Că toate discuţiile generate de declaraţiile Primului Ministru cu privire la regîndirea alocării drepturilor revoluţionarilor sunt încărcate emoţional, este de înţeles. Că unele poziţii exprimă interese, de un fel sau altul, este de asemenea de înţeles. Că toată această vîlvă ce nu pare a avea alt scop decît a gasi şi alţi vinovaţi pentru starea mizerabilă în care se află ţara, este de presupus. Că unele intervenţii publice pe această temă, deşi „inteligente”, sunt lipsite de respectul cuvenit, este condamnabil. Că efectul imediat, deocamdată, este acela al diabolizării în masă a unui grup de cetăţeni români care au avut contribuţii (desigur, diferenţiabile) la demolarea statului comunist totalitar, este deja o realitate. Dar, ceea ce nu e în nici un fel acceptabil, la nivel raţional, este ignorarea în toate cazurile a însuşi textului legii puse în chestiune. Căci dincolo de aspectele „simbolice” ale problemei, este în discuţie o Lege. Şi anume, una adoptată de Parlament, în condiţii de normalitate politică, într-un stat de drept, cu respectarea tuturor procedurilor democratice prevăzute de o Constituţie în vigoare.
Dar, pentru a nu fi ispitit şi eu să mă las cuprins de subiectivism, iată dau aici posibilitatea oricui bine intenţionat să citească această lege, şi apoi să asculte, eventual să comenteze în cunoştinţă de cauză: http://80.96.57.20/fisiere/Legea_341_2004.pdf .
Dura lex sed lex! se obişnuieşte a se spune atunci cînd se subliniază caracterul obligatoriu al unei legi, chiar şi atunci cînd nu aduce chiar fericire. Dar cînd legea nu este „dură”, devine ea mai puţin obligatorie? Se pare că da. Aplicarea preferenţială, cu exigenţă „variabilă”, interpretarea abuzivă (în ambele sensuri: tare – slab), coruperea spiritului ei, cu corolarul imediat: compromiterea beneficiarilor legii – pentru a rămâne deocamdată la nivelul unor formulări generale – au dus la situaţia din ziua de azi. În confuzia furioasă iscată şi întreţinută cu multiple scopuri, nimeni nu pare interesat a căuta soluţii în litera şi spiritul legii.
Iată un singur (acum) exemplu: cum defineşte Legea Recunoştinţei calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite (art.3, alin.(1), lit.b), pct.3):
3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite – atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat pînă la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;
Dacă acest singur articol ar fi fost citit, reţinut, înţeles în litera şi spiritul lui şi aplicat cu fermitate, sunt convins că numărul luptătorilor ar fi fost mult mai mic, reflectînd în fond realitatea istorică. Cine se face vinovat de nerespectarea acestui articol? Bună întrebare, dar răspunsul se găseşte, de asemenea în lege (deşi legii îi lipsesc alte prevederi esenţiale pentru apărarea spiritului ei). În compensaţie, legea prevede titlul onorific de Participant la Revoluţie. Unora nu le-a fost de ajuns atît.
Şi acum, „societatea românească” (civilă ori nu) vrea ca toţi luptătorii care au îndeplinit fără nici cel mai mic dubiu toate cele patru condiţii definite de lege pentru a BINEMERITA DE LA PATRIE, să roşească pentru impostorii produşi chiar de lăcomia, ignoranţa şi lipsa ei de memorie!
În ce mă priveşte, vă asigur că voi rămîne la fel de palid ca şi pînă acum!
Gogea's Blog 
Ştefan Doru Dăncuş
iulie 19, 2011
Nu este de presupus nimic, Boier Gogea.
Nu se poate să mori în război şi apoi să-ţi fie alungată familia din casă.
Pământul obţinut de soldaţii-ţărani în 1877 a fost confiscat de comunişti ulterior.
Iar acum tu spui că „e de presupus”? Nu e.
