„Muzeul imaginar” a fost un concept-metaforă, creat şi impus în dezbaterile de idei din orizontul culturii, de Andre Malraux. „Hegel secret” este titlul unei celebre cărţi semnate de Jacques D’Hont. Maşina de cusut „Ileana” era produsul care „acoperea” producţia de pistoale şi puşti mitralieră de tip Kalaşnikov a uzinei din Cugir. Circula, în anii comunismului ceauşist, o anecdotă care povestea surpriza pe care oricine încerca să fure din fabrică o maşină de cusut, piesă cu piesă, o avea acasă atunci cînd, încercînd în final să monteze componentele, îi ieşea, invariabil un… kalaşnikov!
Această introducere insolită mi-a fost inspirată de dezbaterea publică (şi nu prea) generată de anunţarea intenţiei P.D.L. de a înfiinţa un „muzeu al comunismului„. (Sunt utile, pentru o primă punere în temă cu aspectele teoretice, practice, morale şi juridice ale iniţiativei, cîteva „vizite”: la http://www.dorintudoran.com/2011/07/19/comunismul-sau-victimele-comunismului/, sau pe:http://www.criticatac.ro/9704/tema-de-ce-un-muzeu-al-comunismului/.) Răspunsul meu la această „problemă” a fost, oarecum, „catalizat” de o declaraţie a Directorului ştiinţific al I.I.C.C.M.E.R., profesorul Vladimir Tismăneanu: „Fără să diminuăm dimensiunea de represiune, vrem să arătăm ce era Partidul.” (Vezi: http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/interviu-cum-va-arata-muzeul-comunismului-din-romania-231482.html ) Iar decizia de a-mi face publică opinia, a fost „încurajată” de „invitaţia” fostului ministru de externe Adrian Cioroianu, adresată cititorilor, de a da o soluţie „dilemei” d-sale, exprimate – unde altundeva decît în Dilema veche – „Cine, oare, a contribuit mai mult la căderea comunismului în Europa de Est: disidenţii sau bişniţarii?” (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/ieri-vedere-azi/articol/victoria-ramine-totu-i-un-cuvint-frumos ).
„Mixînd” toate aceste premise, amintindu-mi şi de rezultatele reale ale altor iniţiative similare pornite din aceeaşi zonă a societăţii româneşti post-comuniste, nu mi-e greu, ba, aş spune aproape inevitabil, să-mi imaginez acest muzeu, deocamdată „secret”: ca pe un fel de „casă a stafiilor”, în care figurile din ceară (precum la celebrul muzeu din Londra) şi biografiile romanţate ale greilor nomenclaturii comuniste vor ilustra cum, în regimul comunist, o categorie de cetăţeni cam suspecţi din toate punctele de vedere, care habar n-aveau despre „viclenia raţiunii” a lui Hegel sau despre corectitudinea politică, au făcut tot posibilul, pînă la acte sinucigaşe, să-i transforme pe „romanticii revoluţionari” şi „sincerii” constructori ai unei noi lumi în călăi ! Doar nu credeţi că odraslele „lor” vor face un muzeu părinţilor „noştri”! Noile „maşini de cusut” nu ştiu să… „stopeze”?
Gogea's Blog 
SAM
septembrie 12, 2011
Bravo maestre, bune resurse… Vezi si opinia mea http://idolii.com/2011/09/cum-a-murit-comunismul-romanesc/
Ştefan Doru Dăncuş
septembrie 12, 2011
E clar că bişniţarii. Urmaşii lor stau la conducerea ţării din ’89. Noi conducem discuţii pe blog-uri, că nici în reviste n-avem loc. Ori acolo unde avem – se desfiinţează redacţiile.
vasilegogea
septembrie 12, 2011
@SAM
Am vazut, am citit – e in regula! Un prieten (care stie ce spune, a trait si vazut destule intelegind exact ceea ce vedea si traia), care doreste sa ramina „anonim” (din lehamite), imi scrie acelasi lucru, dar ceva mai „suparat”:
„comunsiti au fost, comunisti au ramas, comunisti vor fi.
comunismul romanesc a fost o forma de oportunism si descurcareala.
am avut comunism si dinaite de comunism si dupa.
am umblat 30 de ani prin tara romaneasca si nu am dat de el.
dar la vedere si oficial este ceea ce am aproximat mai sus.
orice dezbatrere o consider inutila.
merita respect doar cei care au lupat in munti si au fost in puscarie.”
