Iată un volum de studii literare cît se poate de „canonice” cu un titlu (auto)dizolvant! Sugestia e limpede: vorbește despre fragilitatea, dacă nu cumva chiar efemeritatea prestigiului social al scriitorilor români. Aș spune, din toate timpurile – nu sunt prea multe! – ale literaturii române. Dar, păstrîndu-ne în această „perspectivă istorică”, ar trebui să așteptăm și o continuare, despre „statuile holograme” ale literaturii române, mai ales contemporane!
*
*
Reclame
Posted in: Din viaţa literară
Ioana Haitchi
mai 15, 2018
A republicat asta pe Poetaria Journal.
Mircea Pora
mai 15, 2018
Ar trebui întâi de toate citită cartea. Statui au fost de toate felurile, bronz, piatră, marmoră şi, pentru scriitori, dar nu numai pentru ei, să zicem, şi de hărtie. Unele din „hârtiile” acestea, decorând o piaţă sau fiind emblematice chiar pentru un oraş au rezistat extrem de mult şi rezistă în continuare, când pe lângă „hârtie” se mai adaugă, în construcţie, talentul şi spiritul adevărului. Dacă acestea lipsesc atunci statuia indiferent din ce-ar fi făcută, se pleoşteşte şi până la urmă, „municipalitatea” cultă, cu simţul istoriei, o duce cu camionul acolo unde iarna vine lupul. Cu unii scriitori chiar aşa s-a şi întâmplat. Se va mai întâmpla şi cu alţii.
Mihai (Michel) VORNICU
mai 15, 2018
(Regret, comentariul a plecat înainte de a-l fi putut revizui. Scuze, îl repet, corectat.)
Interpretare gresitã a titlului, datoratã necunoasterii explicatziei lui din „Cîteva cuvinte înainte”. Sensul corect e acesta: autorul declarã cu modestie (fie ea si jucatã) cã doar atît si asa a putut sã-i omagieze pe mai marii sau mai micii scriitori: statuile si busturile pe care le-a ridicat sînt pe si din hîrtie… MV (autorul cãrtii)
vasilegogea
mai 15, 2018
@Mihai (Michel) VORNICU
(Al doilea prenume nu apare pe coperta cărții!)
Stimate Domnule VORNICU,
cele cîteva cuvinte adăugate de mine la „anunțul” lansării de carte nu aveau cum să aibă alt statut decît acela, declarat, de ecou al unei „sugestii” conținute în semantismul titlului.
Nu a pus nimeni, cu atît mai puțin eu, la îndoială intenția autorului de a „omagia pe mai marii sau mai micii (sic!) scriitori!”
Fără a angaja o judecată de valoare, ne-am permis a anticipa că, în logica anunțată în titlu (d-voatră explicați toate „intențiile” pe un afiș?), s-ar putea să avem și o „istorie a statuilor „holograme” din literatura română”.
Nu vă angajează nici pe d-voastră, nici pe mine această posibilitate. Dacă va fi să fie, va fi cu sau fără voia noastră.
Stimate Domnule VORNICU, nu e nevoie să ajungem pînă în gară la Dresda ca să înțelegem ceea ce e de înțeles.