Eventual avem un „presupus” guvern. O „presupusă” legislaţie. Un „presupus” preşedinte.
După capul meu – avem şi o „presupusă” constituţie.
Adică, Boier Gogea, în acest moment NU AVEM NIMIC.
Suntem ai nimănui. Şi mai „adică” – SINGURI.
vasilegogea
iulie 19, 2011
@Ştefan Doru Dăncuş
Dragă Doru,
eu am propus „tema”, mi s-a părut corect să nu formulez din start şi concluzii. Dar, tu ai dreptate.
culai
iulie 20, 2011
Cum şi-au justificat, conform legii invocate, latifundiarii de Ilfov (inclusiv sute, de nu mii de ha de bălţi şi iazuri şi chiar râuri pendinte), de late judeţe ajunse cele mai sărace din ţară, dreptul de LRFD?… Ori proprietarii bogăţiilor naturale care nu trebuiau scoase la mezat şi date pe doi bani grămada, ori pe cerificate false ori de nu, nule de proprietate… Ori averile mânăstireşti şi moşiereşti prin legi organice, domneşti şi regeşti expropriate, iar nu de către „comunişti”…
Mai vinovaţi/vinovate, însă: comisiile care le-au validat pretenţiile. Partidele care i-au cooptat şi i-au desemnat în funcţii şi demnităţi, cu onoruri şi onorarii de care invocata lege habar n-are, nici cu spatele, măcar…
„Mircea, fă-te că scrii!…” cu banda lui de histrioni, ce baricade-au apărat? Ei au declamat, numai, pe baricade, nedându-şi sângele pentru ridicarea şi păstrarea lor! Fugeau numai unde le era bine şi la adăpost, chipurile chemaţi, solicitaţi…. Din balconul CCului (în care nu s-a tras un singur glonte, pe toată faţada dinspre ciuruitul palat) acelaşi histrion declama patetico-şecspirian, mai ceva ca Notarra: „nu trageţi, nu mai trageţi”… şi pleca să mai tragă o ţigară, poate şi-o duşcă… Maurul declama şi se retrăgea. De sugrumat, eventual între ei, lăsa pe alţii.
Cei care au făcut revoluţia „Tot ca la Breaza” (tot pe loc, tot pe loc, tot pe loc, pe loc, pe loc) în regia ştim noi toţi cui, au acum tot ce n-au visat şi-ncă-n plus ce le mai pică. La fel şi slugile lor.
Ăştia-s – există bănuiala! – 80% din beneficiarii legii în discuţie. Iar, ăştia nu trebuie să fie restrânşi, ci desfiinţaţi, decăzuţi din drepturi. Lustraţi pe 7 generaţii de acuma încolo!
Las’că nici forma de stat nu-i una la care au aspirat restul de 20% şi restul neamului nevoii din biata ţară… Dar cei 80% de parveniţi, de emanaţi, au făcut totul ca ţara să ajungă pe chituci, în labele scurte ale bocciilor, bune doar de coasă şi de salvat/slavat de la picaj ambasadori paraşutaţi anapoda.
vasilegogea
iulie 20, 2011
@Culai
Scrieti: „Las’că nici forma de stat nu-i una la care au aspirat restul de 20% şi restul neamului nevoii din biata ţară…”. Corect! Chiar mai mult: forma ca forma, dar continutul!
Horia Muntenus
iulie 20, 2011
DEPARTE DE ANUL 1989
Domnule Vasile Gogea, neprețuite sunt clipele de bucurie din ziua în care Ceaușescu decola cu elicopterul de pe platforma Palatului din București. Teribile clipe au venit mai apoi, când cădeau, secerați de gloanțe, oameni pe caldarâm, recapitulându-se represiunea de la Timișoara și de la Cluj, în Brașov, la Sibiu, la București… Groaznice momente. Da. Suntem departe de anul 1989. Am sperat cu toții să scăpăm de absurdul comunist. Însă, se pare, că pe vremea aceea Constituția era apărată. Aveți dreptate, acum pare că absurdul a luat o formă cu mult mai hidoasă. Aveți dreptate: parcă avem o ”presupusă Constituție”. Ceea ce nu speram noi, în 1989. Departe suntem de anul 1989. Și poporul a ajuns de gelatină. Dacă îmi permiteți, fac o trimitere la acest text pe care l-am postat pe blogul meu. LISTA AGENȚILOR SECURITĂȚII INFILTRAȚI PRINTRE REVOLUȚIONARI … http://horiamuntenus.blogspot.com/2011/07/lista-agentilor-securitatii-infiltrati.html
În considerația pe care v-o port, Horia.
