ADEVĂRATA ÎNTOARCERE A LUI ULISE
De îndată ce Ulise debarcă, în miezul zilei, pe țărmul iubitei lui insule, Ithaca, o porni vioi spre Cetate. Dar vestea întoarcerii lui ajunse mai repede decît el la credincioasa și neînduplecata lui soție, Penelopa.
Îl aștepta în fața porților:
– O, tu, Ulise, nu vei intra așa cum te arăți în clipa aceasta în Cetate. Nu vezi ce umbră grozavă tragi după tine? Vei aștepta în afara zidurilor să apună soarele, să vină noaptea și abia apoi vei intra, doar tu, cel care a plecat! Căci pe acela îl aștept.
A stat cît a stat istețul Ulise pe sub zidurile Cetății. Apoi, s-a apucat să-și fixeze umbra în țăruși groși, de lemn. Și, vînjos cum era, pînă la apus a terminat de bătut în pămînt colosala-i umbră, acoperind-o, practic, sub o schelărie care a luat forma unui cal. Și a intrat în Cetate. I-au fost spălate picioarele de colbul drumului și trupul de sarea mării. S-a culcat mulțumit.
Dimineața următoare a ieșit pe zidul Cetății și și-a privit de sus scheletul de lemn al umbrei. Îi crescuseră două aripi înfrunzite, de măslin de-o parte și de alta a trupului. Foșneau aproape imperceptibil sub adierea brizei ce venea dinspre Marea Ioniană…
*
Gogea's Blog 
magda ursache
august 11, 2019
Așadar nu poți reveni în Ithaca ta decât dacă îți ascuzi umbra sau …sari peste ea. magda u.
Liviu Antonesei
august 11, 2019
Frumos. Mulțumesc, Vasile.
vasilegogea
august 11, 2019
@magda ursache
Îndeobște, autorul nu explică „ce-a vrut să spună” dar, de data asta, sunt ispitit să încalc această cutumă.
În cazul nostru (ho(lo)meric), Ulise nici nu-și ascunde umbra, nici nu sare peste ea. O fixează în fața porților Cetății lui. Ca o barieră ce se deschide (parafrazez după Noica, din „Logica lui Hermes”): dintr-o formă a memoriei unui război, ea se metamorfozează într-o formă a regăsirii păcii.
Desigur, ar mai fi și altele de spus…
Mihaela Stroe
august 11, 2019
Mare lucru umbra! Că e bătută în țăruși, ori „furată” și prinsă în zid(ire) nou(ă)… Și Vitoria Lipan zicea că „nimeni nu poate sări peste umbra lui”. Sau umbra „sărmanului Dionis”…
Frumoasă metamorfoza umbrei umane în cal înaripat, cu aripi înfrunzite și foșnitoare, de măslin! Foșnetul ușor mi-a amintit o imagine auditivă din proza lui Darie Magheru: „cum ar susura catifeaua, dacă ar fi lichidă”… Deși cred că sunetul de aici e mai degrabă ca „susurul” mătăsii…
Mulțumesc,
MMS
vasilegogea
august 11, 2019
@Mihaela Stroe
Mulțumesc și eu pentru aceste deschideri!
Constantin Arcu
august 11, 2019
Pot fi găsite interpretări, însă nota din „jurnalul duminical” oferă o imagine superbă. Foarte frumos!
vasilegogea
august 11, 2019
@Liviu Antonesei & @Constantin Arcu
Mulțumiri!
ontelusdangabriel
august 11, 2019
Homer, ,,Odiseea”, traducere G. Murnu, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959, p. 477: ,,Treziți din somn, de la palat veniră/ Dumnezeiescul cântăreț și Medon/ Și steteră în mijlocul mulțimii/ Și uluit rămase fiecare,/ Iar Medon cuvântă așa-adunării: «Itacieni, voi dați-mi ascultare./ Să știți că tot ce-a izbândit Ulise/ Nu-i peste voia zeilor. Eu însumi/ Cu ochii mei văzui cum sta alături/ De el un zeu asemenea lui Mentor./ Aici ieșea înaintea lui și-ntr-una/ L-îmbărbăta, aci da buzna-n sală/ La pețitori și-i îmbulzea, iar dânșii/ Cădeau polog». Acestea zise Medon/ Și ei de frică toți îngălbeniră.”
Coande
august 11, 2019
Desigur, ar fi si faptul ca a renunta la umbra de dragul unei femei inseamna a renunta la alter-egoul tau, un fel de sine a ta profunda pentru ceva mai terestru.
Dar poate ca iubirea de sotie merita…
vasilegogea
august 11, 2019
@ontelusdangabriel
…„Murnu homeridul”…
vasilegogea
august 11, 2019
@Coande
Dar n-a „renunțat” la umbră, și chiar dacă „citești” astfel textul meu, n-a făcut-o „de dragul unei femei” ci, pentru pacea Cetății lui!
