"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri." (Regele Mihai I de România)
@Gabriela
Mulţumesc!
(Să-mi fie iertată preluarea personalizată a logo-ului GOOGLE dar, ca să fiu sincer, cînd am deschis dis de dimineaţă calculatorul m-am simţit ca un copil – aşa se întîmplă spre bătrîneţe! – şi mi-am spus că e special pentru mine! Chiar dacă e cu o zi întîrziere…)
Toți ne simțim copii la aniversare. Am remarcat că e cu o zi întârziere, dar gândurile bune și urările sunt binevenite oricând. Nu au nevoie de un timp anume pentru că ele își au locul în inima noastră. Încă o dată, vă urez La mulți ani, cu bucurie, împliniri, sănătate si oameni dragi aproape! 🙂
Povestile aveau nevoie de un “sediu central”….Cartea, biblioteca, spectacolul..etc….Acum, google aduce “sediile centrale” in “retea”…Atat de puternic ca nici nu e nevoie ca acel G sa fie mare ( adica Google, aici trebuie aratat cu degetul….)….La dvs. s-a cam grabit sa ne-aduca aminte ca si noi trebuie sa ne grabim sa nu intarziem la urcarea in trenul istoriei….Altfel vom ramane In drezina isteriei….
LA MULTI ANI !
( pe 7 a.c. august am organizat la Costanta seminarul public “Inovarea si dezvoltarea economica locala”. Stiu ca in 2014, la Conferinta publica despre interesul national in economie, dvs. ati fost “sediul central” pentru mine, ca organizator… )
Sa mergem mai departe pe alegoria CFR si mai ales pe cea a garii…..Cand la Simeria se va putea gandi si actiona ca la Gara de Nord, vom fi cu totii mai siguri de “sediile noastre centrale” ( la aceasta categorie, nu va ganditi la marmura de la Simeria si nici la boschetarii din Gara de Nord ) …Mi-a placut faptul ca intr-unul din documentele conferintei am aparut ca fiind de la “Centrul Local pentru Transfer Global”….Facusem in anul 2009 o “drezina” ca sa mai iau din forta Orient Expresului, sa mai ramana ceva din Romania si la Vest ( am adus atunci “la mare”, din Absurdistan, un podium de “premianti” : “ cel mai pro = Niels Schnecker , cel mai contra = Ilie Serbanescu, cel mai “S.F.” = Alexandru Mironov ) : …Ati citit cartea lui Ion Ratiu, “Politica pentru Occident “ ? “CFR-urile globale”, prin Orient Expres, o faceau de mult ( politica…)….”Ma omoram” atunci pentru Centrele Globale pentru Transferuri Locale ale marilor transnationale care doreau sa ne civilizeze cu profiturile facute in Romania…. Profituri asa de mari ca Microsoft a si putut dovedi ca avem o tara corupta…Ceea ce Olandejia a si salutat “schengeneste”….Stia ca doar pentru laleaua ei, aveam destula branza…
Mai e o alegorie, subsecventa ( de fapt, prima ii este subvsecventa ei…)…, dar acolo pana si CFR-ul tre’ sa aiba “sediul central” la Ministerul Transporturilor, acesta la Guvern,…si tot asa…Numai Romania n-ar trebui sa aiba vreun sediu central in alta parte…Din pacate, nu e sigura pe ea…Voi reveni cu aceasta alegorie
( sambata, 8 aug., am trecut pe Lipscani pe o straduta laterala si ma gandam ca seamana cu strada Sforii din Brasov….Ceva “sfoara” era pe-acolo, dar concret am dat peste SC TROCADERO SA – sediul central . Imediat m-am gandit ca, spre deosebire de SC TROCADERO, SC SOCOLA nu are nevoie de sediu central…SA-ul insa pare a fi acelasi…)…
P.S. Ati fost vreodata pe campia unde a fost tras pe roata Tanase Todoran ? Cum se ajunge acolo ? Nu ma refer la “tragerea pe roata”, unde raspunsul e simplu si amplu ilustrat. Ma refer la acea campie.
@Dezideriu Dudas
Locul tragerii pe roată „de sus în jos” a lui Tanase (Atanasie, Tănase) Todoran (Tudoran) a lui Dănilă din Bichigiu, sat aparţinător de comuna Telciu (12 noiembrie 1763) se află pe drumul ce duce de la Năsăud la Salva, pe platoul numit Mocirla, unde s-a declanşat şi revolta celui care servise în armata austro-ungară, sub comanda lui Pintea şi, după uciderea acestuia, în Moldova, sub Vodă Mihai Racoviţă. Am trecut de mai multe ori prin zonă, fie cu trenul, fie cu maşina.
