Virgil Raţiu:
Vasile Gogea nu a fost singur. A fost cu G.W. F. Hegel
Deşi Editura Eikon îşi are sediul la Cluj-Napoca, o consider Editură bistriţeană din motive întemeiate. În primul rând, îl are manager pe George Vasile Dâncu, născut în Runcu Salvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, filozof şi poet, căci cu filozofi judeţul nostru s-a mândrit întotdeauna. În următorul rând, G.V. Dâncu este nepotul poetului Vasile Dâncu din Runcu Salvei, despre care cred că ştie toată lumea că nu este un poet oarecare, ci un mare poet apoftegmatic, de-un lirism asemănător frumoaselor floricele de cimbrişor, discrete dar pătrunzătoare. La argumentul meu mai adaug că Eikon a publicat numai în cursul anului 2013 numeroase şi importante volume care într-un fel sau altul sunt legate direct de viaţa înalt-spirituală a Bistriţei-Năsăudului. Iar acum, despre Vasile Gogea.
Dacă Vasile Gogea ar fi fost singur, sunt convins că ar fi vieţuit mai ceva decât Robinson Crusoe pe insula lui salvatoare şi mai ceva decât Domnul Vineri, în filmul omonim cu Peter O’Toole.
Până astăzi, Vasile Gogea a publicat multe cărţi, cea mai reprezentativă fiind romanul „Scene din viaţa lui Anselmus”, cu două ediţii, 1990 şi 2008, cea de a doua ediţie (Editura Limes, Cluj), având în introducere o prefaţă de Ion Bogdan Lefter, roman care a lăsat paf toţi prozatorii contemponi lui Vasile Gogea, prin faptul că niciunul dintre mulţii contemporani de până atunci şi de după aceea nu au îndrăznit să se „aşeze” lângă autor. (Vedeţi, tocmai de aceea, de-a lungul anilor, Vasile Gogea nu a prea avut privilegiul să fi „mişcat” singur în Agora.).Tot ce leagă volumele sale tipărite e un fapt material, fiecare carte editată fiind mai degrabă subţire, nu invadează cititorul cu pagini multe, cum, de pildă îi face plăcere romancierului Nicolae Breban, care şi astăzi susţine sus cât Munte Vrăjit că orice roman de seamă trebuie să fie cel puţin la fel de masiv ca „Demonii”, de F.M. Dostoievski.
Cărţile lui Vasile Gogea sunt subţiri ca număr de pagini, decente şi esenţiale. Cărţile lui transmit principiul eticii pure şi răzvrătiri arhanghelice care nu poate fi zdrobit sub tortură, nici sub gloanţe, nici sub ştreang. Gloantele şi ştreangul prăpădiţilor de „conducători” din anii 1950, 1960, 1970 Vasile Gogea le-a văzut şi trăit. Ăia tot încercau să-l însingurească, dar Vasile era singur cu „sprijinul” a foarte mulţi din jurul său. Prin cărţile lui Vasile Gogea poţi vedea ca printr-o sită luminată, mult mai multe decât ceea ce cuprind chiar paginile cărţilor.
De pildă, cărticica „Tratat despre înfrânt” (editurile Charmides, Bistriţa şi Eikon, Cluj, 2006), meditaţii, a iritat instantaneu „revoluţionari” post-decembrie 1989, încât, pac, a răsărit un fel de securitist din Bucureşti, cu pseudonimul Alexandru Moscopole, care a publicat imediat o xerografie unsuroasă a lucrării lui Vasile Gogea, înlocuind prin mijloace electronice (fiindcă mental nu ar fi fost!) termenii de bază din apoftegme, de exemplu, „înfrânt” cu „învingător”, substituindu-se ca un fătălău ranchiunos cu fir de aur pe epoleţi în regia „noii ideologii” circumscrisă României de Ion Iliescu. Acest hoţ de propoziţii şi fraze maxime, A. M. – căci pentru mine nici nume nu are! -, cu „Tratat despre învingător” (Ed. Heliopolis, Bucureşti, 2006), pe atunci nici nu-şi imagina că ar putea fi „modelul” de hoţie intelectuală, direct, pentru un viitor prim-ministru, Victor Ponta, ba Ponta „a beneficiat” el „însuşi sieşi de înaintaş antemergători” de seamă în ale raptului intelectual, alţii şi mulţi, căci la români furtul este legiferat şi sfânt. Dar nu numai istoria recentă ne poate juca astfel de zgândăreli şi „fomfăieli de înaltă ţinută intelectuală”. Ăla, A.M., şi-a imaginat că poate supravieţui înfrântului gestionând o victorie frauduloasă. Ei bine, nu a reuşit să gestioneze decât găuri cu miros de ineptii.