„De dragul unei femei” (Penelopa) el s-a luptat cu „pețitorii”, făcîndu-i să „cadă polog” (adică precum brazda de iarbă sub coasă).
Mircea Pora
august 11, 2019
Mai sunt şi lucruri, cu adevărat frumoase. Răspunsurile sunt pline de interpretări încât nu mă mai lansez şi eu cu ale mele. Cu adevărat, pentru menţinerea unui tonus, a disponibilităţilor de interpretare,e nevoie de relecturi. Volumul în cauză l-am împrumutat cuiva care nu mi la mai restituit. Trebuie să-mi procur altul, să mă pun pe speculaţii căci cine ştie ce mai vine.
vasilegogea
august 11, 2019
@Mircea Pora
Dragă Mircea,
dacă tot te decizi să-ți procuri (încă o dată) marele poem al lui Homer, îți semnalez că poți găsi ediția din 1924, de la „Cultura națională”, online, aici: https://www.okazii.ro/odisea-cultura-nationala-1924-in-romaneste-de-george-murnu-homer-a203823164?icid=CS11.P.VZ.04.15&ibid=pp_expirat%5B203823164%5D.
Valentin Lustig
august 11, 2019
Aceasta ”Recitire” a Odiseei precum si comentariile voastre imi trezesc o amintire pe care imi
permit sa v-o impartasesc: luati-o drept o variatiune pe tema.
Cu cativa ani in urma am vizitat pe Lago Maggiore, in partea nordica, elvetiana a acestuia,
insula Brissago. Dupa nenumarate vicisitudini insula fusese deschisa publicului si transformata
in intregime intr-o gradina botanica. Cineva a avut splendida idee de a plasa discret printre
copaci si flori placute cu citate din caietele lui H.P.Lovecraft. Pe una dintre ele era scris:
Insula vrajita, pe care razele lunii creeaza umbre de lucruri nevazute… ( Enchanted island,
on which the moonrays cast shadows of things unseen…)
Port de atunci in mine ideea pentru un tablou. Am de-acum titlul: PETER SCHLEMIHL LA
BRISSAGO.
Peter Schlemihl este perfectul contrariu al lui Ulise din ”Recitirea” ta, Vasile. Pentru Peter
Schlemihl, omul fara umbra, mantuirea inseamna redobandirea propriei sale umbre. O cauta
peste tot, o viata intreaga – in zadar!
Dar nu se resemneaza! Aude de Brissago si iata-l pe insula, noaptea, singur la lumina lunii,
contempland o umbra fara stapan, incercand in mod patetic sa-si potriveasca picioarele in asa
fel incat umbra aceea sa para a fi, chiar daca numai pentru o clipa, propria sa umbra.
Dar silueta umbrei nu corespunde catusi de putin cu silueta lui Schlemihl…
”Nu face nimic!” – isi zice disperatul, neresemnatul, nemantuitul Schlemihl. ”Daca nu se poate
altfel, atunci macar asa, un astfel de simulacru e mai bine decat nimic…”
Pana azi nu am realizat tabloul, pentru ca nu am putut sa ma hotarasc ce forma sa dau umbrei
din Brissago. Cine stie, poate ca solutia problemei se afla in aceasta ”Recitare” a Odiseei,
si ca umbra trebuie sa fie cea a unui cal troian inaripat, cu aripi din ramuri de maslin:
promitatoare, aducatoare de pace…
vasilegogea
august 11, 2019
@Valentin Lustig
Mulțumesc, dragă Valentin, pentru această parabolă plină de miez.
IO Flavius
august 12, 2019
Seara… bună… cu o veste, din păcate tristă…
Altfel, toate cele bune! Mă înclin.
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=ultora_local&s_id=193151
vasilegogea
august 13, 2019
@IO Flavius
Da, foarte tristă… Mircea Sevaciuc, pe care îl consideram în acele zile de început de an 1990, cînd alături de el și de alți 20 de mebri am fondat primul sindicat independent anticomunist „Mișcarea 15 Noiembrie”, un echivalent al lui Lech Walensa în România. Am trăit și împărțit cu el cîțiva ani de luptă, speranțe și deziluzii, bucurii și suferințe, solidarizări și demonizări, victorii și înfrîngeri, solidarități și diferențieri…
Brașovul devine tot mai mult, pentru mine, un cimitir…
A rămas, însă, pînă la urmă un camarad de nădejde, un caracter puternic și un luptător neobosit…
Nu pot evoca în aceste clipe triste tot ceea ce ne-a unit în mod fundamental, esențial, nici ceea ce ne-a separat, uneori, accidental…
A lăsat o carte fundamentală despre acei ani: „15 Noiembrie 1987. Ziua Demnității”. Îl regăsim acolo întreg, cu convingerile lui, cu îndoielile lui, cu lupta lui…
Dumnezeu să-i dea pacea mult meritată! Iar familiei, putere sufletească!
IO Flavius
august 13, 2019
Dumnezeu să-l odihnească… 😦