Sper ca Dumnezeu, în lumina căruia străluceşte memoria martirului canonizat de BOR, să îngăduie ducerea la împlinire a unui pelerinaj excepţional pe acele locuri, pus în lucrare de Editura „Şcoala Ardeleană”, cu sprijinul autorităţilor locale şi cu participarea excepţională (o întoarcere la origini după treizeci de ani de exil!) a stră-strănepotului lui Tănase Todoran, Dorin Tudoran.
Despre biografia lui Tanase Tudoran, puteţi citi mai mult aici: http://media1.webgarden.ro/files/media1:4b6e859b1594a.pdf.upl/Cetatea%20Bihariei%20nr.%202%202006.pdf.
La multi ani cu sanatate!
Daca imi permiteti o indiscretie copilareasca – care este prajitura dvs. preferata? Daca am retinut bine undeva domnul Serban Foarta spunea ca printre preferate este dobosul. Dar din pacate noile retete din cofetarii sint cu margarina aceea cu grasimi hidrogenate, nu mai au gustul prajiturilor traditionale.
Toate cele bune!
@Dana Mara
Mulţumesc şi pentru urare, şi pentru întrebare! Din copilărie, mulţi ani, prăjitura preferată a fost cremschnitt-ul făcut de mama!
Asemenea, numai bine!
Gabriela
august 8, 2015
La multi ani!
vasilegogea

danaiana
august 8, 2015
La multi ani!
racoltapetru6
august 8, 2015
La mulți ani rodnici și fericiți!
vasilegogea
august 8, 2015
@danaiana
Mulţumesc!
vasilegogea
august 8, 2015
@racoltapetru6
Mulţumesc, Petru!
Marin Slujeru
august 8, 2015
LA MULȚI ANI!
Mihaela Kloos-Ilea
august 8, 2015
La mulți ani fericiți, cu sănătate și multe propoieziții inspirate la scara blocului!
O blocatară 🙂
vasilegogea
august 8, 2015
@Marin Slujeru
Mulţumesc, Poete!
vasilegogea
august 8, 2015
@Mihaela Kloos-Ilea
Vielen Dank!
podaru
august 8, 2015
la multi ani, vasile!
vasilegogea
august 8, 2015
@podaru
Şi ţie, bunicule, alături de feciori şi de nepoţică!
Catalin Bia
august 8, 2015
Multi ani cu sanatate si cu bucurii !
Gabriela
august 8, 2015
Toți ne simțim copii la aniversare. Am remarcat că e cu o zi întârziere, dar gândurile bune și urările sunt binevenite oricând. Nu au nevoie de un timp anume pentru că ele își au locul în inima noastră. Încă o dată, vă urez La mulți ani, cu bucurie, împliniri, sănătate si oameni dragi aproape! 🙂
Pop Emil
august 8, 2015
La multi ani!
vasilegogea
august 8, 2015
@Catalin Bia
Cel puţin la fel şi ţie, Cătălin!
vasilegogea
august 8, 2015
@Gabriela
Subscriu înmiit!
vasilegogea
august 8, 2015
@Pop Emil
Am înţeles! Să trăiţi!
Dorin Tudoran
august 8, 2015
La multi ani, copile!
vasilegogea
august 8, 2015
@Dorin Tudoran
Mulţumesc din inimă, frate al meu mai mare!
Anca Marin Butnarescu
august 9, 2015
La Multi Ani Fericiti! Sincere Salutari din departare!
vasilegogea
august 9, 2015
@Anca Marin Butnarescu
…depărtare relativă. Mulţumesc pentru gîndurile bune!
Anca Marin Butnarescu
august 9, 2015
@vasilegogea
Aveti dreptate! Acum totul este ”aproape” . Cu draga inima.
Dezideriu Dudas
august 9, 2015
Povestile aveau nevoie de un “sediu central”….Cartea, biblioteca, spectacolul..etc….Acum, google aduce “sediile centrale” in “retea”…Atat de puternic ca nici nu e nevoie ca acel G sa fie mare ( adica Google, aici trebuie aratat cu degetul….)….La dvs. s-a cam grabit sa ne-aduca aminte ca si noi trebuie sa ne grabim sa nu intarziem la urcarea in trenul istoriei….Altfel vom ramane In drezina isteriei….
LA MULTI ANI !
