutor dată Împăratului a fost, chipurile, pentru „instaurarea Statului de Drept”. La plecarea Împăratului, foști vătafi și logofeți dau de pămînt cu chipiurile cândva împărătești. Totuși, urmele lăsate de ei în propășirea Statului de Drept Preferențial nu se lasă duse.

Triste cărămizi!

Dorin Tudoran

*

       Odihnește-te în pace, Radu!

Cel puțin cu inima vom fi acolo: Slujba de inmormântare pentru Radu este luni la ora 12 la biserica Spirea Noua (str. Puisor nr. 59). Înmormântarea se va săvârși la ora 13,30 la cimitirul Ghencea civil…

*

Posted in: In Memoriam