Un adevărat „poet martirizat” este Sergiu Mandinescu. A trăit doar 38 de ani (1926-1964), din care 14 prin temniţele comuniste româneşti (1949-1963). Datorăm aceloraşi fraţi gemeni, Eugen şi Tiberiu Luca, pe care i-am evocat în prezentarea la poemul Torquemada către curteni de Ion Omescu, şi poemul de mai jos (de fapt, un fragment, cum mi-a mărturisit Tibi Luca), memorat la Gherla. L-am publicat prima dată, în revista ASTRA, nr. 228/1991. Cum, însă, nu l-am regăsit în antologiile de „poezie carcerală” pe care le-am avut la îndemînă, îl postez şi aici. Forţa lui expresivă excepţională sper să aibă şi un efect „terapeutic” într-o lume ale cărei speranţă şi credinţă sunt tot mai subţiate. În lipsa unui „chip” al poetului, citez un fragment din medalionul pe care compozitorul Leonid Gheorghian (fost coleg de liceu cu poetul, dar – îmi pare – trecut şi domnia sa prin „golgota” spaţiului carceral românesc, în prezent trăind pe alte meridiane) i l-a dedicat lui Sergiu Mandinescu la 44 de ani de la stingerea sa (din New York Magazin, nr.579/2008):
„Poeziile lui Mandinescu au început să fie cunoscute mult după moartea prematură a poetului. Nici nu putea fi altfel. În cei 14 ani de închisoare ca deţinut politic (1949 – 1963: Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud etc.) nu putea scrie poezii. Acolo, pentru un petec de hârtie de mărimea unei foiţe de ţigară, erai maltratat şi ţinut zile întregi dezbrăcat în celula neagră, fără pat şi fără raţia de mâncare. Pentru recitarea unor poezii compuse în închisori (spun “compuse” pentru că nu puteau fi scrise), s-au dat condamnări de la 10 la 25 de ani, difuzarea lor se pedepsea cu muncă silnică pe viaţă, iar pentru trecerea lor în lumea liberă s-au născocit “comploturi” soldate uneori cu condamnarea la moarte. Cu toate acestea, în închisori s-au născut poezii. Scrise “în cap”, pe săpun sau pe fundul gamelei, erau învăţate de deţinuţi şi răspândite oral – în închisoare sau în afara închisorii – atunci când deţinuţii erau mutaţi în altă închisoare sau erau liberaţi. “Poezia concentraţionistă, ca dimensiune şi valoare literară, este un fenomen românesc unic în lume” (Zahu Pană, în prefaţa volumului “Poezii din Închisori” , 1982, Canada). Abia după ce a fost liberat din închisoare, Mandinescu şi-a putut scrie poeziile concepute în cei 14 ani de detenţie. La doar un an după liberare, el a murit, fără să fi avut mulţumirea de a-şi vedea publicate poeziile. Toate încercările şi demersurile renumitului lingvist Cicerone Poghirc, fostul său coleg de clasă la Liceul Militar “Mihai Viteazul” din Timişoara, de a scoate la lumină sutele de poezii scrise de Mandinescu au eşuat. Comisia de specialişti, întrunită în acest scop, a apreciat valoarea unora dintre poeziile sale ca fiind “de nivelul unor poezii ale lui Eminescu, dar, pentru moment, nu se pot răspândi creaţiile unui fost deţinut politic” (Prof. Dr. Cicerone Poghirc, Centre Roumain de Recherches, declaraţie la L’Academie de Paris).”
Gogea's Blog 
I.Ionescu
iulie 13, 2010
Foarte frumos poem. Ultimele doua versuri spun ceva despre puterea credintei si am vazut asta si la campionatul mondial de fotbal! Am mai citit de Sergiu Mandinescu „simfonia culorilor”, intr-o antologie alcatuita de o autoare tinara. Felicitari pentru „anamnesis”!
vasilegogea
iulie 13, 2010
@I.Ionescu
Interesanta „actualizare”. Va referiti, desigur, la „Antologia poeziei carcerale” realizata de Ioana Cistelecan,si aparuta la Editura Eikon, in 2006.
Fulcanelli
iulie 13, 2010
Nu îndrăznesc mai mult de o trimitere către o succesiune de imagini care mă obsedează și care până într-un punct se potrivesc destul de bine scriiturii
Dorin Tudoran
iulie 13, 2010
@ Vasile Gogea
„Chiar dacă Indii nu există,
Cerul le va crea pentru credinţa ta!”
Un Presedinte, Prim ministru ori Secretar general nu ar fi putut spune asa ceva. Asta nu inseamna ca vreau sa subminez Republica Apostolica in favoarea monarhiei…
vasilegogea
iulie 13, 2010
@Dorin Tudoran
Daaa, s-a vazut si la Cupa mondiala: a fost, acolo, Regina?
vasilegogea
iulie 13, 2010
@Fulcanelli
Pai, tocmai asta-i mesaju’, domnule profesor: sa indraznim! Dar, comentariul muzical este, intr-adevar, „armonic”. Va multumesc!