vasilegogea
iulie 20, 2011
@Horia Muntenus
Multumesc, draga Horia, pentru comentariu si pentru contributie.
Ion Ionescu
iulie 20, 2011
In opinia mea – oarecum neutra, eu nefiind interesat direct de aspectele materiale ale Legii 341, dar nefiind nici indiferent la aspectele ei morale si, asa cum propuneti, juridice – fiind vorba de o lege speciala care exprimind o recunoastere nationala exprima vointa liber exprimata de a recompensa un grup mai mare sau mai mic de cetateni pentru servicii deosebite aduse patriei intr-un moment exceptional al istoriei sale, ceea ce ea dispune se constituie in bun cistigat pentru beneficiarii ei, in „proprietate privata”, garantata de Constitutie. Prin urmare, „proprietarii” nu pot fi deposedati de aceasta „proprietate” decit prin „nationalizare” sau in „conditiile legii”. Aici, inteleg este un punct slab al legii, ea nu prevede conditiile in care beneficiarii ei pot fi decazuti din drepturi. Acest aspect si nu altul poate fi rezolvat printr-o completare. Fara a „anatemiza” in grup pe toti beneficiarii legii, care, pina la proba contrarie, trebuie prezumati ca fiind de buna credinta.
vasilegogea
iulie 20, 2011
@Ion Ionescu
Multumesc pentru interventie. Si eu cred ca aceasta abordare a chestiunii, ferma si fara compromisuri, poate da o solutie echitabila, dreapta si morala.
Sare'n Ochi
iulie 20, 2011
sa se aplice Legea, primesc! dar sa se modifice pe ici-pe colo, in asa fel incat sa fie scosi din ea impostorii.
vasilegogea
iulie 20, 2011
@Sare’n Ochi
Este exact ceea ce sustin si eu. Multumesc pentru alaturare!
InimaRea
iulie 20, 2011
Dragă Vasile, intru cu inima îndoită în această discuţie fiindcă părerile mele despre revoluţie, revoluţionari şi recunoştinţă sînt diferite de ale multora din beneficiarii Legii Recunoştinţei.
Ai dreptate cînd ceri respectarea legii. În acest punct, oricine are dreptate fiindcă, în http://www.vrăjeală.ro, legile sînt pentru fraieri şi pentru aburit Europa.
Legea Recunoştinţei este a lui Ilici/Năstase, dacă e din 2004 – oameni care aveau de ce fi recunoscători celor cărora le luaseră revoluţia şi le lăsaseră oarece beneficii, la care s-au înfipt atîţia încît ai putea crede că a fost război civil pe-aici, nu ce a fost de fapt – evenimente sîngeroase urmate de cîteva întîmplări singeroase, pînă s-a pus totul pe roate aşa cum fusese planificat. Iar în afara mişcărilor reprimate – de la Timişoara, Bucureşti, de pînă în 22 dec. – întîmplările sîngeroase ţin de absurd ori de scenarii criminale, cum a fost cel al lui Militaru.
Întîmplător, pînă şi ceea ce făceam eu pe-atunci s-a potrivit să-mpiedice realizarea planului lui Militaru – aşa că mă puteam şi eu socoti un mic erou al revoluţiei. Dar niciodată nu mi-a dat prin minte aşa ceva.
