Cenaclul UBB – într-o nouă „şedinţă de lucru”
SORIN GRECU:
Epifanie V
De ce să uiţi dacă-ţi poţi aduce aminte?
sună stupid motto-ul unei firme
de pompe funebre – pe lângă care treci
în fiecare zi şi care
a ajuns deja să te obsedeze
la fel banner-ul pe care zâmbeşte promiţător
o tănără cu înclinaţii evidente spre viaţă
deloc spre tema abordată
aşa că poate ar fi fost mai potrivită
o imagine cu un peisaj de toamnă
sau rima sa perfectă – doamnă
decât apologia făcută cărnii
observi cum ăştia nu sunt în stare
nici măcar să ne vândă onorabil finalul
deşi-l ţin bine pitit în molecule
acesta e totuşi la vedere
şi-ar trebui – asemeni iscusiţilor contabili
să-şi ţină registrele de sentimente la zi
oricum morţii n-ai cum să-i faci publicitate
fiindcă ea lucrează doar singură
şi rămâne cel mai bun agent de vânzări
stranie coincidenţă
corbii din jurul cimitirului
zboară fiecare cu câte o nucă în cioc –
semn că nu poţi scăpa
de indecenta firmă de pompe funebre
până la tine or fi făcut-o probabil doar sfinţii
(Citeşte mai mult pe blogul poetului: https://poetulsoringrecu.wordpress.com/.)
*
ALEXANDRU IOAN POPA:
Bătrânul valet
Domnii doresc şi tacâmuri?
A doua cuvântare a Marchizului
O, tu, bătrâne valet, ai slujit domni aleşi, în nobile case
Şi ai servit la cele mai mondene ospeţe,
Dar nu ai auzit tu oare că la masa aceasta se serveşte nimic?
Nimicul, bătrâne slujitor, nu poate fi înşfăcat cu argintăria,
El nu se lasă-mpuns cu furculiţa, nici tăiat cu cuţitul,
Nici gâdilat de cupa linguriţei… nimicul se serveşte fără tacâmuri,
Căci el nu se află pe această masă, ci este golul adânc din pântecele noastre.
Foamea, iubitul nostru valet, foamea este numele întru care ne-am adunat aici,
La această cină de taină, messa nimicului,
Ce se frânge în gurile fiecăruia dintre noi, guri ce flămânzesc
În aşteptarea celui mai de seamă oaspete, ce se lasă aşteptat.
Dar fă bine şi mai aşază un jilţ, în celălalt capăt al mesei,
Căci mult aşteptatul invitat va sosi dintr-o clipă-ntr-alta.
Până atunci, dragi co-meseni, vă invit pe rând, cum obijnuiau şi cei vechi,
Pe cât posibil buzelor voastre, să înveşmântaţi în cuvinte,
Capriciile şi toate ghiduşiile foamei, aşa cum le simţiţi jucându-se în voi,
Pentru a fi cuvintele voastre izvor de înţelegere şi tânărului Samuel,
Fiul meu, pe care voiesc a-l întării încă de pe-acum întru acestă-nţelepciune.
Deci, îndestulându-ne cu foamea, să străpungem goliciunea pântecului nostru
Şi să dăm început acestei seri, până la venirea celui pe care
Cu toţii îl aşteptăm, cu atâta nerăbdare, oaspetele nostru,
Ce întârzie, dar va sosi negreşit şi ne va dezvălui, clar şi fără tăgadă,
Adevărul, singurul şi unicul adevăr, eternul adevăr…
(Citeşte mai mult pe blogul poetului: https://alexandruioanpopa.wordpress.com/.)
Gogea's Blog 
Posted on martie 15, 2015
0