„Poeți clujeni postdecembriști” – un portret de grup în devenire realizat de Adrian Țion

Posted on octombrie 13, 2020

5



ADRIAN ȚION:

Argument

 

Toţi oamenii care decid să scrie literatură, mai dotaţi sau mai puţin dotaţi, încep o călătorie iniţiatică spre sine, o călătorie spre luarea în posesie a Cărţii ca reprezentare religioasă, sacrală, în ontologia fiinţei. În romanul Călătoria oamenilor Cărţii, scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, premiată cu Nobel în 2018, pune pe seama unui personaj neînzestrat cu darul vorbirii  aserţiunea profundă conform căreia acestuia i se pare că „puterea omenească stă în cuvinte”. Probabil că şi poeţilor li se pare că puterea lumii stă în cuvinte, dar ei nu scriu neapărat pentru a dobândi această putere ocultă, ci o fac mai ales pentru a se exprima pe sine, atunci când pot face asta nestingheriţi. De aceea scrisul lor nu este altceva decât o călătorie spre lumea interioară, o căutare a locuirii în misterul Cărţii spre a găsi sensul vieţii. Reflecţiile cu privire la magia cuvintelor continuă, la autoarea amintită, în aceeaşi cuprindere maximală a înţelesurilor: „Când modelăm cuvintele, imprimându-le afectivitate şi culoare, conferindu-le sensuri, sonoritate şi muzicalitate, modelăm tot ceea ce există.” Iată o îndeletnicire miraculoasă, mistică de-a dreptul, ce stă în puterea scriitorului ! Cu această convingere privind idealitatea exprimării prin puterea logosului, atât de minunat exprimată, am pornit întotdeauna în interpretarea şi analizarea oricărui text poetic. Respectul şi admiraţia pentru cuvântul scris m-au îndemnat să scriu această carte. Coborând în culisele alcătuirii ei, voi aduce câteva argumente concrete.

Pentru fiecare autor, celebru sau mărunt, major sau minor, o carte scoasă de sub tipar e Cartea imaginabilă, astrală, parte din cartea vieţii. E mărturisire despre sine sau treaptă spre Cartea omologată ca tot existenţial, dorinţă insaţiabilă, bolnăvicioasă de cunoaştere şi de aceea orice apariţie editorială e prilej de bucurie pentru autorul ei, e trudă materializată, un fel de „boală învinsă”, cum spunea Blaga. Ieşirea din totalitarismul comunist românesc a însemnat o altă „boală învinsă” după ani sumbri de îngrădiri şi cenzurări în privinţa tipăririi de căţi. Explozia de publicaţii postdecembriste şi a editării de cărţi a avut aspectul unei răbufniri colosale, după ani de zăgăzuire a cuvântului între bariere impuse.

În Clujul postdecembrist au apărut cenacluri literare necontrolate de regimul comunist. Unul dintre acestea a fost Zalmoxis, grupare ce a avut printre iniţiatori pe Horia Muntenus, Mihai Adrian Bumb şi Ionuţ Ţene. Unul a răspuns impulsurilor spiritului său vagant, rătăcind prin desişul vieţii, celălat s-a retras într-un con de umbră, dar Ionuţ Ţene a rămas legat trup şi suflet de exaltata mişcare a tinereţii sale poetice spre a-i propovădui mesajul şi spre a-i perpetua faima în timp, fapt pentru care Ion Cristofor îl numeşte pe bună dreptate „apostol al poeziei postdecembriştilor”. Pornind de la această confrerie (foarte activă la început) şi de la cărţile membrilor ei, apărute după 1989, Dumitru Cerna a publicat volumul introspectiv-retrospectiv Anul `93, considerat anul reper pentru „noua poezie”, prezentat ca Începutul unei renaşteri. Desigur, el şi-a propus O privire asupra fenomenului poetic clujean după 1989 până în 2000 incluzând aici poeţii clujeni debutaţi şi afirmaţi în condiţiile libertăţilor câştigate „după mirabila Revoluţie din Decembrie 1989”. Dumitru Cerna s-a oprit, cronologic vorbind, la anul 2000 al apariţiilor. Eu am depăşit sensibil acest prag, lărgind nuanţat cercul condeierilor „zalmoxişti” şi nezalmoxişti ce-şi ziceau „milenarişti”, adică porniţi în aventura lirică la cumpăna dintre cele două milenii. Profesorul Mircea Popa a sugerat, la 30 de ani de la revoluţie, să extindem analiza până la 30 de ani de poezie la Cluj, ceea ce e dificil spre imposibil, greu de a fi exhaustiv în condiţiile în care numărul debuturilor a ajuns împovărător, documentarea anevoioasă (unele cărţi nu se mai găsesc nici la autorii lor) şi studiul pornit avea ca obiectiv radiografierea fenomenului în faza lui primară. Şi apoi, flacăra ce a irumpt în anii `90 s-a stins treptat aşa după cum generaţiile de revoltă se transformă treptat în generaţii de acceptare. Am pus accent mai ales pe generaţia de revoltă, e limpede, adică pe suflul înnoitor al acesteia. Nucleul acestei cărţi s-a focalizat pe această flacără eruptivă şi pe reverberaţiile din jurul ei. Atât. Restul poate constitui un proiect pentru cineva care se încumetă la lărgirea perspectivei analitice.