Noul volum semnat de Vasile Gogea, Singur cu Hegel (Editura Eikon, Cluj, 2013) nu este deloc nou. Cum? Ne explică chiar autorul: Recitind acest text după treizeci de ani şi după ce am trăit şi experienţa „întâlnirii” cu propriul dosar de urmărire informativă (D.U.I. 3357, „Oşanu”) deschis de Securitate încă din 1975, am înţeles că în încercarea mea de a face un „portret inteligibil” unuia dintre cei mai dificili (obscuri) filosofi ai lumii, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, fără să-mi dau seama, sub „desenul” vizibil am lăsat „urma” unui autoportret! Este „autoportretul” unui tânăr pasionat de filosofie care trăieşte într-o lume cotropită şi dominată brutal de ideologie. Şi nu orice ideologie… Constat acum că, în acei ani, am fost „singur cu Hegel” împotriva „sistemului”! Am considerat că dezvelirea acelui autoportret poate fi cel mai bun răspuns la „portretul” caricat şi absurd făcut mie în „atelierul de stampe” al Securităţii. Prin urmare, această carte nu (doar) despre Hegel vorbeşte, ci (mai mult) despre cel ce scriind despre acesta, pe sine se scrie.
Câteva cuvinte de însoţire a cărţii, după treizeci de ani, semnează profesorul universitar Vasile Muscă, el fiind în 1983 lector universitar la Facultatea de istorie-filosofie, secţia filosofie, a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi îndrumătorul ştiinţific a tezei de licenţă scrisă de Vasile Gogea. Vasile Gogea „abia a avut voie” să-şi susţină atunci teza cu titlul „Hegel sau austeritatea ironică a lucidităţii”. De aceea Vasile Gogea, deloc gratuit, afirmă deschis că în 1983 cu acet text de tinereţe atestă că a „absolvit” şi nu „terminat” Facultatea de istorie-filosofie. Vasile Muscă notează: „Remarcabila teză de licenţă de atunci constituie astăzi o pagină relevantă de istorie. Aşa încerca să gândească liber Vasile Gogea în acei ani ai începutului de deceniu 80, pagini de sinceră şi profundă gândire liberă.”
Ultimele cuvinte ale „Fenomenologiei spiritului” sunt: «Din cupa acestui imperiu al spiritului spumegă infinitatea sa».
________________________________
(În Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, http://www.mesagerul.ro/2013/12/30/vasile-gogea-nu-fost-singur-fost-cu-gw-f-hegel )
Gogea's Blog 
nicolaeiuga
ianuarie 12, 2014
Teza lui Vasile Gogea, publicată abia acuma, este un text scurt şi excelent. Am avut onoarea să prezint şi eu această carte a lui Vasile Gogea la Sighet. Ziceam şi atunci că sunt, totuşi, foarte puţini absolvenţi de Filosofie care atunci, prin anii ’70 – ’80, au scris teze de licenţă publicabile ulterior. Felicitări autorului!
vasilegogea
ianuarie 12, 2014
@nicolaeiuga
Mulţumesc încă o dată, dragă Nicu!
culai
ianuarie 12, 2014
Subţire prezentare, mai precis: fină. Asta, ca să decapităm orice şerpe.
Să spui mult în puţine-i tot o atitudine gînditoare. Şi numai cel ce cutează îi ştie preţul: atît valoarea, cît truda!
