Recitiri necesare: Din ”Istoria vieții bizantine” de Nicolae Iorga

Posted on Iunie 23, 2016

9



STAREA DE SPIRIT ÎNAINTE DE CATASTROFĂ

5fe04db9cc84c04a345f6c1c50c8346a-5019123-1000_1000

       Cine ar crede că în acest oraș care nu era sigur de ziua de mîine a încetat orice activitate intelectuală ar greși cu desăvîrșire. Dimpotrivă, niciodată activitatea de școală, producția de cenaclu nu fusese mai vie.

       Există o explicație a acestei stări de spirit care ar putea fi socotită curioasă. Încetul cu încetul, în noua concepție a ecumenicității bisericii, a civilizației, a artei, lumea oarecum se desprinsese sufletește de aceste ziduri vechi care vor fi curînd escaladate de ienicerii cuceritorului turc. Constantinopolul era o locuință, nu mai era o patrie. (Subl. m. V. G.) Mai trăiau aici cîțiva [cărturari] pe lîngă un împărat, care era iubit ca bunul bătrîn Manuil, un om al cărții și el, un membru al tagmei lor, un fel de ”rege René ”, și în amintirea sa ei rămîneau – ca devotatul Phrantzes – și pe lîngă fiii săi care meritau mai puțin să fie serviți. Despre acești oameni ne vom ocupa mai întîi. Dar de cînd Manuil Chrysoloras a profesat la Florența, plătit de Republică, și de cînd alți [greci] se aflau la Veneția sau colindau fără grijă prin Italia, oamenii din Bizanț se simțeau la ei acasă și dincolo de marginile lor, peste tot unde era înțeles și prețuit acest elenism, căruia erudiții stilului îi consacraseră – mai degrabă decît formei politice trecătoare și instabile – întreaga lor viață.

       Ei au religia gramaticii și uneori cultul discret al gîndirii. Niciodată în adevăr ”stilul bun” nu fusese cu atîta generozitate la îndemîna tuturor ca în această primă jumătate a secolului XV care a precedat pierderea Constantinopolului și a Moreei. Toți scriu bine, și scriu la fel; Marcu Eugenikos, Ioan Dokeianos, George Scholaris, un Mihail Apostolis, un Matei Kamariotul, slujbaș la patriarhie, un Manuil de Corint, un George Amiroutzes și chiar cei mai mari: un Bessarion, un Gemistos Plethon. Și tot ce scriu ei este de un gol absolut (Subl. m. V. G.); nici o aluzie la un eveniment istoric, nici o notă reală de viață contemporană. Singurul folos pentru alții decît gramaticii constă în numele care se succed, în dedicările acestor produse ale unei retorici care inspiră silă prin însăși perfecțiunea sa. Ei sînt în majoritate străini de viața politică, în afară de vreo misiune, ca aceea a lui Maxim Planude la Veneția la sfîrșitul secolului al treisprezecelea și începutul celui următor.

_______________________

(Fragment din Nicolae Iorga, ISTORIA VIEȚII BIZANTINE. Imperiul și civilizația. După izvoare, Traducere Maria Holban, Editura Enciclopedică Română, București, 1974, Cartea a III-a, Capitolul V, paragraful VI, pp. 579-580.)

*

Anunțuri
Posted in: Anamnesis