Din cite imi dau seama, trebuie sa facem distinctia dintre comunism, ca doctrina, si socialismul real, ca aplicatie a acestuia.
Mirela Roznoveanu
septembrie 12, 2011
Am vizitat in 2000 Muzeul Ocupatiei din Riga: http://www.omf.lv/index.php?lang=english Acolo exista o sectie speciala despre deportarile in Siberia – fiind inclusa is Basarabia. Cel putin la Riga am putut vedea ce a insemnat deportarea romanilor in Siberia….
„The first section of the exhibit documents the events that led to Latvia’s occupation: Soviet and Nazi pact, finalized on 23 August 1939, by Molotov and Ribbentrop, which divided East Europe into Soviet and Nazi spheres of influence. Further on, the Museum visitors follow the events of the first Soviet occupation (1940-1941), then Nazi occupation period (1941-1944/45), and the second Soviet occupation (1944/45-1991). The exhibit concludes with documentation of the people’s struggle to renew their independence in the late 1980s and the reclaiming of sovereignty in 1991. ..This small museum is indeed remarkable. It depicts and illustrates, sometimes in a most harrowing manner, what the Soviet terror must have been like for the inhabitants of that country invaded by the USSR in June 1940, then, reinvaded by the “liberating forces” of the Red Army after the defeat of the Germans. Without any shadow of a doubt, hundreds of thousands of Latvian patriots have known the anguish of repressive methods, slavery of the mind, deportation to the Gulag, forced exile in Siberia or other inhospitable places, or even death.”
UInde pot citi asa ceva in romaneste despre romani? In ce muzeu?
vasilegogea
septembrie 12, 2011
@Mirela Roznoveanu
La „Memorialul Sighet” exista o sala a marilor deportari in Baragan.
Dar, vremea nu-i pierduta: IICCMER-ul si ICR-ul vor organiza excursii de documentare si studiu la Riga, acum ca le-ai dat ideea, dupa care vor face un „muzeu de gheata” la Oymyakon, in Siberia (unde e polul frigului) unde vor fi trimisi, succesiv, urmasii deportatilor, in semn de recunostinta!
Iancu Motu
septembrie 12, 2011
Imaginea pe care a-i postat-o am remacrat-o pe un afiş enorm în plin centrul minunatei Praga. Era în urmă cu ceva ani, dar nici atunci nici acum rânjetul păpuşii ( parcă îi zicea Matroska, sau cam aşa ceva) nu mi-a dat sentimentul cât de cât liniştitor al prezenţei într-un spaţiu muzeal. În legatură cu un muzeu al comunismului au fost lansate multe opinii.Hilar este că ideea „mai nouă” este lansată tocmai de odrasla unui fost demnitar (desigur, Tismăneanu). Este, se zice, pe ” surse” o alternativă la Memorialul de la Sighet pe care nu numai că nu-l agreează dar aproape că-l … ignoră! Mesajul cu un nou muzeu este şi o încercare de a atrage o parte a populaţiei. Acea parte care nu poate uita chiar dacă a încercat să ierte. Mai încearcă să atragă un tineret naiv ( în sensul că nu sunt nici instruiţi, nici educaţi) ce nu are nici măcar reflexul de a urmări celebrul serial „Memorialul durerii”, cu al său subtitlu grăitor cât toate muzeele: O istorie care nu se învaţă la şcoală. Ce-i drept! Nu se învaţă la şcoală! Dar nu se învaţă nici în altă parte. În principiu un muzeu naţional ( ce termen grav!) dedicat crimelor comunismului ar trebui să fie. Dar nu aşa cum ne închipuim noi un muzeu ( o clădire, cu ceva exponate şi cu un