Laus!
vasilegogea
ianuarie 12, 2014
@culai
…dacă aşa a fost viaţa mea mai mereu: am avut timp să scriu „scurt” (vorba „întoarsă” a lui Creagă, adresată lui Maiorescu, după cum am aflat şi eu de la prietenul Liviu Antonesei), erau multe cărţi de citit, dar şi pîini de cîştigat!
Mulţumiri!
Polihistor Deleanu
ianuarie 12, 2014
@Nicolae Iuga
As mai gasi unul care, in Anii Saptezeci-Optzeci, se ridica, in lucratura de licenta, la nivelul, inalt hegelian, al lui Vasle Gogea. E vorba de Adrian Rezus, fost coleg de liceu, la Suceava, cu proful si istoricul literar Constantin Pricop. Am stat in acelasi camin, din Tg.Copou, cu el: o vreme. Caci dupa un an de filosofiri prin Iasi, s-a mutat la Bucale. Bucovinean fiind, adicatelea din Radauti, citea fara problema germana, ba chiar se pregatea sa invete daneza spre a-l parcurge pe Kierkegaard in original, si dormea cu L’ETRE ET LE NEANT de Sartre sub perina. In anul intai fiind, consultatii dadea celor din anul terminal cind isi elaborau teza licentiala. Oua un dialog pentru revista ALMA MATER, pe care si azi il invidiez, pornind de la FRAGMENTELE DESPRE CUVINTE ale lui Toma Pavel. In capitala ii impresionase pre vreo
citiva, in frunte cu Liiceanu, dar se pierdea in masa galagioasa si frematinda. Facea si greseala de a emigra, prin casatorie, in Olanda, unde urma, spre a-si gasi o slujba, sa se recalifice in informatica. Ceva mai norocos decit Imre Toth, silit, acel amic al lui Noica ,din necesitati alimentare, sa predea marxism la nu stiu ce universitate nemteasca. Dar, vai, mai putin fericit intelectualiceste si autoriceste si scriitoriceste, azi, decit Boer Gogea. O spun cu toata responsabilitatea-mi cajvanee.
nicolaeiuga
ianuarie 12, 2014
@Polihistor Deleanu.
Imi pare rău, nu am avut ocazia să-l cunosc pe domnul Adrian Rezuş şi, în timpul studenţiei, nici nu am auzit de el. Sunt convins că, de vreme ce ştia germană, am fi avut subiecte comune şi, foarte probabil, am fi ajuns prieteni. Eu am fost student la Filosofia bucureşteană între 1974-1978. Nivelul maxim de competenţă în Filosofie era, aşa cum zicea şi prof. Vasile Muscă de la Cluj, să poţi să citeşti Filosofia pe limba ei, adică în germană. In schimb, am fost coleg de facultate şi cămin cu un alt rădăuţean celebru, cu Matei Vişniec, cu vreo doi ani mai mic decât mine, scria (pe atunci) poezie. Apoi am fost prieten apropiat cu un alt moldovean genial (fără răutate!), de la care eu am învăţat mult, Cezar Mititelu. Mai în vârstă decât promoţia noastră cu aproape zece ani (născut în 1945), a făcut mai întâi Geografia la Iaşi şi apoi Filosofia la Bucureşti. Cezărică era un boem total („vagabond” în limbajul miliţienilor care l-au arestat prima oară când cu scandalul Goma), el era pentru lumea culturală a Bucureştilor aproximativ ceea ce era Bădică pentru Cluj. Imi amintesc că, odată, Vasile Gogea a zis despre Cezar Mititelu că acesta a „dublat” Facultatea de Filosofie din Bucureşti, ceea ce era cum nu se poate mai adevărat.
radu tuculescu
ianuarie 12, 2014
Si eu am avut bucuria sa fiu alaturi de Vasile la Sighet. Dar m-am pronuntat doar despre dialogurile lui cu Monica si Virgil…Am lasat pe specialisti sa vorbeasca despre Hegel si Vasile, ori invers…Bravo lui Virgil pentru text.
vasilegogea
ianuarie 12, 2014
@radu tuculescu
Mulţumes, dragă Radu, încă o dată!
Desigur, îi sunt îndatorat şi bunului nostru prieten, Virgil.
