Este, acesta, un fapt de necontestat: în ţara lui Caragiale, Ionesco şi Vişniec, dramaturgii cu adevărat originali şi de valoare apar mai rar. De aceea, atunci cînd te întîlneşti cu un autor nou de dramaturgie, gata „năpîrlit” de pieile începutului, stăpîn pe arta de a prezenta lumea ca dialog, cu forţă expresivă şi simţ dramatic (scenic) numaidecît se cade a-l saluta. Este exact ceea ce îmi propun – şi vă propun şi dumneavostră, prietenilor mei nevăzuţi – acum, aici în „Pavilionul de oaspeţi”. Flavius Lucăcel, va împlini peste cîteva zile patruzeci şi doi de ani. Vine, ca să spun aşa, în „coada” generaţiei ’80 dar aflat, editorial, în „norul” grupării douămiiste. Un nordic grav dar cu un umor bine strunit, are simţurile care l-au făcut celebru pe Nenea Iancu mereu la pîndă. Cu doi ani de sociologie, un an de pictură de şevalet şi o calificare de pietrar (amenajări interioare şi exterioare în care piatra este adusă „în scenă”), familist-tată de copii, cochetînd în timpul liber cu boema, Flavius a ajuns la Cluj după două „acte” pregătitoare la Zalău şi Baia Mare. Avînd la dispoziţie abilităţile şi ştiinţa în-scenării vieţii. A obţinut rapid cîteva premii, printre care şi „Radu Stanca” al Filialei Cluj a U.S.R. Volumul (bilingv, român-englez, fericită formulă pentru o carte de teatru) său Tutungeria/the Tobacconist’s, apărut la Editura Limes, creaţie a poetului Mircea Petean, este subiectul care umple spaţiul „Pavilionului” astăzi.
Volumul cuprinde două piese: Tutungeria şi Chiuveta. Pentru „degustare” am să vă ofer în continuare doar Scena I din Actul I din Tutungeria. Avem în această piesă, aşa cum remarcă Mircea Giţulescu în Prefaţa intitulată De la biografie la politică cu popasuri în metafizică, „o secvenţă cu accentuat caracter personal despre revoluţia <<furată>>.” „Nimic nu este inventat, dar totul este ascuns, ceea ce dovedeşte o foarte specială capacitate de transfigurare, de transformare a realităţii anoste în irealitate artistică.”
„Ţigările” din Tutungeria lui Flavius Lucăcel „pot provoca moartea”. Dar numai a locului comun, leneş şi nedubitativ.
Pentru cei care vor să „tragă cortina” pînă la capăt, îi invit s-o facă fără nici o reţinere: intrarea liberă, fumatul neprecizat. Puteţi citi Chiuveta aici: http://agonia.ro/index.php/screenplay/1833810/Chiuveta
Gogea's Blog 
Lucian Pop
august 15, 2010
Care ar fi mesajul piesei? Că idealiştii sunt doar nişte făcători de vise frumoase, la atât se rezumă rolul lor. Intră în scenă apoi marii prădători din adîncuri. Aceştia învaţă repede şi veridic textele, muzica idealiştilor, le monopolizează, sunt ale lor, se luptă şi îşi riscă viaţa pentru ele. Biruiesc! Piesa mi-a lăsat acelaşi gust amar, metalic, ca şi momentele de atunci, reale, de neînţeles, cu împuşcături şi morţi şi fanatici invizibili ce terorizau ţara. Un singur reproş, acele scurte poezioare de anticipaţie. Nu mai suntem pe vremea Mioriţei, să-ţi jeleşti viitorul…La mulţi ani dragă prietene şi atâta îţi doresc deocamdată, pentru anul ăsta, să fii jucat!
vasilegogea
august 15, 2010
@Lucian Pop
Intr-adevar, nu se poate dori mai mult unui dramaturg decit sa se vada „pe scindura”! Ceea ce ii doresc si eu, se-ntelege.