ghid plictisit la uşă). Cred că ar trebui disipat la nivelul fiecărei zone a ţării, cu imagini, documente etc. Să ştie fiecare regiune, istorică să zicem, cine au fost criminalii, torţionarii şi victimele. Mai ales ultimele ale căror fotografii şi biografii le-aş posta pe panouri. Iţi dai seama ce panouri enorme ( sau, după caz numeroase) ar trebui să existe? Îţi dai seama câte sute de mii de nume şi fotografii ar trebui să fie postate? Ca să nu mai spun că ar trebui expuse de la tinete la celebrele „reţete” de mâncare ( exact pentru a se obţine exterminarea!) Să nu mai pomenesc de multe alte „jucării” folosite pentru a distruge fibra naţională. Dar nu cred că, în condiţiile de astăzi, Vladimir Tismăneanu ( care-şi doreşte foarte!!! postul de director al acestui nou muzeu) se va dovedi un bun custode al unei noi instituţii. Fie ea şi muzeală. Mai degrabă cred că avem de a face cu o manevră ce ţine de aruncatului cu praf în ochi. Că unii vor face lungi şi profitabile călătorii „de studii” prin marile capitale ale Europei sunt absolut convins. Le-aş sugera un popas cvasiobligatoriu: muzeul Reina Sofia de la Madrid. De preferinţă la etajul dedicat atitudinilor pro frontul popular ( altfel spus a amiciţiei cu URSS!) unde marii artişti din anii interbelici s-au întrecut pe ei înşişi să lingă la blidul de linte al Moscovei. Ar avea surprize ( dacă nu au văzut deja) mari! La fel de mari ca în familiile de unde provin, numai că acum dimensiunea ar fi cu totul alta! Ar fi şocul revederii unor imagini din propria lor copilărie!
vasilegogea
septembrie 12, 2011
@Iancu Motu
Dincolo de, vai! prea omenestile vanitati din spatele acestui „proiect”, sta totusi o problema morala: indiferent cine, cum si unde ar face un asemenea muzeu/memorial, acesta ar trebui sa raspunda unei nevoi reparatorii in morala distrusa a natiunii. Exista in unele judete (Maramures, de pilda – nu stiu daca acest aspect este valabil la nivel national), o initiativa oarecum comparabila: Biblioteca judeteana a inclus in „fisa postului” fiecarui director de biblioteca comunala realizarea monografiei generale a localitatii. Un fapt nemaintinlnit de pe timpul Institutului Social al lui D.Gusti. De ce nu s-ar putea include in „fisa postului”, cu sprijin de la unitatea scolara cea mai apropiata (profesori de istorie), si realizarea cel putin a unui „punct documentar” cu informatii locale, eventual obiecte, documente, fotografii privitoare la anii comunizarii fortate? (Stiu de ce, pun si eu intrebarea, asa, retoric…)
InimaRea
septembrie 12, 2011
Am spus – macar o data – ca mi se pare caraghioasa ideea de se dedica un muzeu comunismului. Cum pui tu problema, Vasile, sint naiv caci e ticaloasa. Ma tem ca si tu ai dreptate, ceea ce ar duce la cinism grotesc.
Cealalta problema – cine a facut revolutia – ma face sa-njur cu naduf. „In anii aceia” imi cresteam copilul suferind de-ndoiala ca faceam ce trebuia. Pentru ce lume pregatesc eu fata asta, ma-ntrebam? Ce-i spuneam eu ca-nsemna calitate umana – si ea ma credea, saraca, eram ca un zeu pentru ea (asa mi-a spus, la maturitate) – era cea mai paguboasa combinatie posibila: sinceritate, demnitate, curaj, generozitate – la care ea a adaugat, din proprie initiativa, credinta-n Dumnezeu, ceva ce eu n-aveam de gind nici a-i propune, nici a-i refuza.
