* Sîmbătă 12 octombrie 2018, la Bădăcin, pe Dealul Țarinei, Casa lui Iuliu Maniu a fost din nou locuită. După mulți, prea mulți ani în care a fost bîntuită de toți demonii istoriei, casa familiei Maniu a fost, aproape orbitor, luminată de spiritul acestuia. Căci dacă n-am fost capabili, o Țară întreagă să-i găsim osemintele, […]
octombrie 3, 2019
Expus de curând deasupra Sfântului Altar din Capela Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, crucifixul are povestea lui, ce face ca locul lui să fie acolo unde a fost așezat. „În 2 septembrie 1933, printr-un Act de donaţie, Iuliu Maniu dona Parohiei greco catolice, în centrul satului Bădăcin, o grădină, cu dorinţa ca „să se edifice pe […]
septembrie 30, 2019
Casa Memorială „Iuliu Maniu” din localitatea Bădăcin va fi inaugurată sâmbătă, 12 octombrie 2019, începând cu ora 12:00, cu ocazia finalizării lucrărilor de reabilitare realizate în cadrul campaniei publice „Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, inițiate de părintele Cristian Borz și publicația Sălajul pur și simplu, în anul 2015. A sosit și ziua […]
octombrie 22, 2018
Personalitatea omului politic Iuliu Maniu va fi omagiată la Cluj prin intermediul unei expoziții, unui spectacol al artistului Grigore Leșe și un simpozion. Se dorește atragerea de fonduri pentru renovarea casei natale Maniu, din Bădăcin, Sălaj. * Program: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj: miercuri, 24 octombrie, ora 13.00 – vernisaj Expoziţia „Iuliu Maniu – patriot şi martir […]
iulie 9, 2018
În colecția „Monografii” a Editurii „Caiete Silvane” a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, ediția a treia, revizuită și adăugită, a cărții pr. Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu. * Prefață la ediția a treia Ediția a treia a Monografiei satului Bădăcin și a familiei Maniu nu vine cu […]
aprilie 16, 2018
Am primit din Bădăcin, de la părintele Cristian Borz, vești noi despre Campania Națională Salvați Istoria Națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu. Le reproduc după cotidianul Sălajul pur și simplu, unde au apărut prima dată. Descrierea amănunțită a Casei Maniu făcută de nepotul acestuia, Ionel Pop, unul din cei opt secretari ai Marii Uniri, facilitează, […]
ianuarie 29, 2018
* * Întrebarea care nu poate fi ocolită rămîne (încă fără răspuns din partea „bărbaților de stat”): cît de „mare” e, după o sută de ani de la „întregirea” ei, țara asta, dacă nici în Anul Centenarului nu e capabilă să restaureze casa unuia dintre părinții fondatori ai „României Mari”? *
octombrie 16, 2017
* SC Siceram SA Sighișoara a sponsorizat Casa Maniu cu țiglă de 23.000 de lei Autor: Mihaela Moldovan ►15.10.2017 Campania de salvare a Casei Memoriale Iuliu Maniu a primit o sponsorizare cu țiglă în valoare de 23.000 de lei, din partea SC Siceram SA Sighișoara, cantitatea de țiglă reprezentând întregul necesar reabilitării acoperișului construcției […]
septembrie 14, 2017
Bilanț: Campania de salvare a Casei Maniu la 2 ani și jumătate. Ce spun oamenii simpli care au donat din puținul lor pentru un lucru măreț * Autor: Mihaela Moldovan La 2 ani și jumătate de la demararea campaniei de salvare a Casei Iuliu Maniu din Bădăcin, putem trage linie pentru un scurt bilanț. Peste […]
iunie 28, 2017
Primesc, din nou, ca de atîtea ori pînă acum, de la părintele Cristian Borz, preotul parohiei greco-catolice din Bădăcin și sufletul Campaniei Naționale pentru Salvarea Casei Memoriale a celui care a fost unul dintre Părinții României Mari, Iuliu Maniu, un material cu mult mai mult decît doar emoționant. Îl reproduc și pe acesta cu același […]