Tio Pepe
august 16, 2010
Flavius Lucacel a vazut moartea cu ochii.
Viorel Tautan
august 16, 2010
Omul Gheorghe Lucăcel este, evident, un tip de statură mai degrabă mijlocie, robusteţrea sa fizică inspirând, pentru cine nu-l cunoaşte, cel puţin un dram de nelinişte existenţială. Dincolo de aceste aparenţe vieţuieşte romanticul personaj jeanvaljeanesc dispus la iniţiative altruiste, mereu în căutare de amici, neobosit observator al anturajului, descoperind situaţii ludice acolo unde ceilalţi percep doar maliţiosul. Artistul Flavius (pseudonim) Lucăcel redescoperă cu o dezarmantă naivitate trucată culorile crude în pictura sa, sentimentalismul în verbele poeziei, dar şi grotescul explodând surprinzător din spatele dramaticului de facto. Ultimile sale două tragi-comedii, în discuţie aici, ilustrează pe de o parte capacitatea artistului de a observa cu atenţie evenimenţialul şi de a extrage, pe de altă parte, dramatismul pentru a-l transforma în comic. Astfel încât, survolând tradiţia comediei cel puţin autohtone, cu escale superficiale, Fl. Lucăcel transformă în personaje literare figuri banale dsprinse din cotidian, dar şi machiavelicurile protipendadei politice deplorabile, căreia omul onest nu găseşte mijloace, forţa şi/sau interesul să li se opună.
vasilegogea
august 16, 2010
@Tio Pepe
Nu stiu, dar important e ca „vede” foarte bine viata.
vasilegogea
august 16, 2010
@Viorel Tautan
Foarte frumos portret si nuantata definire a „textului” dramaturgic al(e) lui Flavius. Va mai astept aici si cu alte prilejuri. Pina atunci, va multumesc pentru atentie.
Marina Cernea
august 16, 2010
Povestea este spusa in asa fel, incat pare doar o poveste, si atat. Nu sunt tigari, s-a pus tutunul pe foc intr-un loc oarecare, unii au „fugit”… Ce urmeaza? Nu stim. Poate ca raspunsul este in plic.
Nu ma intereseaza. Astept sa imi spuna secventa urmatoare ce si cum. Nu ma gindesc la ceea ce stiu din minciunile pe care le-am trait pe viu sau care mi se tot toarna in reviste si ziare si discutii imbecile fara de sfarsit la televizor (de ce nu dau astia mai multe filme, mai multe desene animate, mai multe documentare tip Discovery in loc de gargara angajata a gazdelor de emisiuni politico-economice si a invitatilor lor nu mai putin semidocti? Chiar o fi o conspiratie!).
Ma gandesc ca generatiile abia mature biologic, imature oricum altfel, precum si – mai cu seama – cele inca neajunse nici macar acolo, unde ti se garanteaza (ca esti orb, surd, psihopat sau tampit) obtinerea carnetului de conducere si, implicit, dreptul de a fi badaran pe fata, nu inteleg nimic. Cum ii „fute” (pardon!) militianul (ce e aia/ala?), cum freaca menta soldatii (de ce se freaca menta?? de ce, soldatii?), ce este un „post de cacat capitalist”? Cum sunt goale tejghelele?? Nici macar plasticuri de rahat made in China (citit romaneste, cum ii sade bine romanului acum si austracizat sau spaniolizat)? De ce ’68?
Piesa asta nu are sens!
In principiu, daca esti nascut de douazeci si cinci de ani sau mai putin, sau daca esti doar prost (optzeci la suta din populatie, cred), piesa aceasta cu adevarat nu are sens. Ar trebui citita cu dictionare si enciclopedii alaturi, iar multele procente sus-amintite nu stiu cum arata, nici ce sunt acelea, darmite sa le foloseasca.