(Ma simt obligat sa precizez ca acela era modelu meu, nu c-as fi fost eu incarnarea sa pe pamint. Dar conteaza si la cel model te raportezi, nu?)
Facusem si-o scara a ticalosiei – pe treapta de sus, activistii: pe cea de jos – bisnitarii. Ai de sus se bucurau de privilegiile „soldatilor credinciosi ai Partidului”: Cei de jos profitau fara mila de jalnicele rezultate ale „inteleptei politici a Partidului”. La ambele capete, o scara a suficientei si satisfactiei mirlanesti de „a nu fi prosti”, caci numai prostii mor de foame-n Tara Romaneasca (asta le era deviza).
Ei, „la revolutie”, s-a rasturnat scara dar ale dracu’ lighioane s-au intilnit in virf, astfel ca scara ticalosiei a devenit scara lumii – ticalosii pe cele mai de sus trepte, iar in josul scarii, „prostii”.
Acum, parca-i mai rau decit inainte – din aceasta pespectiva. Atunci, aveai unde cadea, „jos” insemna neonorabil; dupa cum „sus” era tot neonorabil. Eram si prizonieri si protejati cumva, de legea gravitatatiei – sa spunem. Acum, nici asta nu mai functioneaza, „jos” e moarte curata, in timp ce „sus” e mortaciune. Iar mortaciunile-au inceput sa arda treptele de sub ei, sa ramina ei acolo de-a pururea.
Si-acum cresc un copil – un baiat, de data asta – si sint nauc de-a dreptul: Pe-asta, tot asa-l pregatesc pentru ratare ori il las in boii lui? Sansa lui pare-a fi indaratnicia cu care mi se-mpotriveste. Mai fac eu urit uneori dar, in sinea mea, imi zic ca – cine stie? – te pomenesti ca asta-i din alt material si-o sa fie ferice de viata lui (vorba maica-mi, saraca).
Tare tre’ sa fi mai fi-mbatrinit daca-mi pare fara speranta lumea asta a noastra! Macar, asa sper eu…
Iancu Motu
septembrie 12, 2011
Păi o monografie a localităţii a cam fost la modă în anii 70-90. Desigur, fără sa fie cuprinse tragediile provocate de regimul comunist. Au fost destui oameni inimoşi ( mai ales învăţători şi preoţi) care s-au aventurat să scrie despre satul sau zona lor. Au comis însă o enormă eroare: le-au lăsat în mâna cui nu trebuie. Câte ” cercetări” sociologice, câte articole şi studii şi câte doctorate s-au câştigat numai p.c.r-ul ştie! Şi tot el unde au ajuns caietele frumos, caligrafic scrise de oameni cu un suflet mare. Astăzi nu ştiu cine ar mai putea scrie. Bibliotecile săteşti nu mai există, deci nici bibliotecarii. Învăţătorii, în general dascălii, au alte preocupări. Prima, să existe, să supravieţuiască. Apoi să plece repede, cu prima maşină din satul în care au catedra. Nu numai că nu sunt oamenii locului dar, în general, nu-i înţeleg pe ţăranii din satele în care se găsesc la muncă. Chiar dacă ar avea bunăvoinţa de a întreprinde ceva aproape că nu mai sunt oameni care să le povestească. Despre fotografii nici poveste. Familiile celor deportaţi, încarceraţi, deposedaţi au crezut că e mai bine să nu păstreze multe dintre documentele ce păreau incriminatoare. Ştiu cazuri în care nici celebrele fotografii cu bunicul sau străbunicul în uniformă şi cu nevasta lui nu au fost păstrate. Nu cumva să fie văzuţi de noii stăpâni, să-i hăituiască pentru că unul dintre bătrânii familiei au fost decoraţi prin primul război sau, ferească Cerul, în al doilea! Cunosc un caz în care un fost sergent din Garda Regală ( ţăran în toată regula, dar cu „păcatul” de a avea înălţimea şi mintea necesară) a înfundat puşcăria doar pentru că a fost.. recrutat în armată şi a servit unde spuneam. Familia a ars toate fotografiile primite. De frică! Ideea ta, în sine, este excelentă. Dar cum să mai convingi pe cei de astăzi ( învăţători, profesori etc) să-şi rupă din timpul liber, să bată din poartă în poartă, să aibă tactul şi puterea de convingere pentru a obţine informaţii?
