Cum s-a luptat premierul cu tancurile la Cluj. Dar, cum ne vom lupta noi cu minciunile lui?

 

                Într-un text publicat în 26 decembrie 1989 în Opinia Studenţească, Mihai Răzvan Ungureanu înşira invenţii pe bandă rulantă despre evenimentele din 21 Decembrie de la Cluj.

 

 

Tancuri inexistente, morţi care ar fi fost îngropaţi la nici 24 de ore de la deces, cadavre târâte prin piaţă şi blindate care ar fi „secerat” curioşii de la geamuri sunt doar câteva dintre cele mai crase neadevăruri relatate de actualul premier, la doar cinci zile de la evenimente. Martorii zilei revoltei şi ai celor ulterioare desfiinţează fabulaţiile lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Articolul publicat de viitorul premier al României în 26 decembrie 1989 în publicaţia studenţească ieşeană a fost descoperit şi republicat de Evenimentul Zilei, în 17 martie, sub titlul „Revoluţia din `89. Reportajul emoţionant al jurnalistului Mihai Răzvan Ungureanu: «Blugii ne erau plini de sânge»”. Numai că pentru cei care au fost martori ai evenimentelor, acesta este o înşiruire de neadevăruri, o pură operă de ficţiune. Sub genericul „Reporter de front„, Ungureanu, student la Iaşi în acei ani, îşi intitula textul „Blugii ne erau plini de sînge” (în toate citatele din textul lui Ungureanu, am respectat grafia din 1989 – n. red.), cu subtitlul „Calfele cizmarului trăgeau în noi ca în iepuri„. Materialul debutează cu o afirmaţie cel puţin şocantă: „Am în faţa maşinii de scris batista pe care am înmuiat-o în sîngele celor care au căzut la cîţiva metri în faţa mea”, fără să explice de ce a făcut acel gest (al înmuierii batistei în sângele celor împuşcaţi). Dar descrierile explicite nu se opresc aici. „… cînd te-ai ridicat de jos, ţi se lipiseră blugii de pielea picioarelor, fiindcă erau plini de sînge (…) Cîtă simţire ai mai fi putut avea cînd tălpile adidaşilor se încleiaseră în bucăţile de creier risipite pe jos! Aşa-i că am dreptul să plîng?”, spunea viitorul premier.

Ungureanu pare să fi fost martorul unui eveniment rarisim în acea după-amiază şi seară în Cluj. „Cît de incredibilă a fost lovitura bastoanelor şi a paturilor de puşcă asupra trupului!”, rememora tânărul student. „Într-adevăr, au fost doi oameni loviţi, doi oameni răniţi nu de glonţ, ci prin lovire, dar atât şi eu am ajuns să ştiu foarte exact, din ce am văzut şi din ce mi s-a relatat, aproape tot ce s-a întâmplat atunci”, a afirmat preşedintele Asociaţiei pentru Aflarea Adevărului Revoluţiei Cluj,  Aurel Coltor. Puţin mai încolo, în text, apare un prim neadevăr: „un fetid miros de motorină arsă îl împrăştiau tancurile”, în condiţiile în care pe străzile Clujului n-a fost scos nici un tanc. Totuşi, Coltor îi găseşte circumstanţe atenuante, apreciind că viitorul şef al spionajului românesc a confundat tehnica de luptă. „Când le-am văzut şi le-am auzit uruind prin Piaţa Mihai Viteazul şi eu le-am zis tancuri, dar am înţeles, de la alţii mai pricepuţi, că erau TAB-uri (transportatoare amfibii blindate, pe roţi, şi nu pe şenile şi fără tun – n. red.). Existenţa tancurilor este respinsă şi de realizatorul celebrelor fotografii din Piaţa Libertăţii (actuala Unirii), Răzvan Rotta. „Nici pomeneală, n-au existat nici măcar tanchete (vehicule pe şenile mai mici decât tancurile şi fără tun – n. red.)”, a spus Rotta.

„A doua zi dimineaţă, mergînd printr-un cartier al Clujului, m-am întîlnit cu cei care-şi duceau morţii la groapă„, povesteşte Ungureanu. E mai mult decât neverosimil ca cineva să-şi ducă la groapă mortul decedat cu o seară în urmă. „Cum să ducă a doua zi morţii la groapă? Într-adevăr, morţii de la Fabrica de Bere au fost duşi la morgă abia a doua zi dimineaţa, pentru că soldaţii n-au permis acest lucru. Dacă îi duceau imediat la spital, poate unii scăpau, dar au fost duşi toţi, morţi şi răniţi, într-o curte şi abia dimineaţă i-au luat. În restul oraşului, cei împuşcaţi au fost ridicaţi şi duşi la spital sau la morgă în acea noapte„, a povestit Coltor. Printr-o situaţie similară a trecut actorul Călin Nemeş. Împuşcat în Piaţa Libertăţii, iniţial a fost considerat mort şi dus, împreună cu alte cadavre, şi depus, temporar, pe iarbă, în spatele unui spital de pe str. Clinicilor. Dând semne de viaţă, a fost dus la spital, operat şi salvat.

