România „berarului” Caragiale văzută de Baronul Justus von Liebig

Posted on Septembrie 29, 2015

4



România sfârşitului de secol XIX în ilustratele baronului

Justus von Liebig

Preluare de pe blogul

logo-ps-principal_rgb_albastru-alb

cu amabilul acord al autoarei

*

„Nu e prima dată când calc pe lângă cărarea poveştilor săseşti, pentru a vă arăta feţe interesante ale României de azi ori de ieri. Mai mult de ieri. Colecţionar de ocazie, scotocesc tarabele târgurilor de vechituri din München, iar uneori curiozitatea îmi e răsplătită cu nimicuri înghesuite în albume prăfuite, care în ochii mei capătă frumuseţea unor chihlimbare (ca şi aici, de exemplu).

De data asta, am găsit seria de şase ilustrate pastelate care ne poartă prin România vremurilor lui Caragiale, văzută prin ochii industiaşului, inventatorului şi savantului german Justus von Liebig. În mod surprinzător, seria de ilustrate colorate face parte dintr-o ingenioasă campanie de marketing la un produs cât se poate de inovativ în acele vremuri, înlocuitor de carne devenit nu altul decât banalul adaos pentru mâncăruri cunoscut astăzi ca vegeta.”

*

povec899ti-sc483sec899ti0020

*

povec899ti-sc483sec899ti0016

*

povec899ti-sc483sec899ti0017

*

povec899ti-sc483sec899ti0019

*

povec899ti-sc483sec899ti0021

*

povec899ti-sc483sec899ti0022

*

povec899ti-sc483sec899ti0018

Verso-ul uneia dintre ilustrate

*

România lui Liebig

„România lui Liebig e un ținut provincial, dionisiac, pastelat şi pestriţ. Ca şi cum ar fi surprinsă în zi de sărbătoare prelungită, ţara se întreţine în taifasuri, dănţuieşte sprintenă, forfoteşte pe la târguri, ţine isonul înalţilor prelaţi. En Roumanie, flăcăii căliţi salvează crucea de Bobotează din Dâmboviţa îngheţată, de Sfânta Maria, jupânii cucernici şi cucoanele gătite după moda de la Paris se întrec în discuţii şi donaţii în curtea mănăstirii de la Sinaia, negustorii se tomnesc la piaţa de struguri, de la care se întorc în şarete purtate năvalnic de bidivii, apoi se învârt ameţiţi de ritmul lăutarilor în hore cu foc. Ţiganii, plastic şi politically correct numiţi boemi (despre care aflăm că erau cca 200.000 în Vechiul Regat şi de cinci feluri: lingurarii, ursarii, aurarii, lăutarii şi căldărarii – fumează aşezaţi turcește ori ţopăie desculţi în jurul focului. Tot din aceste explicaţii aflăm că România, aşa cum era la sfârşitul de secol XIX, era o ţară prin excelenţă viticolă, că mănăstirile erau spaţii ospitaliere, dar care nu refuzau niciodată donaţiile generoase ale boierilor, că rar în lume se pomenesc atâtea căruţe şi atelaje, cu care se plimbă mai toată lumea, indiferent de statut.”

*

Citeşte toată această interesantă „poveste săsească” despre lumea românească din secolul XIX, cu un simplu click, aici:

http://povestisasesti.com/2015/09/28/romania-sfarsitului-de-secol-xix-in-ilustratele-baronului-justus-von-liebig/

*

Anunțuri