Dar restul de sase la suta din populatie (unde s-a pierdut diferenta??) isi va aminti, va savura (gustul amar al momentului datator de exacerbata speranta, acel decembrie ’89 inselator, „furat” de „fosti” – membri, cadre, gestionari…). Pardon, cred ca nu poate fi mai mult de 0,6, sau chiar 0,06, la suta. Ca cati (da, da, cu kcofonie) citesc teatru? Sau au vazut vreodata un teatru pe dinauntru? Oricum, in vorbele cuiva muzical si acum, vai, defunct, acestia conteaza.
Si atunci, ne bucuram.
Mai vrem!
vasilegogea
august 16, 2010
@Marina Cernea
Memoria este un bagaj greu pentru multi (cit de multi, nu stiu) dintre noi. Ma tem ca aceasta n-o vom putea „imparti”, mai ales cu generatia pe care ati numit-o. Dar putem impartasi cu totii bucurii simple (chiar atit de simple, oare?) precum Teatrul, daca nu „teatrum mundi”. Multumesc pentru vizita, va mai astept.
Tio Pepe
august 16, 2010
Tocmai ceea ce spuneam!
Contactul lui (tangential) real – dar, intr-adevar, stand sa ma gandesc putin: si metaforic – cu finitul, cu dincoloul este ceea ce da textului sau consistenta si forta.
Adrian Grecu
august 18, 2010
Succes Flavius,
si felicitari pentru noul tau volum. Fiind un om al imaginii, remarc coperta ca un semn al comuniunii, al comunicarii si… poate nu intamplator, ca un semn al crucii.
vasilegogea
august 18, 2010
@Adrian Grecu
Ce bucurie, maestre! Pot sa spun acum ca Adrian Grecu este cel care m-a initiat in „blogareala”. Dar, iata, trebuie sa-i multumesc si pentru ca mi-a atras indirect atentia asupra unei scapari in prezentare. O remediez acum: atit coperta, cit si „scenele” grafice care insotesc textul sunt semnate de Matei Laszlo.
maya patricia pop
august 18, 2010
Bravo Flavius. Nu prea stiu cum sa imi dau cu parerea in legatura cu piesa, dar vreau sa spun ca mi-a captat atentia, la fel si ilustratele. Succes in continuare.
tudor dan pop
august 18, 2010
Imi place mult atmosfera produsa si cum ai pus accent pe unele detalii. I-ai dat un fel de lirism care curge ingenios in mintea cititorului. Si totusi ritmul este rapid, fapt care tine curiozitatea „in priza” a celui care lectureaza. Observ in ceea ce scrii ca urci sigur si hotarat pe o scara ierarhica a starilor de spirit. Felicitari!
nicoara mihali
august 18, 2010
Generaţia 90 supranumită de mine a imaginismului l-a trimis în jungla literară pe Flvius Lucăcel .Într-o zi piesele sale se vor juca cu uşile închise şi mare le va fi surprinderea la mulţi când în rândul din faţă în loc să vadă presa sau un critic literar îl vor vedea pe Dumnezeu.Mulţi regizori l-au scos din teatru, noi încă mai avem nevoie de el.Lucăcel creează un asemenea teatru în care nu se moare în actul III,personajele se iubesc prin sală cu publicul.
nicoara mihali
august 18, 2010
corectez numele de FLAVIUS
vasilegogea
august 18, 2010
@nicoara mihali
Foarte frumos spus, d-le Mihali. Si eu cred ca Flavius are o „intilnire” cu sacrul, chiar asa „camuflat” cum e el in „profan”. Cu bucurie v-am „primit”, stiind noi cam ce „fapte” comiteti.Tot astfel, va vom intimpina si in continuare!