Cele mai grosolane invenţii apar spre sfârşitul textului. „Şi ca batjocorirea noastră să fie deplină, hienele din seara precedentă îi tîrîseră prin piaţă (pe cei morţi – n. red.), intimidîndu-i pe cei slabi şi îndîrjindu-i pe ceilalţi”, spunea Ungureanu. „N-am auzit să se fi întâmplat aşa ceva. Şi n-ar fi avut cine să facă asta, pentru că, v-am spus, morţii au fost ridicaţi aproape imediat, iar trupele militare s-au retras în cazărmi la miezul nopţii. A rămas în oraş un singur TAB defect. A doua zi nu mai existau militari pe străzi„, a spus Coltor. „Categoric, nu s-a întâmplat aşa ceva„, a afirmat Rotta. Imaginaţia tânărului Ungureanu a plusat: „Ce-au făcut cu blindatele? Ca la Timişoara, au «ras» etajele superioare ale blocurilor, ferestrele luminate, ca să-i secere pe curioşi. Şi-au reuşit de atîtea ori!”, inventa istoria evenimentelor din Cluj studentul la… istorie. „O minciună! Nici măcar nu s-a tras cu blindatele. A existat un singur rănit la el în casă, în Mărăşti. Stătea omul în balcon şi a fost lovit de o schijă, nu de glonţ, în călcâi„, spune Coltor. „Nici poveste, nu e nimic real. Probabil a confundat oraşul, o fi fost în alt oraş„, a conchis Rotta.

A mai existat o ultimă afirmaţie surprinzătoare a viitorului şef al Serviciului de Informaţii Externe. „Cînd oraşul devenise o mare de lumînări aprinse, alţii, în demenţa renunţărilor la renunţări, fixau prin luneta puştilor ochii, obrajii celor care plîngeau de bucurie la aflarea marilor veşti„, afirma Ungureanu. Atât Coltor, cât şi Rotta îşi amintesc că după noaptea de 21 spre 22 decembrie în Cluj-Napoca nu s-a mai tras nici un foc de armă şi, ca urmare, n-au mai existat victime. „O fi fost trimis de la Iaşi la Cluj într-o misiune a Securităţii, şi poate, ca securist, o fi ştiut c-or mai fi fost lunetişti şi după 21 decembrie, noi n-am ştiut şi n-am auzit de aşa ceva. De fapt, tot textul e făcut în stil securistic, cu frânturi de adevăruri amestecate cu foarte multe invenţii„, a fost „verdictul” lui Coltor. El l-a invitat pe premier la Cluj să le povestească despre revoluţia din urbea de pe Someş.

(de Valentin Malaescu)

(Sursa: http://ziuadecj.realitatea.net/politica/cum-s-a-luptat-premierul-cu-tancurile-la-cluj–86839.html )

________________________________________________________

              Preiau acest text din cîteva motive. Încerc să le numesc descărcîndu-le, atîta cît este posibil, de orice acompaniament emoţional. Mărturisesc de la început că, foarte probabil, nici n-aş fi comentat public „reportajul” junelui student şi publicist Mihai Răzvan Ungureanu. Însă, punerile la punct – reţinute dar ferme – consemnate în articolul citat mai sus, aparţinînd unor martori în afară de orice îndoială, m-au determinat să formulez, din capul locului întrebarea aşezată de mine încă din titlu. Pe care o prelungesc aici, adăugînd: şi copiii noştri.  Aş fi putut considera „emoţionanta” contribuţie istoriografică a redactorului de la Opinia studenţească (constat, iată, că eram întrucîtva colegi, căci în tot anul 1989 am avut – într-un complex de împrejurări mai complicat – o rubrică în publicaţia ieşeană), în cel mai rău caz, o ficţiune literară. Dar „recuperarea” ei, în salve de tun rezervate cinstirii marilor eroi, de Evenimentul zilei, abia după ce autorul se întîmplă să fie prim ministru al ţării, numai a restituire istorică nu seamănă. Şi asta după ce oficiosul guvernamental a condus o ignobilă campanie de compromitere, decredibilizare şi diabolizare a luptătorilor din Revoluţia Română din Decembrie 1989, în bloc – fără discernămînt şi fără nuanţe, servind muniţie campaniei revizioniste declanşate de ultimele reziduuri încă toxice ale Securităţii. Astfel că, o a doua întrebare, după cea formulată deja, ar fi dacă premierul a avut (ca autor cu drepturi depline asupra textului său!) cunoştinţă şi (dacă) a autorizat (re)publicarea textului? Oricare ar fi răspunsul, cîteva explicaţii elementare rămîn obligatoriu de dat. Fie ca simplu „reporter” – celor care chiar au sîngerat la Cluj, fie ca prim ministru – întregii naţiuni, clarificînd (şi eventual asumînd, chiar dacă nu în Parlament) poziţia Guvernului faţă de calificarea istorică a evenimentelor din decembrie 1989. Dacă ar fi vorba doar despre un apect minor din biografia de tinereţe a premierului nu m-ar interesa absolut deloc. Dar, ca Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Remarcat prin Fapte Deosebite, cred că tăcerea lui în continuare în legătură cu acest moment din biografia Domniei Sale este de natură a mă priva pe mine (şi pe mulţi alţii, încă) de dreptul la o biografie corectă. Pentru că, dacă tancurile fantomă cu care s-a luptat Domnia Sa la Cluj chiar nu mai pot face în nici un fel victime, minciuna reală pe care acceptă să stea cocoţat ca pe un soclu de statuie, omoară încă. Încet, discret şi sigur: omoară Adevărul.  M-aş bucura să vadă partea profitabilă a acestei delicate situaţii: la urma urmelor, are o şansă să arate întregii ţări, ca fost şef al unui serviciu de informaţii, că acestea nu mai scriu, ele, biografiile cetăţenilor!

Etichetat: adevar, Aurel Coltor, Calin Nemes, Cluj, decembrie 1989, Evenimentul zilei, gloante, Mihai Ravan Ungureanu, minciuna, morţi, Opinia studenteasca, raniti, Razvan Rotta, reportaj, Revolutie, securitate, tancuri

Posted in: Spune acum!