Pornind de la ghidul livresc al lui Dumitru Cerna, am dezvoltat analiza retrospectivă asupra protagoniştilor mişcării şi, pentru ca demersul meu să aibă o noimă, adică o structură coerentă, un ax coordonator, nu recenzii înşiruite la întâmplare, la sugestia lui Ioan Pavel Azap, am luat în colimatorul critic debutul în volum al poeţilor clujeni postdecembrişti. Aşadar cartea se compune din analize ale primelor volume, urmate uneori (la câţiva) şi de prelungiri în prezentarea devenirii ulterioare a acestor poeţi. Poate că volumul de debut nu e întotdeauna edificator pentru un poet, de aceea am considerat necesar să extind uneori cercetarea şi asupra următoarelor volume. Sunt prezenţi în această carte poeţi buni, dar uşor inegali ca pondere valorizatoare în arta versificării, ei prezintă un amestec eclectic de stiluri şi modalităţi de concepţie a lirismului. Graţia divină a fost mai darnică, desigur, cu unii şi mai zgârcită cu alţii. Unii au ieşit mai în faţă, alţii s-au pierdut pe drum. Punctul de interes al acestui demers critic se coagulează în jurul dorinţei de a înregistra în istoria literară a Clujului postdecembrist fenomenul poetic pornit din jurul cenaclului Zalmoxis şi al membrilor lui. Gruparea Zalmoxis a funcţionat ca un fel de frăţie a scrisului, angajament respectat de participanţi, luaţi de valul înflăcărării confraterne. Unii dintre ei au evoluat spre poezie adevărată, alţii au rămas doar cenaclişti zeloşi, după cum se întâmplă. Câţiva au decedat între timp, dar important este pentru istoria literară să rămână întipărită în timp impresia acestei coeziuni entuziaste. Unii au activat, e drept, şi în cadrul Echinox-ului de la Filologie, în efemerul Amanet sau în alte cenacluri, marcând rezultate remarcabile, aşa încât nu puteau fi ocoliţi. Cu toţii au performat în anii desprinderii de comunism şi e important să se ştie că în acel timp euforic şi bezmetic s-au consumat nişte energii creatoare întrutotul remarcabile în promovarea înnoirii lirismului. Urmărind şi comentând fenomenul în globalitatea lui, pot spune că nu de puţine ori am fost fascinat de puterea de penetrare a cuvântului, dovadă indubitabilă a valorii şi talentului. Sper că îi voi convinge de aceasta şi pe virtualii cititori ai cărţii. Pentru mine, „călătoria oamenilor Cărţii”, adică a acelora care şi-au urmat vocaţia spre a găsi Adevărul prefigurat în Cuvânt şi au ajuns la finalizări de substanţă, se rezumă, deocamdată, la prezentarea acestui prim eşantion al poeţilor clujeni postdecembrişti.

*

Volumul conține articole dedicate următorilor 30 de poeți (în ordinea aleasă de autor în cuprins): Ionuț Țene, Horia Muntenus, Adrian Mihai Bumb, Ioan-Pavel Azap, Dumitru Cerna, Sorin Grecu, Tudor Ștefan, Ștefan Manasia, Marius Țion, Adrian Suciu, Flavia Teoc, Daniel Hoblea, Ioan Negru, Dan Marius Drăgan, Victor Țarină, Dorin Crișan, Alexandru Hălmăgean, Daniel Moșoiu, Ștefan Melancu, Persida Rugu, Dinu Virgil, Vasile Gogea, Lucian Medve, Ioan Buteanu, Iulia Cibișescu, Mihaela Handrea, Laurențiu Mihăileanu, Victor Constantin Măruțoiu, Maria Pal, Ion Antoniu.

Mulțumim, Adrian Țion!

*