Listele de revoluţionari şi urmaşi ai martirilor revoluţiei au ajuns repede pe mîna ţiganilor şi a borfaşilor gen Iosif. Am nimerit, o dată, într-un birou al uneia din organizaţiile revoluţionarilor, de unde-am plecat nedumerit: Cum, domn’e, ţiganii au făcut revoluţia? Că alte rase n-am văzut pe-acolo. Dar mi-am revenit amintindu-mi că ţiganii au fost primii şi la jefuirea palatului de la Snagov, al lui Ceauşescu, după cum tot ei formau şi grosul forţelor revoluţionare din Bucureşti, care inspectau orice maşină în mişcare.
Aşadar, dragă Vasile, pe lîngă voi – cei care v-aţi riscat viaţa în luptă deschisă cu regimul ceauşist – s-au lipit atîţia nemernici încît voi aţi ajuns în netă minoritate. Din acest punct de vedere, e justă ideea de a-i scoate din pâine pe profitori. Numai că e imposibil de aplicat just – căci încercări au mai fost, începînd chiar din timpul guvernării CDR. Cum voi – revoluţionarii autentici – aţi ajuns cantitate neglijabilă înlăuntrul propriilor voastre organizaţii, este inevitabil ca voi să mai fiţi victime o dată. Cred că asta e vocaţia revoluţionarului român – de victimă, chiar şi a regimului la a cărui instaurare a pus sufletul, sîngele, viaţa.
Mulţi ştiu aspecte groteşti ale aplicării Legii Recunoştinţei – în forma ei iniţială, dată de Ilici. Pare-se că oricine-ar fi murit în acele zile, în Ro – fie şi de moarte bună – putea lăsa în urmă un certificat de martir al revoluţiei. Am cunoscut văduva unui astfel de martir. Omul era de serviciu, chiar de Crăciun, la unitatea sa (USS) ţinînd de CIE, uneva în buricul oraşului. A venit Miliţia, cu nişte civili vorbind englezeşte, şi a percheziţionat clădirea. Din cei doi ofiţeri de serviciu, unul s-a ascuns – şi a scăpat – iar altul a ieşit să-i întîmpine şi a fost arestat pe loc, legat de un copac din curte şi lăsat în grija unui miliţian înarmat de război. Care-a înnebunit subit şi l-a ciuruit pe prizonier. A fost nevoie de intervenţia Armatei pentru a-l potoli pe miliţian – prin împuşcare. La 7 ani de la-ntîmplare, amîndouă victimele tragic-absurdei întîmplări aveau morminte în Cimitirul Eroilor, din Şoseaua Viilor. Un mormînt era sigur gol – şi era destinat unei eventuale vînzări. Nu mai ştiu dacă s-a realizat comerţul fiindcă n-am continuat relaţia cu văduva aceea.
Altul a fost victima unui glonţ rătăcit – ieşise omul cu treburi, nu la revoluţie dar asta se-ntîmpla în Drumu Taberei, în ziele acelea de groază. Evident, familia sa beneficiază de dovada de urmaş al martirilor revoluţei.
O urmare plină de tîlc a aplicării Legii Recunoşineţi este aceea că, la peste 20 de ani de la revolţie, numărul beneficiarilor a tot crescut, în loc să scadă „naural”. O anomalie pe care orice guvernare ar trebui să o corecteze. Din păcate pentru toţi şi toate, actuala guvernare are diabolicul har de a face totul de o manieră atît de ruşionasă, încît jusitifică orice protest, pînă şi pe-al impostorilor care v-au copleşit, în ropriile voastre organizaţii.