Ion Ionescu
ianuarie 12, 2014
Dupa cum se poate intelege, din cartea d.lui Gogea dar si din prefata d.lui prof. Musca, scrierea acestei teze a fost un act de curaj. Citindu-l pe von Daniken, as spune ca si citirea si comentarea ei astazi nu e mai putin lucru. Deci, nefiind un cunoscator al filosofiei clasice germane, observ doar ca versurile cu care se incheie atit „Fenomenologia spiritului” a lui Hegekl, cit si lucrarea d.lui Gogea (in mod firesc, as spune), apartin marelui poet romantic german Friedrich von Schiller, autorul si al textului imnului Uniunii Europene. Poate fi si acesta un argument pentru felul in care Hegel a inteles istoria, dincolo de litera sistemului sau.
vasilegogea
ianuarie 12, 2014
@Ion Ionescu
Mulţumesc mult pentru această intervenţie, D-le Ionescu! Aţi făcut o remarcă de mare fineţe. La data scrierii tezei, nu exista nici U.E. şi, desigur, nici Imnul, cunoscut doar din finalul marii simfonii Beethoven-iene. Aşa cum am menţionat în „argumentul” din carte, am păstrat cu fidelitate redactarea din 1983. Dar, am fost tentat să adaug cîteva cuvinte după citarea finalului „Fenomenologiei…”: al ales să reiau şi eu la sfîrşitul tezei mele aceste două versuri din poemul „Die Freundschaft” al lui Schiller pentru că mi se părea că aud, dincolo de ele, undeva în unul din punctele perspectivei din care am „contemplat” gîndirea hegeliană, vocea bătrînului Galileo Galei murmurînd „E pur si muove”!.
nicolaeiuga
ianuarie 12, 2014
@ Ion Ionescu.
Da, şi alegerea temei pentru teza de licenţă era atunci, uneori, un act de curaj. La Filosofie, ca şi la celelalte facultăţi de altfel, era afişată lista cu temele/titlurile propuse. Numai că la Filosofie era mai a’ dracului. Era considerată facultate „cu profil ideologic”. In principiu, absolventul putea să propună şi altă temă, care nu era pe listă, dar automat devenea suspect. Era chemat pe la decanat unde, în prezenţa unui civil discret şi vigilent, era întrebat că de ce se ocupă el de Hegel, Kierkegaard, Camus, Sartre s.a. Ce vrea să demonstreze cu asta? Nu ar fi mai bine să ia o temă din cele de pe listă, de exemplu din domeniul „materialismului istoric” sau al „socialismului ştiinţific”? Până la urmă, cererea absolventului cu titlul propus de către el nu prea era aprobată. Explicaţia era simplă: nu se găsea profesor îndrumător pentru aşa-ceva. Dascălii nu voiau să aibă probleme. Puţini dascăli au avut curajul să accepte să îndrume şi titluri propuse de către absolvenţi.
Asta e! (mă rog, asta a fost!)
Polihistor Valeanu
ianuarie 12, 2014
@Polihistor Valeanu
Imi dau si eu cu parerea despre Afacerea Moscopolitana. In fond, ce s-a intimplat? Nesemnalindu-si, precum Isidore Ducasse/Lautreamont in POESII I si POESII II, procedeul de rescriere a unui text preexistent, iata-l pe gagismen precursor al Cleptocratului Pontaic. La fel patea, in Anii Optzeci, poetul Ion Gheorghe, rescriitor – nedeclarat insa – al unei versiuni romanesti din TAO TO KING, rescriere data drept scriere: in care cuvintul TAO e inlocuit cu vocabulul DAC, urmarea fiind ca Dorin Tudoran punea pixul pe fundul lui si, la Radio Free Europe, de cacao il facea. Or, procedeul are un nume dat de Ou.Li.Po (Atelierul de Literatura potentiala): se cheama antonimizare in cazul operatiei moscopolicesti. Inlocuiesti, bunaoara, un adjectiv cu antonimul sau semantic… ET LE TOUR EST JOUE! (Asa procdam chiar eu cind, mergind anual mu masina de scris la militie, trebuia sa copiez, intre altele, un fragment de discurs ceausin nesemnat. Daca intaia data, l-am pus doar intre ghilimele, in anii urmatori am trecut la antonimizarea, rind pe rind , a verbelor, adjectivelor, adverbelor s.a.m.d. Inlocuiam, de exemplu, CRESTE cu SCADE, MARE cu MIC, RAPID cu INCET, caci, oricum, ”plotonerul” nu avea vreme sa verifice atent toate foile dactilografiate.).
