Dorin Tudoran-65. Vladimir Tismăneanu-6o

Posted on iunie 30, 2010

11



       Este incredibil, dar Dorin Tudoran împlineşte azi 65 de ani! Nu poate fi un prilej mai bun pentru omagierea prieteniei decît aniversarea prietenului (sau prietenilor). Prietenia ca dar, nu ca dat. Ca pom roditor, iar nu ca fruct perisabil. Ca solidaritate bogată şi nu complicitate săracă. Prietenia care, singură, poate fi învingătoare chiar şi atunci cînd prietenul este înfrînt. Prietenia izbăvitoare, dar şi instanţă severă şi iertătoare în acelaşi timp. Prietenia care – dacă ai acest noroc rar – vine peste tine ca o ploaie peste un ogor însămînţat dar însetat. Sunt unul dintre fericiţii care s-au bucurat în viaţa lor, de cîteva ori, de asemenea daruri. Şi sunt, uneori nu în măsura în care poate s-ar cuveni, recunoscător. Dar recunoştinţa mea e încă, simt asta, neştiutoare şi slabă. Uneori, nechibzuit înturnată. Iată, acum, în aceste clipe cînd scriu aceste rînduri pentru Dorin Tudoran, nu pot să uit că peste patru zile va fi un alt prilej de oficiere a tainei prieteniei: Vladimir Tismăneanu împlineşte 6o de ani! Şi mă gîndesc să-i adun pe amîndoi, încă o dată, într-o unică şi sublimă clipă a (cel puţin) ecoului armoniei calme din alţi ani. Din alte veri. În care, evident, cel însetat am fost eu. Cum uneori o singură fotografie „salvează” mai mult decît  „un film” întreg, şi, cum se întîmplă să am, cred, tocmai acea fotografie o postez acum, dacă vreţi ca o jertfă pe altarul prieteniei:

Ne aflăm, aici, toţi trei „sosiţi” pe „drumuri” diferite într-un acelaşi punct „de plecare”: la Timişoara, în faţa locuinţei pastorului Laszlo Tokes. În urmă cu douăzeci de ani. De aici înainte, fiecare avea să-şi aleagă, din nou, „drumul” dar şi însoţitorii. Pe unul îl aştepta Ithaca, pe altul Theba…

        La Mulţi Ani! fiecăruia în parte şi împreună.

         Vreau să închei acest „medalion” cu cîteva rînduri din ultimele pagini ale ultimei cărţi publicate de Dorin Tudoran în ţară, înainte de exilare, anume Adaptarea la realitate, Edit.Dacia, 1982, (capitolul Democraţia realităţii).

         „Deocamdată, printre ideile mele fixe este şi aceea cu privire la exemplara democraţie a realităţii. Ea se oferă, în egală măsură, oricărei priviri, ochi. <<Fără îndoială, scrie în carte, că e mult mai plăcut şi mai onest să te conduci cu proprii ochi decît cu ai altora, şi un om cu buni nu-i va închide niciodată şi nici n-o şi-i scoată, în speranţa că o să aibă cine să-l conducă.>> Dar cum realitatea are obiceiul de-a nu fi întotdeauna veselă şi cum nici nu-mi plac citatele trunchiate, să vedem cum se încheie aceste rînduri. Deci:<<cu toate acestea, aşa se întîmplă aproape întotdeauna>>.

         Totuşi, realitatea nu cere să fie citită într-un singur fel. Măcar din cochetărie (o realitate, două realităţi!) nu-i place să se acrediteze despre ea o singură imagine. Nu seamănă deloc cu acele fanate stele de cinema ce-şi exhibă, decenii la rînd, aceeaşi fotografie retuşată. Realitatea îşi priveşte cu îngăduinţă şi plăcere (nu inteligenţa-i lipseşte) toate ipostazele sub care suntem capabili s-o descifrăm: realitate obiectivă, subiectivă, infrarealitate, micro şi macrorealitate, supra şi hiperrealitate, etc. Nefericirea e că pentru unii realitatea a devenit de-un singur fel: o pîine bună de mîncat, o vacă bună de muls. Cu alte cuvinte – o afacere.

          Deveniţi peste noapte Doctori în Realitate, ei numesc astfel – Realitate – doar ceea ce trăiesc ei, doar cum vor să-i facă pe ceilalţi să trăiască, doar ce şi cum văd, simt, visează ei. Aceşti „docenţi” îşi încep mai toate frazele astfel: „Adevărata realitate este…” Bravo! 

          (…)

          Deşi vorbeam la început de exemplara democraţie a relităţii, nu voiam să insinuez că ea, realitatea, se dezinteresează de adevărul ei. Dimpotrivă. Nuanţele servesc şi nu trădează esenţialul. Orice ar face Doctorii noştri în realitate, o tragedie rămîne o tragedie, şi un triumf – un triumf. A vorbi la fel despre amîndouă, sau a vorbi despre una numind-o pe cealaltă e o crimă morală.”

Posted in: Anamnesis