( pe 7 a.c. august am organizat la Costanta seminarul public “Inovarea si dezvoltarea economica locala”. Stiu ca in 2014, la Conferinta publica despre interesul national in economie, dvs. ati fost “sediul central” pentru mine, ca organizator… )
vasilegogea
august 9, 2015
@Dezideriu Dudas
Mulţumesc!
…”sediul central”…?!
E cam mult, nu sunt sigur nici de „sediul central” pentru mine însumi!
Dezideriu Dudas
august 9, 2015
Sa mergem mai departe pe alegoria CFR si mai ales pe cea a garii…..Cand la Simeria se va putea gandi si actiona ca la Gara de Nord, vom fi cu totii mai siguri de “sediile noastre centrale” ( la aceasta categorie, nu va ganditi la marmura de la Simeria si nici la boschetarii din Gara de Nord ) …Mi-a placut faptul ca intr-unul din documentele conferintei am aparut ca fiind de la “Centrul Local pentru Transfer Global”….Facusem in anul 2009 o “drezina” ca sa mai iau din forta Orient Expresului, sa mai ramana ceva din Romania si la Vest ( am adus atunci “la mare”, din Absurdistan, un podium de “premianti” : “ cel mai pro = Niels Schnecker , cel mai contra = Ilie Serbanescu, cel mai “S.F.” = Alexandru Mironov ) : …Ati citit cartea lui Ion Ratiu, “Politica pentru Occident “ ? “CFR-urile globale”, prin Orient Expres, o faceau de mult ( politica…)….”Ma omoram” atunci pentru Centrele Globale pentru Transferuri Locale ale marilor transnationale care doreau sa ne civilizeze cu profiturile facute in Romania…. Profituri asa de mari ca Microsoft a si putut dovedi ca avem o tara corupta…Ceea ce Olandejia a si salutat “schengeneste”….Stia ca doar pentru laleaua ei, aveam destula branza…
Mai e o alegorie, subsecventa ( de fapt, prima ii este subvsecventa ei…)…, dar acolo pana si CFR-ul tre’ sa aiba “sediul central” la Ministerul Transporturilor, acesta la Guvern,…si tot asa…Numai Romania n-ar trebui sa aiba vreun sediu central in alta parte…Din pacate, nu e sigura pe ea…Voi reveni cu aceasta alegorie
( sambata, 8 aug., am trecut pe Lipscani pe o straduta laterala si ma gandam ca seamana cu strada Sforii din Brasov….Ceva “sfoara” era pe-acolo, dar concret am dat peste SC TROCADERO SA – sediul central . Imediat m-am gandit ca, spre deosebire de SC TROCADERO, SC SOCOLA nu are nevoie de sediu central…SA-ul insa pare a fi acelasi…)…
P.S. Ati fost vreodata pe campia unde a fost tras pe roata Tanase Todoran ? Cum se ajunge acolo ? Nu ma refer la “tragerea pe roata”, unde raspunsul e simplu si amplu ilustrat. Ma refer la acea campie.
ozndebrasov
august 10, 2015
Să ai Viață!
vasilegogea
august 10, 2015
@Dezideriu Dudas
Locul tragerii pe roată „de sus în jos” a lui Tanase (Atanasie, Tănase) Todoran (Tudoran) a lui Dănilă din Bichigiu, sat aparţinător de comuna Telciu (12 noiembrie 1763) se află pe drumul ce duce de la Năsăud la Salva, pe platoul numit Mocirla, unde s-a declanşat şi revolta celui care servise în armata austro-ungară, sub comanda lui Pintea şi, după uciderea acestuia, în Moldova, sub Vodă Mihai Racoviţă. Am trecut de mai multe ori prin zonă, fie cu trenul, fie cu maşina.
Sper ca Dumnezeu, în lumina căruia străluceşte memoria martirului canonizat de BOR, să îngăduie ducerea la împlinire a unui pelerinaj excepţional pe acele locuri, pus în lucrare de Editura „Şcoala Ardeleană”, cu sprijinul autorităţilor locale şi cu participarea excepţională (o întoarcere la origini după treizeci de ani de exil!) a stră-strănepotului lui Tănase Todoran, Dorin Tudoran.
Despre biografia lui Tanase Tudoran, puteţi citi mai mult aici: http://media1.webgarden.ro/files/media1:4b6e859b1594a.pdf.upl/Cetatea%20Bihariei%20nr.%202%202006.pdf.
anamariadeleanu
august 10, 2015
La Multi Ani cu sanatate si cu bucurii!
vasilegogea
august 10, 2015
@ozndebrasov
Împreună, prietene!
vasilegogea
august 10, 2015
@anamariadeleanu
Mulţumiri deosebite!
Dana (Mara)
august 11, 2015