InimaRea
iulie 20, 2011
Scuze pentru greşeliele de tastare din ultimul paragraf dar mi-a fost imposibil să le corectez – nu mă lasă softul, pare-se c-am depăşit numărul de semne alocate deşi nu-i pe undeva vrea atenţioare în acest sens.
vasilegogea
iulie 20, 2011
@InimaRea
Nu e nici o limita de „semne”! (cel putin la mine)
Ai dreptate in tot ce spui. Solutia, acum sta in aplicarea unei legi care exista! De ce nu se aplica? Domnul Boc ( un profesionist in jurisprudenta, nu?) de ce uita sa se uite inapoi la LEGE, si sa ceara din pozitia in care se afla DECONTAREA EXACTA A ACTIVITATII TUTURR COMiSIILOR care au verificat calitatea de luptatori in revolutie a unor cetateni romani? Pai, peste citeva luni sde va trezi (daca mai e prim ministru) cu un munte de procese la CEDO! Cine va plati? Cine a platit, de pilda, „eroarea” judiciara a celui care a executat vreo optsprezece ani de inchisoare nevinovat?
vasilegogea
iulie 21, 2011
Semnalez o foarte justă abordare a chestiunii (de altfel, consecventa, de mulţi ani) publicată pe blogul său (o adevărată enciclopedie a Revoluţiei române din Decembrie 1989) de Marius Mioc: http://mariusmioc.wordpress.com/2011/07/21/campania-impotriva-revolutionarilor-si-fatarnicia-politicienilor/ .
vasilegogea
iulie 26, 2011
@All
Nu pot sa nu consemnez aici ca l-am regasit pe Liviu Ioan Stoiciu, cel pe care il stiu de mult si l-am simtit aproape de mine si atunci cind era la sute de kilometri. Ca intotdeauna, in atitudinea severa dar corecta intr-o problema sensibila, pe care, desi ar fi avut dreptul s-o „personalizeze”, o trateaza impersonal si echidistant, fara, insa, a ascunde o justa optiune:
„Disperarea guvernului Băsescu-Boc, de a scoate bani din piatră seacă (venind vremea returnării împrumutului de 20 de miliarde de euro, de care s-a ales praful) e dată de gol și de tăierea anunțată a alocațiilor lunare ale celor cu certificat de revoluționar, care au ieșit în stradă și n-au murit sau n-au fost răniți. O prostie conspiraționistă, fiindcă românii umiliți de actualul guvern Băsescu-Boc atât așteaptă, o scânteie, să se revolte. Și scânteia asta ar putea veni de la huliții revoluționari, care ne-au adus pe cap, în posturile-cheie ale României, în ultimii 21 de ani, numai capitaliști hoți vopsiți, compromiși de comunism. Personal, am participat „pe linia întâi la Revoluție” și am refuzat certificatul de revoluționar (și toate avantajele acordate prin lege), nu am de gând să le iau apărarea tuturor șmecherilor care au format asociații de revoluționari și au sărutat papucii celor de la putere, din 1990 încoace. Dar acești revoluționari (verificați la sânge, dacă sunt sau nu revoluționari autentici, de aceeași putere de azi, împuținându-i) sunt în majoritate români de rând, care n-au alt venit decât alocația de revoluționar; dacă li se ia, își pot da foc liniștiți în piețele centrale ale orașelor-martir. Ei nu sunt profitori postcomuniști, cum li se spune, ci sunt merituoșii legali ai Revoluției. De ce are nevoie acest regim de noi sacrificii cu putere simbolică? Fiindcă totul trebuie făcut praf? Profitori sunt toți cei ce servesc acest regim Băsescu iresponsabil, inclusiv intelectualitatea care stă în genunchi în fața puternicilor zilei, trecători. Sigur, nu are nici o importanță dacă e comasat „institutul lui Iliescu, de cercetare a Revoluției” cu institutul de cercetare al lui Băsescu-Tismăneanu. Dar a lăsa fără alocație revoluționari onești, care n-au altă sursă de venit, e o provocare la o declanșare a unei noi revoluții (fie și una în genul mișcării Republicii de la Ploiești, din august 1870)? Și e degeaba.”
( In: http://www.jurnaluldevrancea.ro/opinii/liviu_ioan_stoiciu/5884-romanii_umiliti_de_actualul_guvern_basescu-boc_atat_asteapta_o_s.html)