Revin acusica…
Pe de alta parte, impulsionat de rescrierea ion-gheorghesca, aveam in plan sa intervin in cutare stroafa lautreamontiana din CINTURILE LUI MALDOROR si sa inlocuiesc peste tot JE TE SALUE, VIEIL OCEAN! cu JE TE SALUE< VIEILLE
Polihistor Valeanu bis
ianuarie 12, 2014
CONTINUAREA LA POSTAREA PRECDENTA:
Aveam de gind, prin urmare, sa inlocuiesc peste tot JE TE SALUE, VIEIL OCEAN! cu JE TE SALUE, VIEILLE UNON SOVIETIQUE!, in cantul lautreamontian fara sa-mi devoalez direct, ci numai indirect, ”travaliul de lucratura”, multi prinzindu-se din start ca operez in registru ironic, ceea ce nu era cazul, vai, cu dacizarea taoismului in plagiatul poetului, marelui poet Ion Gheorghe, semnalat Europei Libere de Dorin Tudoran. Necum cu placheta moscopoleana, unde operatia de antonimizare a apoftegmelor gogeene nu-i semnalata, dupa cite inteleg, in vreo predoslovie auctoriala, asa cum ar fi fost cinstit si… in buna traditie isidore-ducassiana.
Polihistor Deleanu
ianuarie 12, 2014
@Nicolae Iuga
Adrian Rezus a terminat Filosofia la Bucuresti cu un an sau doi inaintea dumneavoastra, apoi, casatorindu-se cu o fata emigratoare, a ajuns la Geneva, iar de-acolo, dupa un timp nu prea lung, in Olanda. Era insa un tip studios, serios, soarece de biblioteca, nu extravagant ca Monciu-Sudinschi sau Cezar Mititelu. Plecind peste fruntarii, a ratat prilejul de a deveni un nume de virf al intelighentiei valahe actuale. Studii de specialitate, in reviste de specialitate occidentale, a izbutit sa publice insa, si inca destule.
vasilegogea
ianuarie 12, 2014
@Polihistor Valeanu bis
Bine intuit:”placheta” clonă, nu face nici o referire la vreun original, dar, sub semnătura directorului editurii, Petru Vintilă Jr., îşi defineşte „polemic” poziţia faţă de o anumită „teorie a înfrîntului” (care, oricum, e altceva decît un „tratat”!). Iată textula aşezată, nu ca predoslovie, ci ca o concluzie, pe coperta IV a opusculului: „Sigur că mulţi gânditori ai spaţiului mioritic şi-au potolit setea din izvorul amar al eternei „mioritiade” româneşti, dar îmi este imposibil să cred că teoria înfrîntului este caracteristica principală a poporului nostru. Cartea lui Alexandru Moscopole, „Tratat despre învingător” este o pledoarie, pentru naţiunea română, care îşi propune să demonstreze contraiul.” (sic!)
Nepotelul lui Tarski
ianuarie 12, 2014
@AVIZ POETILOR
Adrian Rezus, traitor in Nijmegen/Olanda ,doctor in logica matematica si informatician, a scos un e-book sau poate un audio book, nu sint sigur, cu poemele lui Petru Cretia, de el transpuse in limba straina. Dar si cu scrierile multor altor autori romani, inclusiv o placheta a Luizei Palanciuc. E un generos, un tarskian. Are poza pe Internet + coordonatele + prozeme haioase despre parcul din Nijmegen. Aviz amatorilor!
vasilegogea
ianuarie 13, 2014
@Nepotelul lui Tarski
Da! Iata un link util, la care se poate consulta opera de logician a lui Adrian Rezus: http://independent.academia.edu/AdrianRezus.