Liviu Antonesei
august 18, 2010
@) Vasile Gogea
Scena oferita de tine suna exceptional! Nu ma indoiesc ca piesele sun la fel devreme ce ai invitat autorul in pavilionul tau de oaspeti. Nu-mi dau seama daca am mai citit ceva de acest autor, dar numele imi „suna” de undeva, ma stradui sa-mi dau seama de unde… Ii doresc succes, sper si eu ca piesele sale sa ajunga pe scindura… Daca e clujean, cum inteleg din sectiunea de comentarii, poate n-ar strica sa ofere un exemplar din carte d-lui Maniutiu…
vasilegogea
august 18, 2010
@Liviu Antonesei
Absolut de acord, maitre. Multumesc!
dragutziksimonik
august 19, 2010
Tare, tare!
Mihai C. Dragnea
august 19, 2010
„Tocmai ce am reuşit să ne organizăm, ne contactează ei” (Scena a II-a).
Cand? Au trecut… cati? cati ani?
Poate ca ei nu sunt inca organizati, poate ca au uitat? Poate ca volumul – sau o punere in scena – le va reaminti. Poate?
Alergam, oricum, spre un final delirant.
I.E. Nachita
august 19, 2010
Ochii ma dor.
Citesc, insa, cu obstinatie.
Din nou.
La capat, imi vine sa injur de mama.
(Din nou.)
Am – din nou! – un gol in inima.
E exact asa cum spune, in linii putine, concentrate, baiatul acesta:
Ne-au prostit. Ne casapesc in continuare.
As vrea s-o citeasca si ei. Sa ii doara – dar mai tare.
Sa ii taie.
Iar pentru FL, aplauze seara de seara.
Pe masura daruirii sale.
dan mavrodin
august 19, 2010
„gloantele” lui lucacel isi croiesc drum cu inteligenta (e secolul xxi, sint supersofisticate!) prin multime si ating pe cine si unde trebuie
daca ar fi „adevarate”, ce prapad! ce prabusiri! ce de tropote pe caldaramuri!
Ştefan Doru Dăncuş
august 20, 2010
Îl cunosc pe Flavius Lucăcel.
Personal, l-am apărat atunci când un critic literar de la o revistă „de direcţie” a pornit un braconaj prin lumea literară a generaţiei mele. L-am încurajat telefonic şi rezultatul – iată: dramaturgul nu se dezminte. Păcat de needitarea utopicul volum de versuri scris parţial pe vremea când hoinăream „de-a artiştii” la Baia Mare.
Ciprian Napradean
august 20, 2010
Citind „Tutungeria” am refumat prima tigara Carpati fără filtru a vieţii mele. Pentru o clipa, filtrul celor 20 de ani, ce ne desparte de acele vremuri, a disparut si am resimtit atmosfera turmentata a acelor inceputuri. E halucinant umorul cu care Flavius Lucacel reuseste sa traga cearceaful de peste o Romanie tragică. O Romanie cu romani travestiti din militieni in politisti, din bisnitari in investitori, din activisti bolsevici in „lipitori” de afişe electorale. „Chiuveta” care continuă în mod firesc (cronologic) „Tutungeria” este o altă esenţă tare (concentrată) de realitate românească, pe care autorul se răzbună cu dragoste, „trăgând apa”. Există şi un „happy end” – copiii, doar ei pot începe reconstructia.
… În fine… e paradoxal de comică tragica realitate românească…
Alex Biland
august 20, 2010
Nu ii trebuie multe cuvinte ca sa contureze personaje puternice, exemplare. Or sa-l urasca instant toti parvenitii, indiferent de culoare – si nu ma refer aici la piele.
Alex Biland
august 20, 2010
Sunt curios cum or sa voteze!
Flavius Lucacel
august 23, 2010
Multumesc dragă Vasile Gogea ,pentru găzduirea textului meu în spaţiul tău neîmbătrânit.Nobile maramureşan îţi salut cu prietenie toţi vizitatorii blogului ,comentariile, timpul şi sinceritatea lor le preţuiesc.
vasilegogea
august 25, 2010
@Flavius Lucacel
Cu tot dragul si cu incredere in forta teatrului tau, care s-ar putea sa depaseasca pentru moment „forta” realului.