mai 9, 2017
* Ioana Gale: Renovarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, văzută prin ochii unor studenți clujeni ca început al dezvoltării turistice a satului Bădăcin * Casa Memorială „Iuliu Maniu” a fost vizitata sâmbătă, 6 mai, de un grup de 50 de studenți și masteranzi ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din Cluj-Napoca aflați […]
aprilie 4, 2017
Cu această primăvară au început lucrările de refacere a parcului Casei Memoriale „Iuliu Maniu” Autor: Ioana Gale Primăvara a început sub semnul acțiunii la Casa Memorială „Iuliu Maniu” unde se dorește refacerea „parcului bătrânului castel”, cum era numit perimetrul din jurul Casei, de către strănepotul lui Iuliu Maniu, preotul Matei Boilă. Acțiunea a debutat […]
martie 4, 2017
* Ioana Gale : Copiii sădesc speranță la Casa lui Iuliu Maniu Acolo unde unii fac gropi în istorie, copiii așază viață, poveste, pildă. Ca semn al venirii primăverii, ca semn al recunoștinței pentru memoria lui Iuliu Maniu, 11 elevi din Pericei au contribuit la plantarea a 300 de puieți de pin pe domeniul Casei din […]
februarie 16, 2017
Strănepotul lui Iuliu Maniu, Ioan Boilă, apelează la mijlocirea președintelui Iohannis pentru căutarea osemintelor lui Iuliu Maniu Dr. Ioan Boilă i-a trimis președintelui țării, Klaus Iohannis, o cerere prin care solicită reluarea căutărilor trupului lui Iuliu Maniu în Groapa Comună de la Sighet. Stimate Domnule Președinte al României Klaus Iohannis, În ziua de 5 februarie […]
ianuarie 20, 2017
* Viorel DĂDULESCU: “Sfinxul de la Bădăcin”, ceapa de la Pericei Undeva, prin judeţul Sălaj, există o localitate, centru de comună, numită Pericei, unde se cultivă ceapă. Periceiul a ajuns chiar şi în Cartea Recordurilor, deoarece, prin 2007, acolo s-a împletit o cunună din 450.000 de cepe, lungă de patru kilometri şi jumătate, […]
ianuarie 16, 2017
* Autor: Ioana Gale Donații, lucrări, speranțe: Un bilanț al Campaniei Publice „Salvați Istoria Națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu” În curând, campania de strângere de fonduri pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin va împlini doi ani, doi ani care au însemnat un efort susținut din partea donatorilor dornici să se implice […]
noiembrie 10, 2016
Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin pe locul 10 în Programul Național de Restaurare (PNR) Am primit de la Părintele Cristian Borz, preot paroh al parohiei greco-catolice din Bădăcin, noi știri, de natură a întări speranțele celor care, de mai bine de doi ani, s-au angajat în Campania Națională ”Salvați Istoria Națională, Salvați Casa lui Iuliu […]
noiembrie 3, 2016
* Arc peste timp, familia Boilă s-a întors printre amintiri, acasă la Iuliu Maniu Autor: Ioana Gale Doar că acum nu i-au așteptat nici Sora Cecilia, nici Unchiuțu’, nici Clara Maniu, ci doar un loc de care s-a legat copilăria fraților Ioan și Matei Boilă, o casă care nu se dă bătută în lupta […]
septembrie 15, 2016
Tocmai am primit, de la Senatorul Sorin Ilieșiu, răspunsul Primului Ministru al României la Interpelarea adresată acestuia cu privire la Casa Memorială ”Iuliu Maniu”. Deși acesta vine, nu după 30 de zile cum prevede legea, ci după 6 luni, vreau să cred în adevărul zicalei tradiționale: Mai bine mai tîrziu, decît niciodată! Puteți citi acest […]
octombrie 14, 2019
12