Gingishanul Ancutei
ianuarie 13, 2014
@Vasile Gogea
Petru Vintila jr ne aminteste de interventia, in ”Romania literara” , a sinistrului politruc bolseviciot Miron Constantinescu dupa traducerea in romaneste a cartii ”De la Zalmoxis la Gingis Han”. Dumitru Micu, mi se pare, scrisese o cronica nu doar deferenta, ci si entuziastica pe alocuri, inclusiv in ce priveste intelegerea eliadiana a ”Mioritei” si, pe cale de consecinta, a pesimismului sau stoicismului implicate in etosul romanesc. Sinistrul antecitat contraatca, precum un simplu Vintila Junior, deplingand aparitia cartii lui Mircea Eliade si afirmand, marxisto-leninisto-ceauseste, ca poporul roman este completamente optimist, nascut sub zodia sperantiei, si excelent fauritor al societatii socialiste multilateral dezvoltate. Concluzie: nepotii lui Miron Constantinescu si ai lui Leonte Rautu colcaie in continuare printre noi, tot anul din pacate , nu punctual… cit hizii, purtatorii de obrazare, dracii Vifleimului (evocati de Nicolae Iuga in frumosu-i articol relativ la mascare si ipocrizie).
culai
ianuarie 13, 2014
Şi, uite cum, pînă şi cei evoluaţi spre filosofare nu mai departe de genunpiul coristelor baltice, percep pulsul gîndirismului acut de actual. Fără a ceti biblioteci întregi de autori demult uitaţi, ori greu de cetit, mai ales cînd greaca, latina, germana veche nu se traduc, atunci cînd se citează; necum hollando-daneza (ce nu-i totuna cu franţuzoaicele lui Hollande).
Nu mai spun că scriu acest Mot-Admirator şi după ce am cetit postarea ulterioară, de o limpezime a demonstraţiilor, încît pînă şi orbul vede brăila, fapt pentru care-i mulţumesc respectuos Dlui Nicolae (tiz, dar numa-n patronim) Iuga. Îl voi re-ceti pasaj cu pasaj, cu atenţie, cîtă mai am: spre a mă umple şi de a’sale nezise, cîte le voi putea desţeleni.
Că, din păcate – ori ba din contra – nu există un cod „braila” pentru cei cu albeaţă pe ochiul din creier… Altfel, n-am avea atîţia analfabeţi doctori în cîte ceva şi politicieni plini de măşti mai ceva ca saltimbancii kitai.
Dana
ianuarie 13, 2014
daca imi permiteti am gasit o inregistrare video a prezentarii de la Cluj, dar din pacate sonorul nu este prea bun. Era si un zgomot de fond din sala vecina – „voci in vacarm” –
Felicitari si toate bune. Vara aceasta cind venim in vacanta de vara in tara voi cauta cartile dvs. in librariile clujene.
Numai bine.
vasilegogea
ianuarie 14, 2014
@Dana
Sper sa pot sa vi le ofer personal.
nicolaeiuga
ianuarie 14, 2014
Probabil că este o scăpare de memorie a dlui Petru Vintilă jr.
Această carte a lui Mircea Eliade a apărut în româneşte în anul 1980, într-un an în care Miron Constantinescu (decedat în 1974) era, din fericire, doar un nume de stradă în Bucureşti.
Nu cumva o fi scris de rău despre Mircea Eliade altcineva, de exemplu directorul de atunci al Editurii Tehnice?
Dana
ianuarie 14, 2014
Multumesc pentru generozitate.
Gingishanul Ancutei
ianuarie 14, 2014
@Nicolae Iuga
Articolul lui Miron Constantinescu e publicat, asa cum ne semnaleaza Mircea Handoca, in nr.28 al ”Romaniei literare” din 1970, anul aparitiei cartii eliadiene in franceza, la Payot (cred), nu in traducere. MC rade originalul, nu versiunea romaneasca. MEA MAXIMA CULPA! Va ramin colegialmente recunoscator pentru interventie.