Acad. Alexandru Surdu, la Porțile Împărăției Bunului Dumnezeu
de Prof. univ. dr. Nicolae IUGA
Acad. Alexandru Surdu, fost vicepreședinte al Academiei Române, s-a născut pe 24 februarie 1938 la Brașov. A absolvit aici Liceul „Andrei Șaguna”, întemeiat de marele ierarh ortodox al Ardealului, fapt cu care s-a mândrit toată viața. A urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București, al cărei Doctor în Filosofie a devenit în anul 1976. A efectuat mai multe stagii de studii în străinătate, este autorul unei opere impresionante, realizată cu posibilități de documentare și de gândire în cinci limbi străine, incluzând aici germana și greaca veche. Are zeci de cărți proprii, precum și traduceri din clasici ai filosofiei și sute de articole și studii. Membru titular al Academiei Române din anul 1993, șef al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române, director al Institutului de Filosofie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Acad. Alexandru Surdu este ultimul filosof român din ultimul secol, după Lucian Blaga și Constantin Noica, autor al unui sistem filosofic propriu. Este vorba de Filosofia pentadică, o dialectică penta-categorială, cu punctele de plecare în Platon și în Hegel.
În urmă cu vreo zece ani a venit pentru prima dată în Maramureșul Istoric, împreună cu Acad. Ionel Valentin Vlad, fost Președinte al Academiei Române și de atunci s-a legat profund, statornic și pentru totdeauna de Maramureș. A înființat aici trei Centre de Cercetări ale Academiei Române, pe care le-a și condus ca director onorific, în orașele Săliștea de Sus, Dragomirești și în Giulești. I s-a conferit titlul de Cetățean de Onoare al localităților Săliștea de Sus, Giulești și al județului Maramureș. A sprijinit activ organizarea Simpozioanele științifice derulate la Săliștea de Sus de doisprezece ani încoace, publicarea anuală a comunicărilor (în zece volume), editarea revistei „Semnal” a Centrului de Cercetări, conducerea efectivă a Asociației „Bogdan – Dragoș” a urmașilor familiilor nobile române din Maramureș, ridicarea unei cruci de mari dimensiuni, comparabilă cu Crucea de pe Caraiman, pe un deal din apropierea centrului localității Săliștea de Sus – și atâtea altele. Pentru orașul Săliștea de Sus și pentru cercetarea științifică din Maramureș, trecerea la cele veșnice a Acad. Alexandru Surdu este o pierdere imensă, această plecare lasă un gol pe care nu îl va putea compensa nimeni prea curând.
În ultima sa carte consacrată Maramureșului (Ordinul Cavalerilor Marmațieni, Ed. Ardealul, Târgu Mureș, 2020), Acad. Alexandru Surdu, cel care a iubit atât de mult Maramureșul, scria melancolic și oarecum premonitor: „N-am scris prea multe despre Univers, dar mi-a fost dat să scriu câte ceva despre Marmația care, fiind atât de îndepărtată încât ajung la ea doar pe cărări de gânduri, luminate cu făclii astrale, îmi pare uneori că-i partea mea de cer”.
Fie-i memoria în veci binecuvântată!
_________________________________________
*
Pentru mai multe date biobibliografice vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Surdu.
*
Alexandru Surdu va fi înmormântat azi, 15 decembrie, în Cimiturul Bellu, pe Aleea Academicienilor.Cu onoruri militare.
Dumnezeu să-l ierte!
*
Mihaela Stroe
decembrie 12, 2020
Dumnezeu să-l primească în cetele drepților!
M-a întristat tare vestea plecării…
Vorbea mereu cu dragoste – uneori chiar cu accente patetice în sensul bun al cuvântului – despre Marmația, despre Șcheii Brașovului, despre Liceul „Andrei Șaguna” unde a fost elev (și căruia io obișnuiesc să-i spun… „pepiniera noastră de academicieni”).
Nu ne-am întâlnit de foarte multe ori, nu l-am cunoscut foarte bine, dar avea și ceva „ghiduș” în felul de a fi. Purta cu mândrie și cu un fel de bucurie copilărească (ingenuă!) chipiul de șagunist pe care… l-a readus în actualitate.
MMS
vasilegogea
decembrie 12, 2020
Adaug doar că și actualul președinte al Academiei Române, d-l Acad. Ioan-Aurel Pop, este „șagunist”…
Liviu Antonesei
decembrie 12, 2020
Dumnezeu să-l odihnească…
Necula Ionel
decembrie 12, 2020
L-am cunoscut la un simpozion din Câmpulung Moldovenesc consacrat lui C.Noica. M-a cucerit și i-am devorat cele mai multe din cărțile sale. Am scris despre el și-mi propusesem chiar să-mi adun toate risipirile, să adaug ceea ce mai este necesar și să articulez o micromonografie. Acum, dacă a plecat dintre noi, intenția devine obligație
Noapte bună, Domnule acad. Al. Surdu și Dumnezeu să-ți așeze sufletul prin apropierea tronului Său de Lumină și Îndurare!
Ionel Necula
Magda Ursache
decembrie 12, 2020
Se duc cei buni.Dumnezeu să-l țină în lumină.
Mircea Pora
decembrie 12, 2020
Dumnezeu să-l Odihnească!
ontelusdangabriel
decembrie 12, 2020
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Georgeta R. M.
decembrie 12, 2020
Dumnezeu să-l odihnească în pace, și memoria în veci binecuvântată!