În 10 februarie 1995, publicam în ziarul Observator din Braşov un scurt text cu titlul Domiciliul juridic al corupţiei. Au trecut douăzeci de ani, adică cinci legislaturi, şi o nouă generaţie de români descoperă furioasă că lucrurile nu s-au schimbat. Altfel spus, că domiciliul stabil al corupţiei a rămas acelaşi. Reiau, fără nici o satisfacţie, […]
aprilie 27, 2015
Deputaţii români vor ca data de 16 mai să fie Ziua Costumului Popular Românesc. Măsura, spun aleşii, are ca scop punerea în evidenţă a costumului popular ca document artistic şi istoric. „Într-o lume globală, România îşi poate păstra suveranitatea şi prin conservarea valorilor autentice româneşti”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Cum […]
octombrie 25, 2012
Mesajul adresat Românilor de M.S. Regele Mihai I de la tribuna Parlamentului României: “Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului. Prima noastră datorie astăzi este […]
iunie 22, 2012
Elie Wiesel, născut la 30 septembrie 1928 în Sighetu Marmației, laureat al premiului Nobel pentru Pace, a înapoiat Ungariei Ordinul Marea Cruce, primit în 2004, ca urmare a participării preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, la o ceremonie organizată în România în memoria lui Jozsef Nyiro. Într-un comunicat, Institutul Naţional pentru […]
martie 9, 2012
Sorin Ilieşiu către Andrei Pleşu Ultima scrisoare – 7 Martie 2012 – Domnule Andrei Pleşu, Cu nimbul disidentului erudit, simpatic, seducător, elegant şi plin de umor, aţi intrat în sufletul nostru colectiv drept un Havel al României. În 26 decembrie 1989 aţi fost numit ministru al Culturii, inclusiv al […]
ianuarie 22, 2012
Comunicatul Casei Regale, 22 ianuarie 2012 Palatul Elisabeta, 22 ianuarie 2012 Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat: Familia Regală ştie că tot mai mulţi români îşi exprimă cu tărie convingerile şi nemulțumirea, de mai multe zile, în oraşele ţării şi în străinătate. Povara cetăţenilor este din […]
noiembrie 29, 2011
Să presupunem că am înţeles totul din transmisiunea directă a şedinţei de plen a Senatului consacrată alegerii unui nou preşedinte al acestei camere a Parlamentului României. Să presupunem că această înţelegere se referă atît la nivelul intelectual, cognitiv de descifrare a evenimentului, cît şi la cel psihologic, emoţional al receptării lui. Rezultatul cel mai simplu şi […]
octombrie 25, 2011
Aproape o viaţă întreagă „povestea” pe care încerc acum s-o reconstitui, dintr-un fond „secret” al memoriei mele, a trebuit să rămînă nespusă. O aflasem, copil fiind, la Făgăraş, de la tatăl meu, cu condiţia să nu vorbesc despre ea cu nimeni, mai ales la şcoală. Într-unul din rarele momente în care Tata ne spunea cîte […]
octombrie 26, 2010
Preiau şi eu, în semn de solidaritate cu ceilalţi semnatari, de pe blogul D-lui Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, acest PROTEST Asociaţiile şi organizaţiile semnatare ale acestui protest îşi manifestă public deosebita îngrijorare în legătură cu amploarea pe care au atins-o în societatea românească acţiunile ilegale de intimidare a jurnaliştilor, organizate şi exercitate de […]
noiembrie 5, 2015
8