Mircea Pora despre o „demnă” urmașă a „moftangioacei române”

MIRCEA  PORA:

 

FUFA

 

Termenul a apărut pe o anumită treaptă a istoriei, e treaba cercetătorilor să afle ce şi cum, la noi, însă, o spun cu certitudine, după ciudata Revoluţie din 89. Socialismul, oricât ar fi fost el de  multilateral dezvoltat, nu prevedea în rigida lui schemă socială această categorie de fiinţe. Pe atunci femeile, căci fufa e de sex feminin,  lucrau „în  producţie”, stăteau la cozi pentru nutriment, încasând  uneori şi ghionturi, mergeau la coafor doar de revelion, îşi iroseau  timpul prin şedinţe, mergau, fără aroganţe, pe la şcoală să vadă ce mai  fac odraslele lor,  necertându-se programat cu profesorii. Casa,  serviciul, cozile, gătitul, un concediu, în general pe teritoriul naţional,  cam acestea compuneau orizontul femeii socialiste. Una singură a fost şi mamă şi soţie şi savant de renume mondial, gurile rele spun că şi amantă, dar a sfârşit-o rău… Fufa, cum s-ar spune, a apărut în condiţii, pe un fond revoluţionar. Brusc, în România, după 89 nenumărate lucruri s-au dat peste cap. Multe „chestiuni” au dispărut, foarte multe au apărut. S-a dezvoltat, printre altele, ca din nimic, sectorul monden,  aproape inexistent până atunci. Relaţiile de familie au suferit serioase zdruncinări, s-a descoperit faptul că poţi iubi  până la optzeci de ani, a început să se vorbească despre a „treia tinereţe”, au apărut perechile „ciudate”, el,  alb ca Moş Crăciun, ea, neagră, tuci, prin toate părţile, mulţi „moşi” (de unde şi melodia, „Moşule, ce tânăr eşti”) lăsându-şi vechile, străvechile neveste, apucând şubrezi cum erau, pe culoarele plăcerii, nu arareori şi ale ridicolului, după „veveriţe” de 18-20 de ani. Au apărut şi cluburile de noapte, de „fiţe” cum se spune, unde în luminaţii obscure, minţi obscure deschideau şi deschid porţile instinctelor. Cum era şi de aşteptat, tot pe aceste „ogoare” au răsărit şi „vedetele”. Eu ştiam din moşi-strămoşi, că o vedetă e o persoană care se detaşează de mulţime printr-un plus de calităţi… voce, aptitudini confirmate actoriceşti, performanţe sportive, acţiuni de binefacere, talent literar, plastic, de asemenea, confirmate. Îmi pare rău, dar cu „vedetele” de „tip nou” sunt contrazis. Principala lor însuşire e că nu impun prin nimic. Vorbesc mult, „trăncănesc”, se amuză de ce nu e de amuzat, pe un om care, în sfârşit, aşteaptă „ceva” din partea lor nu pot decât să-l enerveze. Trebuie să mai adaug acestor creionări ale „mondenităţii” noastre şi prezenţa neapărată a maşinilor, bolizi dacă se poate. Vehicolul, de sute de mii de euro, condus nu arareori  iresponsabil, ţine loc de toate. De creier, maniere, prudenţă, bun simţ.

Acesta e mediul în care înfloreşte, chiar străluceşte, după unii, „fufa”. De la pantoful de firmă şi până la ultima buclă a frezei sofisticate, fufa e în realitate, o înşiruire de goluri, de pauze ale minţii, de vaste decoruri făcute din hârtie creponată. Unguentele, rujurile, pudrele, fixativele, fireşte, tot de firmă, buzele lăţite, sânii expuşi, posibil măriţi prin riscante operaţii, unghiile de jumătate de metru de felurite culori, nu pot echilibra găunoşenia minţii, lipsa oricărei scântei în vorbire, platitudinea zgomotoasă a dialogurilor. Creierul, fiind de vrabie, reduce şi Parisul şi Londra şi orice oraş încărcat,  printre altele, şi de istorie, la o grămadă de mici întâmplări, şotii, cu aer de Tulcea, petrecute prin baruri, restaurante, hoteluri.  Oricât s-ar încerca a se smulge ceva din relatările turistice ale fufei, rezultatul e nul. În fond, a fost acolo şi acolo, dar de văzut, de reţinut, pardon, nimic. De luptătoare însă e luptătoare. Vrea să promoveze (originea obscură îşi spune cuvântul aici), să ajungă „cineva”, să fie cunoscută. Prin protecţii, prin instalarea în paturi „cu greutate”, de mitocani ajunşi, fufa urcă pe gradaţia socială până spre vârf. Astfel avem fufe „diplomat”, „purtătoare de cuvânt”, fufe „secretare” şi nu oriunde, fufe „universitare”, fufe „politice”, de fapt, fufe a tot ce vrei. Mă opresc aici cu subiectul. Mai sunt multe de spus pe această temă, ca uncâştig al nostru după evenimentele din 89.

*

Fișă de „dicționar”:

„Fiică de arendaș, de negustoraș, de funcționăraș, de avocățel, de ofițeraș, de popă – să fi fost papa bulgăroi, sîrbotei sau grecotei – moftangioaca este româncă și prin urmare, et par consequant nu poate suferi mojiciunea.”

(I. L. Caragiale, în Moftul român, nr. 5, 11 februarie 1893)

*

Etichetat: fufa, I.L.Caragiale, Mircea Pora, portret de epoca, proza

Posted in: Cuvinte împotrivite, Pavilionul de oaspeţi