vasilegogea
septembrie 12, 2011
@InimaRea
Formidabil, George draga, mi-ai adus aminte de o „mustrare severa” pe care am primit-o prin februarie 1990, de la una dintre „mortaciunile” care put si imput orizontul sperantelor noastre din tinerete: „ba, Vasile, tine minte „principiul scara”, daca nu tii cont de el, o sa fie vai de capul tau!”. Pina una alta, e vai si amar de aspiratiile mele, si nici sperantele si asteptarile fiicei mele „nu se simt prea bine”! Cred ca la batrinete, ca sa nu te distruga disperarea, devii cinic. Stiu, nu e comod nici in ipostaza asta…
vasilegogea
septembrie 12, 2011
@Iancu Motu
Draga Iancu, stii prea bine ca eu nu sunt in pozitia de a convinge pe cineva de ceva (de altfel, nici nu mai vreau…). Tot ce incerc e sa mai fisurez niste convingeri din cauza carora altii nu mai au nici un fel de convingeri! (si exclud fanaticii! pentru ei exista institutii specializate!)
Ion Ionescu
septembrie 12, 2011
Iata un link ce va conduce prin „Muzeul comunismului” din Praga: http://www.isciv.ro/Blog/Muzeul-Comunismului-%E2%80%93-Praga.html.
culai
septembrie 12, 2011
CHELUL & TICHIA
Păi… Ce lipsiţi de memorie-s aiştia!
Un Muzeu în domeniu a fost. De ce nu l-au păstrat, reactualizând, decosmetizând textele, recosmetizându-le, demascând falsurile, inventând altele…
Au vrut un alt Muzeu în loc, l-au avut, l-au – chipurile – restaurat… de nerecunoscut.
Se pare că artefactele PCR n-au fost distruse, ci doar la păstrare puse. Un isteţ (cu sau fără păr creţ, dar lins pe creier) s-a gândit să mai maimuţărească – via sua, ue cale – de un muzeu… Fie!
Parcă şi văd că bani pentru aşa ceva se vor găsi. Chiar dacă ne vom înrobi şi mai crunt la femeI. Chiar dacă se va mai lua un sfert din amputările salariale şi pensiale de până acum.
Aştept resemnat, momentul în care muzeele de istorie locală din ţară (şi aşa precare) vor redeschide săli în atare temă, la comanda Muzeului-pilot.
Dar, mai bine aştept ca tejeveul Paris-New-York să treacă prin târgu’Ketrii. Eventual, pe subt telegondogoală.
dezideriududas
octombrie 31, 2018
Greu de ales între retorica « Părintelui Kalașnikov » și cea a « Războinicului sfânt » ( mă refer la realpolitik….)….N-ar fi mai bine să-i scoatem din retorica ( agresiunii….) și să-i introducem în practică ? Uman, ar fi vorba de practica iubirii….Fiind singuri pe pământ, știți cum se spune, să fii singura femeie de pe pământ și tot nu….Eu nu cred….. Dacă nu e vorba de Ileana ci de Singer ?
P.S. Dom’Vasile, totuși o întrebare : Ați uitat de « oastea piticească » ? Fiind un fel de Sef de Stat Major acolo, voi propune transformarea Muzeului Țăranului Român ( fost Muzeu al P.C.R. ) în Muzeul Capitalistului Român.