Recitiri din Eminescu (IV). „Geniile universale” şi banul public

Posted on iunie 16, 2011

4



       Concepţia despre geniu – în sens cultural, artistic – a lui Eminescu o putem „citi” în poeziile sale şi în proza lui literară. Dar, iată marele poet identifică în epocă şi altfel de „genii”. Şi se ocupă de ele, unde altundeva decît în Timpul. Astfel, la 18 mai 1880, Poetul constată că societatea românească era înţesată de un mare – chiar prea mare – număr de „genii universale„. Ce sunt aceste specimene umane? Sunt indivizi care ocupă cîte 4-5 funcţiuni publice. Or, scrie Eminescu:

       „O însărcinare publică, o funcţie e, prin natura ei, atît de grea încît absoarbe toată activitatea unui om onest.”

       Să fie acest fapt o dovadă de extraordinară capacitate de muncă ori supradotare?”  Nici vorbă, căci, mai degrabă decît

       „o iubire de muncă mai mult decît americană”,

acest cumul se dovedeşte a fi

        „o dovadă de egală inacapacitate în toate ramurile, unită cu tendinţa de-a-şi crea din bugetul statului resurse pentru un trai aristocratic şi cu cea, şi mai periculoasă, de-a privi funcţiunile statului sau ale altor aşezăminte ca pe nişte sinecure.”

        Au dispărut ori s-au împuţinat, măcar, aceste „genii” în zilelel noastre? Nicidecum. În acest domeniu „forţa creatoare” a naţiunii pare inepuizabilă. Acum, pe lîngă funcţiunile publice ale „tinerei noastre democraţii”, genialoizii noştri funcţionari mai au şansa „patriotică” de a cumula o tot mai stufoasă schemă de funcţiuni… europene. În entuziasmul general al integrării europene, mai înainte ca românii să devină cetăţeni egali ai unei Europe unite şi prospere, ei vor trebui să întreţină din impozitele şi taxele plătite de ei o întreagă armată de eurobirocraţi. Fără-ndoială, „geniali” şi ei.

         Pentru că, în continuare, nu de „genii” duce lipsă România, ci de caractere!

         (Extras din volumul Vasile Gogea, (Re)citindu-l pe Eminescuz.În umbra Timpului, Editura Charmides, 2000)