STAREA DE SPIRIT ÎNAINTE DE CATASTROFĂ
Cine ar crede că în acest oraș care nu era sigur de ziua de mîine a încetat orice activitate intelectuală ar greși cu desăvîrșire. Dimpotrivă, niciodată activitatea de școală, producția de cenaclu nu fusese mai vie.
Există o explicație a acestei stări de spirit care ar putea fi socotită curioasă. Încetul cu încetul, în noua concepție a ecumenicității bisericii, a civilizației, a artei, lumea oarecum se desprinsese sufletește de aceste ziduri vechi care vor fi curînd escaladate de ienicerii cuceritorului turc. Constantinopolul era o locuință, nu mai era o patrie. (Subl. m. V. G.) Mai trăiau aici cîțiva [cărturari] pe lîngă un împărat, care era iubit ca bunul bătrîn Manuil, un om al cărții și el, un membru al tagmei lor, un fel de ”rege René ”, și în amintirea sa ei rămîneau – ca devotatul Phrantzes – și pe lîngă fiii săi care meritau mai puțin să fie serviți. Despre acești oameni ne vom ocupa mai întîi. Dar de cînd Manuil Chrysoloras a profesat la Florența, plătit de Republică, și de cînd alți [greci] se aflau la Veneția sau colindau fără grijă prin Italia, oamenii din Bizanț se simțeau la ei acasă și dincolo de marginile lor, peste tot unde era înțeles și prețuit acest elenism, căruia erudiții stilului îi consacraseră – mai degrabă decît formei politice trecătoare și instabile – întreaga lor viață.
Ei au religia gramaticii și uneori cultul discret al gîndirii. Niciodată în adevăr ”stilul bun” nu fusese cu atîta generozitate la îndemîna tuturor ca în această primă jumătate a secolului XV care a precedat pierderea Constantinopolului și a Moreei. Toți scriu bine, și scriu la fel; Marcu Eugenikos, Ioan Dokeianos, George Scholaris, un Mihail Apostolis, un Matei Kamariotul, slujbaș la patriarhie, un Manuil de Corint, un George Amiroutzes și chiar cei mai mari: un Bessarion, un Gemistos Plethon. Și tot ce scriu ei este de un gol absolut (Subl. m. V. G.); nici o aluzie la un eveniment istoric, nici o notă reală de viață contemporană. Singurul folos pentru alții decît gramaticii constă în numele care se succed, în dedicările acestor produse ale unei retorici care inspiră silă prin însăși perfecțiunea sa. Ei sînt în majoritate străini de viața politică, în afară de vreo misiune, ca aceea a lui Maxim Planude la Veneția la sfîrșitul secolului al treisprezecelea și începutul celui următor.
_______________________
(Fragment din Nicolae Iorga, ISTORIA VIEȚII BIZANTINE. Imperiul și civilizația. După izvoare, Traducere Maria Holban, Editura Enciclopedică Română, București, 1974, Cartea a III-a, Capitolul V, paragraful VI, pp. 579-580.)
*
Ion Ionescu
iunie 23, 2016
…ar trebui sa (re)citim si ”Bizant dupa Bizant”, tot de Iorga si sa vedem unde ne aflam noi? Poate cu ajutorul D.lui Prof. Mircea Muthu, ma refer la lucrarea D.sale ”Balcanismul literar românesc”.
vasilegogea
iunie 23, 2016
@Ion Ionescu
Da, n-ar fi rău deloc!
Dezideriu Dudas
iunie 23, 2016
„Fraieri” turcii ( in sens dorintudorian…, scriu asa, ca sa nu “dea…”, daca se supara…). Daca invatau trecerea de la “golul absolut” al lor ( dupa cum scrie Iorga, “mostenit”….) “la infinitul zero” al occidentalilor ( Coca Cola, “prima pe ramura”….) aveam acum organizare tip sultanat la NATO….Doar daca nu cumva s-a (si) facut transferul in sens invers….
vasilegogea
iunie 23, 2016
@Dezideriu Dudas
Deduc sugestia unui mot-valise interesant: sultaNATO !
Porumb
iunie 23, 2016
Ma intreb daca goliciunea preocuparilor de atunci era arta pentru arta? Sau era reactie (Pro? Contra?) la cosmopolitism?
vasilegogea
iunie 23, 2016
@Porumb
Iorga pare a vrea să spună că era o consecință a ”ecumenismului” generalizat. O ”globalizare”, la data aceea doar mediteraneană. (Risc! nu sunt istoric, cu atît mai puțin bizantinolog…)
Dezideriu Dudas
iunie 23, 2016
Dom’Vasile, m-ati omorat ! Daca SultaNATA ( „sultaNATO” ar fi un fel de adresare ireverentioasa….) e nevasta lu’ SultaNATU’ ( daca i se adreseaza cineva „sultaNATO”, ar fi un fel de „fătălău”….- Nicicum nu-i bine cu sultanii ‘istia, ‘le-ar Sulimanu’……), nu mai „avem scapare” ! Inconstienti, ca pana-acum, „scapam” macar in mintea noastra….
P.S. Nu mai scriu de „sultă” ca ar trebui sa ne luam conced’ cu totii pentru dezbatere….
vasilegogea
iunie 23, 2016
…nu ne-ar strica un pic de conced’ nici nouă… da’ nu-i bine să doarmă în același timp și parliamentu, și boboru!…
anonim
iunie 28, 2016
A inceput cu o capitala care a radiat si a sfarsit ca un guvernamant meschin, deloc intamplator.