Oameni și cîini la Caracal

Posted on august 24, 2019

1



Cu doi ani în urmă postam pe Gogea’s Blog un articol cu acest titlu. Îmi fusese inspirat de un interviu al primarului din acest oraș, publicat de cotidianul Adevărul Caracalean (!), descoperit din întîmplare la această adresă electronică: http://www.adevarulcaracalean.ro/liviu-radu-edilul-caracalean-rog-oamenii-sa-nu-mai-puna-custi-pe-langa-blocuri-in-parcari-sau-pe-spatiul-public-pentru-ca-acest-lucru-contravine-legii/. (Între timp, a dispărut de pe net, așa cum a dispărut și adevărul din Caracal!)

În acest interviu, primarul caracalean comunica opiniei publice o opinie a domniei sale în legătură cu o problemă ce preocupa mica, dar – vai – celebra, urbe: „Legislația în vigoare permite câinilor și oamenilor să aibă aceleași drepturi.”

Declara primarul Liviu Radu:

„În urmă cu două săptămâni Primăria a semnat un contract cu un adăpost de câini din altă localitate decât cele învecinate pentru prinderea a 450 de câini până la sfârșitul anului. Nu s-a putut mai mult pentru că și adăposturile de câini au niște reguli și norme specifice. Adăpostul respectiv avea posibilitatea să adopte doar acești 450 de câini.”

Și:

„Suma alocată este de 281 RON pentru fiecare câine luat din orașul nostru care înseamnă servicii canine. Responsabilitatea noastră este să urmărim ca această firmă să-i prindă și să-i ridice de pe străzi și un reprezentant al nostru de la Primărie merge la firma respectivă și supraveghează să i se facă tratamentul specific și apoi nu ne mai interesează. Adică acel câine nu se mai întoarce în orașul nostru. De fapt, acesta este și interesul nostru. Sunt un om optimist și sper ca aceste lucruri se vor rezolva, numai că o să dureze câteva luni până când în orașul nostru nu o să mai fie nici un câine.”
*
Acum, după doi ani, și după tot acest reality show serial de groază transmis în direct de aproape toate televiziunile din România, amintindu-mi de o colecție de „cărți” (de fapt, niște broșurele de 20-40 de pagini, de dimensiunea unui carnet de elev) polițiste, tipărite prin anii 1969-1970, sub genericul „Clubul temerarilor” (un surogat al „dox”-urilor din perioada interbelică), îmi dau seama că ar trebui să-i schimb titlul. Poate, ceva de genul Moarte și portocale la Palermo (în acest caz, Caracal), cum suna o serie din această colecție, semnată de Vintilă Corbul și Eugen Burada.
Nu știu cîți cîini au mai rămas în orașul primarului caracalean, dar cu siguranță au apărut una, două, poate chiar mai multe haite de lupi.
Nu știu cîți oameni au reușit să fie egali în drepturi cu cîinii, dar cu siguranță o adolescentă, două, poate mai multe nu s-au bucurat nici măcar de atîta protecție cîtă s-a acordat cîinilor vagabonzi. Ca niște Scufițe roșii par să fie înghițite de lupii care au pus stăpînire pe Caracal.
Nu știu nici dacă s-a găsit un vînător, sau doi, ori chiar mai mulți care să spintece lupii.
Dar știu că astăzi lupul este specie protejată în Europa, inclusiv în România.
Și mai știu că această „poveste”, cu siguranță, nu este scrisă de Frații Grimm!
*
Reclame